10 august

pericol

Data de 10 august are o însemnătate aparte pentru Aviaţia Militară Română, fiind data când s-a înregistrat prima salvare prin catapultare dintr-un avion de mare viteză a unui pilot aflat într-o situaţie-limită.

Privind în apele istoriei, prima testare a unui sistem de salvare catapultabil a fost executată la data de 29 august 1929, când, pe Aeroportul Internaţional Paris-Orly, inginerul român Anastase DRAGOMIR înregistra un succes răsunător în testarea ansamblului construit după un proiect personal, pentru ca în luna octombrie a aceluiaşi an să repete experienţa pe aeroportul Bucureşti-Băneasa, patentându-şi invenţia anul următor, în Franţa şi, ulterior, în România. Acest sistem a fost preluat de către inginerii germani şi perfecţionat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ei fiind primii care vor reuşi integrarea lui pe un avion de luptă, mai întâi pe prototipul avionului reactiv Heinkel He-280, apoi pe vânătorul nocturn cu motor clasic Heinkel He-219. Tot un pilot din Luftwaffe avea să reuşească şi prima catapultare operaţională, produsă la data de 13 ianuarie 1942, când pilotul de teste Helmut SCHENK a catapultat din prototipul He-280 ca urmare a givrării suprafeţelor de comandă.

Începând cu anul 1951, odată cu venirea în ţară a primului avion de vânătoare dotat cu scaun de catapultare (avionul reactiv subsonic Iak-23), în serviciul operativ al Aviaţiei Militare Române s-au aflat 10 tipuri de scaune de catapultare, prima salvare prin catapultare producându-se la patru ani şi jumătate de la venirea în ţară a acestui vital subsistem.

Locotenentul Aurel RAIN a fost pilotul de vânătoare care a „spart gheaţa” în ţara noastră, catapultând în apropierea aerodromului Deveselu la data de 10 august 1955 din avionul subsonic de vânătoare S-102 cu numărul de înmatriculare 385, ca urmare a unei intrări involuntare în vrie. Curajul şi prezenţa de spirit a locotenentului RAIN – un pilot foarte tânăr şi… neclasificat! – au convins pe mulţi dintre piloţii români că se poate supravieţui fără răni dintr-o catapultare şi se poate reveni la zbor pe avioane cu reacţie, desigur, cu respectarea întocmai a instrucţiunilor de catapultare.

În cei 64 de ani de serviciu operativ, cele 10 tipuri de scaune de catapultare au fost utilizate într-un număr total de 91 de situaţii, 84 dintre catapultări fiind reuşite, în timp ce şapte soldându-se cu decesul pilotului, în special datorită poziţiei aeronavei în spaţiu la momentul iniţierii secvenţei de catapultare, precum şi a înălţimii de zbor mici. Un număr de 89 de piloţi au apelat la scaunul de catapultare drept ultimă soluţie pentru asigurarea propriei supravieţuiri, 82 dintre ei datorându-şi viaţa acestui sistem de salvare, iar doi dintre ei – Dorel LUCA şi Cristian PĂVĂLAŞC – executând catapultări reuşite de câte două ori.

Ultima catapultare reuşită s-a petrecut la data de 23 august 2012, când locotenent-comandorul Mihail-Relu IOANA s-a salvat aproape miraculos din avionul IAR-99 ŞOIM cu numărul de înmatriculare 718, cu puţin timp înainte ca aeronava să impacteze solul şi să se distrugă complet, luând cu ea şi viaţa comandorului Aurelian COJOCARU, celălalt ocupant al aparatului de zbor cu dublă comandă.

Pentru onorarea împlinirii a 60 de ani de la istoricul eveniment, la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române a fost organizată – sâmbătă, 8 august a.c. – o activitate care a reunit piloţii ce s-au salvat prin catapultare, activitate pe parcursul căreia au fost acordate medalii şi diplome celor prezenţi sau reprezentanţilor acestora. La activitate a participat Şeful Instrucţiei din Statul Major al Forţelor Aeriene, domnul comandor Alexandru TRANDAFIR, cel care, împreună cu domnul general de flotilă aeriană în retragere Mircea BUDIACI, iniţiatorul activităţii, a dezvelit o placă gravată comemorativă pe care se regăsesc numele tuturor piloţilor militari români care au catapultat în perioada 1955 – 2015.

Activitatea a fost emoţionantă, iar, din păcate, timpul nu a permis celor prezenţi să împărtăşească decât frânturi din insolita lor experienţă, dar sperăm că astfel de activităţi vor fi continuate, pentru ca mantia obscurităţii să nu se mai aştearnă niciodată pe umerii celor care, cândva, la răscruce de cer şi viaţă de om, au fost mai iuţi ca moartea.

 

 A consemnat,

Alin IONESCU

Acest articol a fost publicat în Evocări, Realitate și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s