Zbor către Escadrila din Ceruri

Au trecut doi ani, patru luni şi 19 zile de-atunci…

Pe 12 februarie, Feteştiul a fost un oraş trist.

După ce întreaga noapte a plouat hotărât, zorii zilei au adus cu ei un vânt rece cu rafale tăioase şi surprinzător de violente. Cerul plumburiu, zdrenţuit de vântul turbat, atârna ca o sentinţă peste toţi şi toate, oglindind acolo sus ceea ce aici jos se traducea prin durere, săpată în cutele feţelor şi ascunsă în suflete. Vântul câinos alerga dement printre oamenii adunaţi în faţa unei scări dintrunul din ”blocurile aviatorilor” amplasate vis-a-vis de Monumentul Eroilor Aerului din oraşul-garnizoană al piloţilor militari din inima Bărăganului. Albastrul burţii avionului MiG-21 pus pe suport, încremenit întro şandelă spre azurul profund al stratosferei, avea un efect hipnotic, fiind o pată de culoare ce atrăgea inevitabil privirea şi contrasta brutal cu tot ce era în juru-i. Burta avionului şi portretul lui Foozie din camionul militar ce avea să-i ducă trupul pe ultimul drum erau ţintele privirilor ridicate din când în când din pământ.
Se vorbea puţin, pe un ton şoptit, uneori acoperit de vaietele vântului.
Erau multi piloţi în faţa acelei scări de bloc. Începuseră să vină de cu zorii zilei de prin ţară. Autocare cu “A” pe numărul de înmatriculare au adus piloţi de la bazele aeriene Câmpia Turzii, Bacău, Boboc, Otopeni, de la Statul Major al Forţelor Aeriene, în timp ce mulţi aleseseră să vină cu maşinile personale. Cei de la Borcea, baza unde Foozie a zburat timp de aproape două decenii, camarazii lui, îi erau deja aproape, veghindu-i somnul cel de pe urmă. Câte doi, echipaţi în ţinuta de culoarea cerului, făceau de gardă la căpătâiul lui, încremeniţi în nemişcare ca nişte santinele ale durerii. Printre ei, băieţi tineri, care sigur îl cunoşteau pe Foozie doar după reputaţie. Niciunul nu mişca; doar ochii trădau, arzând în lacrimi grele şi sărate ca Marea Moartă.
Tot de la Borcea era şi un pluton de militari din Poliţia Militară, precum şi Drapelul de Luptă al Bazei 86 Aeriene, peticul acela sfânt de jurământ militar sub care Foozie a slujit atâta amar de vreme. Acum, de lance atârna fluturând stins o bucată lungă de stofă întunecată.

