Abatorul viselor de dural

MASACRUL DE LA CRAIOVA

Afară era frig.

Plafonul jos, zdrenţuit şi cenuşiu, cernea o lumină murdară peste întinderea aerodromului, iar vântul nelipsit şuiera ameninţător a zăpadă. Mirosea a frig, iar ghearele lui reci ca moartea îţi amorţeau membrele şi porţiunile de piele expuse acţiunii lui.

Şi a moarte mirosea totul în jur…

Aerodromul militar ce odată, demult, era plin de glasurile motoarelor turboreactoare, turate a avântare spre cerul limpede al Olteniei, acum era transformat în abator, un câmp al unei  bătălii inegale ce era acoperit de trupurile mutilate ale celor învinşi, ale celor ce n-au avut nicio şansă, de resturile sfâşiate din trupurile metalice ale celor ce, cu ceva vreme în urmă, fuseseră falnice păsări de foc, întreţinute şi păstrate ca pe lumina ochilor şi iubite ca pe fiinţele dragi de-acasă de către oameni ce-şi puneau în fiecare zi viaţa în membrele lor mecanice, şi care le ştiau cu adevărat valoarea. Acum, aici, în ziua asta rece şi tristă, existenţa lor ajunsese la capăt, iar stăpânii lor îi părăsiseră în mâinile unor oameni ce nu cunoşteau mila şi nu-i durea sufletul…

Unul câte unul, avioanele erau târâte pe platforma din faţa hangarului-abator de către un camion, agăţate neglijent cu câte-o şufă de jamba de bot, cu pneurile desumflate lăsând urme de arsură pe betonul spart şi crăpat de vreme, de parcă fiecare avion s-ar fi împotrivit, ar fi luptat să amâne inevitabilul, opintindu-se în jambe şi săpând în beton urme zgâriate a disperare cu jantele dezgolite de carnea pneurilor. Se smuceau stânga-dreapta, de parcă ar fi vrut să scape, de parcă o parte din ele încă mai credea cu tărie că scăparea este aproape, dincolo de gardul metalic ce separă abatorul de nemărginirea pistei de decolare-aterizare, de panglica aia în care se oglindeşte cerul, şi că, dacă ar fi rupt legăturile, ar fi putut încerca să fugă, un ultim sprint către locul de unde au luat de atâtea ori zările în piept, şi poate că acolo, călcând firul director trasat cu vopsea albă, le aşteaptă echipat şi gata de decolare EL, stăpânul şi prietenul lor, pilotul…

Călăii se apropiau repede, mişeleşte, de avionul tras în faţa portierelor vopsite într-un vernil mâncat de intemperii, împresurându-l şi pornind a decupa, a tăia, a demonta, fără să piardă vremea, că doar timpul înseamnă bani… Flexuri enorme decupau hălci largi din ea, legăturile era secţionate fără menajamente, metalul ţipa ascuţit, insuportabil, protest urlat dintr-o imobilitate chinuitoare, bucăţile de avion cădeau cu zgomot pe beton, dar ei continuau să taie, înjurând pe măsură ce dădeau de greu. Bucăţile trupurilor de dural erau aruncate neglijent în grămezi înalte, pregătite pentru a fi urcate în remorci şi expediate departe, departe de aerodromul ce le-a fost acasă atâţia ani, totul sub supraveghearea ochilor ageri de manager, ochii care cântăresc, evaluează, planifică, totul executat crud, distant, rece şi fără suflet, profesionist.

Bolţurile de la încastrarea aripilor cu fuselajul erau tăiate cu mişcări experte, aproape rutinate, cu flexul înfipt adânc în metalul rezistent, proiectat a prelua forţele aerodinamice ale zborului şi ale încărcăturilor de luptă acroşate, iar aripile cădeau frânte, amputate pentru totdeauna, izbind cu capetele de plan betonul platformei, cu pocnete seci ce ţi se înfundau în timpane, comprimându-le la fel cum ţi se strângea inima, şi rămânând aşa, aninate, de parcă doar fantoma zborului le mai fi ţinând conectate firav la trupul mutilat…

Uneori, când pânzele de flex se uzau şi nu mai puteau fi folosite, aripile trebuiau desprinse altfel, astfel că una dintre ele era legată cu un lanţ într-o macara, iar avionul era ridicat şi izbit de sol, repetat, iar şi iar şi iar şi iar, până ce aripa ceda într-un scrâşnet apocaliptic de metal torsionat şi rupt, dându-se peste cap şi rămânând aşa, complet nefiresc, ca un caz special de neconceput…

Peisajul era insuportabil, tabloul de o cruzime fără margini, iar zgomotul, zgomotul era cel ce ţi se întipărea în memorie, ca un ţipăt metalic ce te lovea în coşul pieptului, pe care-l simţeai acolo, dureros, sau poate era doar răsuflarea care ţi se oprea sau pe care o opreai inconştient, mecanic, ca atunci când te pregăteşti să primeşti o lovitură, icnetul involuntar şi încordarea, dinţii scrâşniţi atunci când fuselajul impacta greoi pământul ce-i provoca deformări pe suprafeţe din ce în ce mai mari, şi te surprindeai gândind că gata, s-a sfârşit, acum nu mai poate fi reparat…

