53

Dacă aș fi singurul om de pe lume, m-aș duce să mă culc!”…
Asta-i o mostră din ceea ce spunea Foozie când avea chef de ghidușii spirituale, dar, într-un fel, dacă privești lucrurile din unghiul care trebuie, realizezi adevărul ascuns din vorba lui.
Chiar că suntem singuri, fiecare în lumea lui, iar o vorbă înțeleaptă spune că trăim la fel cum visăm: singuri.
Cum era lumea lui Foozie? Din ce era ea alcătuită? Cu ce era ea populată?
Cu siguranță, zborul era fibra lumii lui Foozie. Zborul militar, cu ale lui bune și rele, cu urcări extatice și coborâri agonizante, scară a devenirii umane, pe ale cărei trepte pășea fără să roșească, și hrană pentru sufletului lui atât de ieșit din comun. Totul gravita în jurul zborului, se emana din el și tot în el se vărsa, zborul era legea după care lumea lui Foozie fusese creată și în virtutea căreia se dezvolta, remodelându-se continuu. Fără zbor, Foozie nici nu ar fi existat, iar mintea nu poate da răspuns întrebării ce ar fi fost el dacă nu ar fi descoperit zborul…
Cât de multe pot încăpea în lumea unui om? Desigur, asta depinde numai de el, de cât este de curios, de cât de multe vrea să afle, de câte află și câte rămân acolo, în el, sedimentându-se și dând substanță lumii sale.
Lumea lui Foozie era luxuriantă, bogată, vastă și mereu în expansiune. Foozie nu suporta lâncezeala spirituală, iar atunci când părea că zace în fața televizorului, mintea lui lucra asiduu pe alt plan, semințele ideilor încolțeau în pământul fertil al lumii sale interioare, și nu trecea mult până reîncepea să scrie, fie migălind, concentrat și răbdător, slovă după slovă într-un carnețel sau pe coli albe de hârtie, fie butonând încruntat tastatura laptop-ului. În lumea lui Foozie, noul și vechiul coexistau în proporții diferite, amalgamându-se pentru a compune un sol din care el își extrăgea, natural, dar cu atenție, sevele care-i alimentau sufletul și-i permiteau să creeze, jonglând într-un fel unic și inimitabil cuvinte care niciodată nu te lăsau indiferent, ci doar mișcat și gânditor.
Unde sunt limitele, hotarele lumii unui om? Ține numai de el, el singur își modelează mintea-i, împingându-i marginile din ce în ce mai departe, pe măsură ce trăiește și află și simte și învață, într-un proces ce nu poate avea altă finalitate decât extincția totală, atunci când tot universul se năruie, la moartea creatorului. Pentru că altfel nu se poate
Universul lui Foozie a fost vast, limitele lui au fost mereu forțate, hotare împinse departe de o profundă curiozitate și o voință de fier, voința de-a afla mai multe, de-a cunoaște și de-a afla în fiecare zi lucruri noi, modelând prezentul în formele necesare pentru a-și mobila lumea. Foozie a fost un nemulțumit, un căutător ce nu s-a liniștit niciodată, mereu dornic să afle, să știe, propulsându-se pe calea cunoașterii cum numai oamenii cuvântului scris știu a o face: cu ardoare.
Foozie a ars la o intensitate greu de crezut, pentru că flacăra scriitorului nu poate fi văzută de ochiul minții celorlalți, zbuciumul lui este ascuns, iar el se consumă în tăcere, departe de lumea dezlănțuită, de lumea celor din jur, și adânc în propria lui lume, cea pe care-o modelează și remodelează cu fiecare cuvânt rupt din sine și încredințat memoriei albe a hârtiei.
Dacă zborul a fost fibra universului lui Foozie, scrisul i-a fost scheletul, osatura. Scrisul i-a permis lui Foozie să construiască dibaci, ca un demiurg bătrân ca timpul, structura complicatei și complexei lui lumi. Scrisul a fost cealaltă respirație a lui, a fost celălalt tact cardiac ce l-a menținut în viață, a fost hrana cu care s-a hrănit și cu care i-a hrănit și pe alții, a fost fluviul ce a izvorât din el și ale cărui ape au îmbăiat un număr pe veci necunoscut de minți, făcând să rodească semințe ce existau acolo, în unele dintre ele, dar cărora le lipseau condițiile pentru a încolți și a porni spre lumină. Lui Foozie i-a lipsit timpul pentru a respira, pentru a-si asculta bătăile inimii, pentru a-și lăsa fluviul să curgă până la capătul lumii, pentru a ne lăsa nouă, tuturor, cât mai multe firimituri din universul lui…
Pot alți oameni să facă parte din universul unui om? Nu, doar imaginea lor, doar proiecția felului în care sunt percepuți, produsul modului în care-i percepem. Importanța pe care-o acordăm acestor imagini variază și nu este niciodată constantă, dar unele dintre aceste proiecții pot deveni extrem de importante pentru respectivul univers, transformându-se într-o adevărată coordonată a lui.
Pentru multe universuri, Foozie a devenit o coordonată, acel etalon după care măsori și te măsori, acea piatră de hotar de care legi fire nevăzute decât de tine, fire ce-ți marchează calea și care nu-ți permit să uiți sau să-l uiți. Sunt rari oamenii de care nu te leagă sângele pe care-i consideri familie, de care ajungi în timp să-ți pese de parcă ar fi răsărit din aceeași tulpină cu tine, și te poți considera norocos dacă întâlnești asemenea oameni. Foozie a fost unul dintre ei, un om care a atins vieți în moduri care i-au asigurat un loc central în minți, suflete, universuri.
Ce înseamnă comunicarea cu alți semeni, interacțiunea cu ei? Înseamnă întrepătrunderea universurilor proprii, coliziuni și cutremure, reașezări și armonizări, fenomene interioare ce duc, în final, la contaminări reciproce, când frânturi dintr-un univers se imprimă în celălalt și invers, reașezând și recompunând, temporar sau definitiv.
Foozie a fost unul dintre oamenii care au avut un impact puternic asupra celor din jur, un impact profund schimbător, un om atât de ieșit din sfera banalului încât nu-l puteai trece cu vederea, nu-l puteai ignora și arunca în cutia cu oameni de prisos. De fiecare dată când îl revedeai, se mai imprima câte puțin din el în tine, deveneai un alt om și te mai îmbogățeai cu fragmente din înțelepciunea aia a lui, cea care-i permitea să dăltuiască migălos în lemnul cuvintelor, realizând lucruri durabile, bune de păstrat în suflet, acolo unde întotdeauna e cald, iar flacăra recunoștinței nu-i în pericol de-a se stinge. Da, Foozie avea un fel al lui de-a se imprima în tine, profund și iremediabil, și te trezeai că-i folosești vorbele și cimiliturile, oferindu-le altora după cum ți-au fost ele oferite ție, lăsându-le să călătorească din minte în minte.
Din universul lui Foozie s-au adăpat mulți, minți însetate după adevărul extras din cele trăite de el, suflete ce vibrau pe aceeași frecvență cu el, oameni aflați pe drumuri diferite, pe direcții proprii, dar care priveau spre același punct în timp. Pentru toți, Foozie a avut o vorbă de spus din adâncul inimii, toți au găsit la el lumina cuvântului curat, scos din suflet ca o găleată de apă rece adusă de ciutura unei fântâni adânci exact la momentul când setea arde mai aprig.
Cu vorbele lui ne-am ostoit setea, umărul lui ne-a fost sprijin la vremuri de nevoie, din fibra universului său ne-am cioplit arcuri puternice pentru a ne propulsa săgeata spiritului departe, către ținta care dă vieților noastre sens, iar Foozie, Foozie nu a ținut nimic pentru el. Foozie a știut cum să nu păstreze nimic doar pentru el, a știut să dea cu dărnicie, cu bunătatea gospodarului care știe că are și care știe că, dacă dăruiește și ajută pe cel aflat în nevoie, va avea și el mai mult, pentru că avem cu adevărat doar ceea ce dăruim