În jurul orei 12:00, a venit şi vremea ca Foozie să iasă din casa lui pentru ultima oară, fără a se mai întoarce niciodată. Atunci a fost momentul când toţi cei prezenţi am încremenit în poziţie de drepţi la comanda comandantului Gărzii Drapelului, care, fără să ştie, a comandat tuturor celor ce aveau suflet militar, inclusiv Şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Ion Ştefan, prezent şi el lângă Foozie, omul lângă a cărui aripă a zburat la Borcea de atâtea ori. Camarazii lui Foozie, tinerii ce mai înainte au vegheat la căpătâiul lui, au urcat sicriul cu trupul lui cel rece şi l-au aşezat în camion, sub portretul din care zâmbea discret şi misterios un ”haiduc al văzduhului”, unul dintre acei ”bărbaţi cu obiceiuri de eroi”, un ”pilot de vânătoare cu tot ce presupune noţiunea”.
Apoi, cortegiul s-a pus încet în mişcare, în linişte, fără muzică de înmormântare, fără claxoane, discret, doar în zgomot de gânduri şi paşi trişti…
Chiar dacă biserica unde trebuia să fie dus trupul lui Foozie pentru ultima slujbă era foarte aproape, traseul parcurs a fost mai mare, parcă pentru a-i arăta pentru ultima dată oraşul în care a trăit toată viaţa lui de pilot militar.
După slujbă, cimitirul ne-a întâmpinat aspru cu rafale şi mai puternice de vânt furios, vrând parcă să ne pună la încercare hotărârea de a fi lângă Foozie până în ultimul moment. Nimeni nu a abandonat lupta mută cu elementele naturii, coloana de rude, prieteni, cunoscuţi şi vecini dispersându-se pentru a avea loc să intre prin porţile mult prea înguste pentru atâţia oameni, convergând mai apoi întrun loc săpat proaspăt, departe de intrare, având ca vecin imensitatea câmpului şi aflat în bătaia directă a rafalelor de vânt. Acolo a fost adus Foozie, acolo a fost el lăsat, în groapa aia săpată proaspăt în pământul acela galben, argilos, pământ de Bărăgan. Născut în nordul ţării, acolo unde sunt strămoşii lui, Foozie a fost îngropat în sud, lângă Dunăre şi lângă zbor.
Plutonul de Poliţie Militară a executat trei salve de pistol-mitralieră în onoarea lui, iar camarazii lui, piloţii militari de la Borcea, au executat o trecere exact peste mormânt, la joasă înălţime şi cu viteză mare, sfidând curenţii puternici de aer laterali ce le imprimau o derivă vizibilă. Formaţia strânsă de trei MiG-21 LanceR a executat o trecere frumoasă, în forţă, un salut camaraderesc plin de respect al unor piloţi care declaraseră înainte de zbor că vor decola indiferent de condiţiile meteo, exact aşa cum ar fi făcut şi Foozie pentru oricare dintre ei. Imediat după ce formaţia a depăşit perimetrul cimitirului, LanceR-ul aripă dreapta a degajat către în sus, dispărând brusc după doar câteva zeci de metri în plafonul compact de nori vineţii, la fel cum şi Foozie a dispărut atât de brusc dintre noi, fără ca să mai apuce să-şi ia la revedere…

A fost prima trecere de tip ”missing man” la care am asistat, şi pot spune că modul în care LanceR-ul a dispărut atât de rapid în plafon a fost unul dintre lucrurile care m-au marcat profund… La fel ca şi pământul acela galben, argilos, despre care mă întrebam dacă merită să primească trupul unui asemenea TATĂ, al unui asemenea SOŢ, al unui asemenea SCRIITOR, al unui asemenea PILOT MILITAR, al unui asemenea OM…

***

Un proverb amerindian spune că “un om trăieşte atâta vreme cât ultimul om care-şi aduce aminte de el este în viaţă”. Este de datoria noastră, a celor care l-am cunoscut, a celor care-am rămas, să nu-l uităm pe cel care-a fost

comandor (r) Dumitru “Foozie” Berbunschi, un OM BUN…

Domnule comandor, a fost o onoare şi un privilegiu să vă fiu aproape!

Pentru totdeauna al dumneavoastră,
Poetu’.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evocări și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Zbor către Escadrila din Ceruri

  1. Anonim zice:

    Sunt foarte impresionat de articol. Felicitari! Am fost coechipier stanga in acea formatie alaturi de Dedi si Gica Stancu. Asa cum ati precizat aici, hotararea noastra a fost aceea de a-l omagia pe Foozie , indiferent de conditiile meteo. Acela a fost unul din cele mai grele zboruri executate de mine pina acum, dar sunt onorat ca a iesit bine, chiar daca multi credeau ca nu o vom face.

  2. 12 FEBRUARIE … cand am primit primul buchet de flori cu „LA MULTI ANI!” -UL protocolar, pentru ca implineam .. ceva anisori, mi-au inundat ochii, gandind cum viata isi scrie ironia pe sufletul meu: tot pe un buchet de flori, azi, trebuie sa scriu ADIO omului care …
    impresionant articolul! nu prea e loc de cuvinte!!!!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s