Minutul de poezie (XIV)

N-AM NEVOIE DE DURATĂ…

N-am nevoie de durată, nici de lacrimi, nici de dor,
Și nu-mi pasă de dileme, nici de fapt, nici de izvor,
Toate ard cum arde timpul și revin cum vor și pot,
Ce e val tot val se trece, ce e tot rămâne tot.

Dar în lumea asta mare, unu-i fluviu, altu-i foc,
Apa curge, focul arde, nu se-acceptă reciproc.
Chiar de-s nevoite astăzi să trăiască pe pământ,
Ele nu se au ca frații, apa-i frunză, focu-i vânt.

Sus, pe cer, sunt nori și soare, focu-i soare, apa-i nor,
Pe pământ e-o altă lume, focu-i dor, apa-i izvor,
Inima-i mereu în flăcări, lacrimile-n râuri curg,
Dorul are-un foc pe suflet, apa arde în amurg…

Nu mai știu de-s foc sau apă, cât de mult, cât de puțin,
Dacă apa-mi ține focul, dac-un foc de apă-i plin,
Dacă apa din oceane stinge focul din adânc,
Dacă bravul Sfânt Ilie are fluvii la oblânc.

Vechii greci spuneau că totul e de toate-într-un cuvânt:
Aer, apă, foc și, sigur, plus suportul lor: pământ.
Cei de astăzi spun că lumea nu-i decât un infinit,
Care crește și descrește precum lucrul nesfârșit.

E mai simplu să spui asta, nu-i nevoie să explici,
Fiecare înțelege ce vrea el din tot ce-i zici,
Numai tu, ce n-ai durată, înțelegi din tot nimic,
Viața-i foc și focu-i viață, iar norocul… loz în plic…

Nu contează cât ești apă, cât ești foc, cât ești nămol,
Apa, focul și pământul sunt doar plinul lor din gol,
Aerul așteaptă-afară la o poartă de zadar,
Fie să-întrețină focul, fie să-l aprindă iar.

Luând din sine oxigenul și din soare un chibrit,
Domnul Aer face plinul dintr-un gol de gol golit.
Dar nu știu cum face asta în adâncul din pământ.
Unde nu există goluri, nici vreo apă și nici vânt…

Dar aici, la suprafață, unde poți să fii ce crezi,
Aeru-i la el acasă, chiar de tu n-ai cum să-l vezi;
Aici ard păduri și case, oameni răi și oameni buni,
Apa întreține focul, valurile sunt tăciuni…

Eu mă simt nimic din totul, aruncat ca un covrig
Într-o apă-n care focul a-înghețat din nou de frig.
N-am nevoie de izvoare, nici de cer și nici de nor,
Nici de foc și nici de apă, fiindcă eu sunt vatra lor.

Gheorghe Văduva,
București, 06 decembrie 2015

 ***

LA MULȚI ANI domnului general de brigadă în retragere Gheorghe VĂDUVA, autorul acestei superbe poezii, cu ocazia împlinirii a 76 de ani! Mă înclin cu respect în fața dumneavoastră, domnule general! Am onoarea!

Acest articol a fost publicat în Viaţă de aerodrom. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s