***

Foozie mai avea multe de dăruit, dar timpul n-a mai avut răbdare și nu i-a mai picurat grăunțe de veșnicie în suflet.
Astăzi, 25 octombrie 2015, cel ce a fost comandor aviator Dumitru „Foozie” BERBUNSCHI ar fi împlinit 53 de ani.

Fooziefoto de Iulian VOICU

Universul meu este ceea ce este astăzi și datorită lui, iar dacă ar fi existat o cale, cât de mică, prin care el să fi sorbit din izvorul timpului meu, pentru a mai rămâne încă puțin cu noi, aș fi ales această cale într-o clipită. Dar cum din câmpiile vieții sunt culese cele mai frumoase flori…

Cu adânc respect și recunoștință,
Poetu’
București, 25 octombrie 2015

Acest articol a fost publicat în Evocări și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la 53

  1. Saint-Ex spune:

    Foozie va trăi atâta timp cât noi, cei rămaşi, şi după noi, ceilalţi, ce vor veni, îi vor citi cărţile şi-i vor pomeni numele.
    Salut Camarade!!!
    Ştiu că veghezi asupra noastră de dincolo de Steaua Polară!!!
    Îţi mulţumim!!!

  2. bila spune:

    Foozie merita toata consideratia noastra,a celor care l-au cunoscut pe pista,in zbor sau la un pahar de vorba…Fie-i vesnica pomenirea !

  3. Saint-Ex spune:

    Ai fost o „trestie gânditoare”, care ai lăsat ceva în URMA TA, prin VIAŢA TA, CĂRŢILE SCRISE şi, nu în ultimul rând, prin destinul trăit pe şi pentru CERUL ALBASTRU AL PATRIEI.
    Somn lin DRAG CAMARAD.

  4. Pescarusul spune:

    Ma numar printre fericitii care au avut privilegiul sa-l cunosca de aproape, in momente familiare, chiar de zi cu zi as spune. Dupa cum spui si matale, ba Poete’, nimic din ce spunea, facea si desigur gandea Foozie nu era banal. Din contra, imi amintesc privirea patrunzatoare, scormonitoare, plina de idei ce frematau in mintea lui, totul sub imperiul Mariei Sale Zborul! Nu as sti sa raspund, daca scria mai bine decat zbura sau viceversa. Despre zborul lui, imi amintesc ca obisnuia sa povestesca unele momente din carlinga si atunci ferice de cel ce era acolo langa el ca sa-l auda si mai ales sa-i vada focul din privire cand povestea. Avea o personalitate puternica, care impunea, desi sunt sigur ca nu era intentia lui, era pur si simplu ceva nativ, si vocea, vocea lui Foozie….daca nu ati auzit-o vreodata, cereti Poetului inregistrari.
    Fie-i somnul lin!

  5. Pingback: 53 | Blog de albina

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s