Lichidele speciale şiroiau din arterele metalice secţionate, vene tăiate cu dexteritate de chirurg expert în mânuirea scalpelului, lichid roşiatic şi gros împroşcând măcelarii, sărindu-le în ochi, intrându-le în gură, dar ei continuau să taie, cu furie, cu grabă, cu un ochi pe ceas, să termine mai repede o altă zi de muncă… Se formau bălţi, dâre, şiroaie ce împânzeau locul ca o pânză de păianjen, desenând însemne indescifrabile pe betonul spart din faţa abatorului-hangar, pictând, poate, poveşti neînţelese şi pe veci pierdute de avioane de vânătoare ce-au urcat mai sus decât pot gândi mulţi călăi în insignifiantele lor existenţe…

Când tranşatul carcasei lua sfârşit, hălcile erau urcate cu aceeaşi macara în bene lungi, puse unele peste altele, stivuite ca nişte buşteni, câte două fuselaje, mai multe bucăţi mari, apoi ancorate şi gata, totul era pregătit pentru transport. Următoarea oprire: cimitirul, fabrica de clei de oase, malaxorul…

După ce camioanele lungi plecau, iar măcelarii se retrăgeau să-şi mai tragă sufletul şi să-şi şteargă sângele de pe salopete, mă propiam şi mergeam încet printre petele ce luceau unsuros în lumina tristă a zilei, ridicând din când în când bucăţi mici din ele, capace pe spatele cărora era scris cu un roşu strident numele fiecăreia, şuruburi, bolţuri din metal dur şi lustruit, cuple cu firele sfâşiate, şi le cântăream în palmă, fără să-mi stăpânesc gândul că şi acolo, în craterele din mijlocul ogoarelor, în rănile acelea răspândite peste tot, acoperind trupul ţării ăsteia, şi acolo tot astfel de bucăţi pot fi găsite… Diferenţa era că ele, cele care au căzut acolo, în câmpurile zborului frânt, aveau parte de respectul aducerii aminte, de candela memoriei, pe când cele de aici, din câmpul abatorului craiovean, aveau parte doar de arsura degradantă a flexurilor…

Priveam trist în jurul meu şi nu-mi venea a crede. Recunoşteam numerele de înmatriculare ale unor avioane din fotografii, le rememoram întâmplări prin care au trecut, poveşti de aerodrom pe care le-au trăit,  mitinguri aviatice unde au încântat zeci de mii de spectatori, oameni care le-au zburat şi pe care i-au adus cu bine acasă de atâtea ori. Din ele, din falnicele avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament, unele vopsite în griul ce le face atât de greu de distins în nemărginirea cerului, altele pictate fioros în culorile războiului, nu mai rămăsese mare lucru, doar nişte carcase mutilate, aşteptând să fie duse pe ultimul lor drum.

Fără mulţumiri, fără respect, fără onoare… Fără măcar o vorbă bună, de adio, cum se spune la căpătâiul unui camarad plecat mult prea devreme… Doar nişte soldaţi abandonaţi, lăsaţi să moară în braţele uitării după ce şi-au servit cu devotament Ţara…

***

Ştiu şi este firesc faptul ca nu toate aeronavele construite să ajungă într-un muzeu sau să fie expuse drept monumente. Nu este posibil, cu toate că fiecare dintre ele are o istorie în spate şi, mai ales, fiecare este un simbol, pentru că o ţară care poate construi un avion de vânătoare este o ţară cu un nivel de dezvoltare tehnologică apreciabil, iar toate simbolurile trebuiesc păstrate cu mare grijă, pentru a le reaminti generaţiilor care vin cele ce s-au făcut pe vremea părinţilor şi bunicilor lor şi – lucru foarte important – să-i impulsioneze pentru a face mai mult decât au făcut ei.

Ştiu că nu se poate ca toate avioanele scoase din serviciu să poată fi salvate, dar parcă nu aşa ar trebui să arate sfârşitul lor, nu ciopârţite, nu masacrate, nu tratate în halul ăla, aşa cum s-a întâmplat pe Craiova, cândva casa unui regiment de frunte al Aviaţiei Militare Române…

 

PS: mulţumesc lui „X” şi „Y” pentru permisiunea postării pozelor, ce au fost făcute în trei ocazii diferite. 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Realitate și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Abatorul viselor de dural

  1. Laurentiu-George Chiforescu zice:

    Firesc sfarsit in nefirescul mioritic … Au si avioanele soarta fabricilor, a oamenilor care au facut ceva pentru Romania, de ce sa ne miram, asta a devenit Romania, cimitirul sperantelor desarte! Pana si cantecele, miturile sunt specifice, desteapta-te romane – adica suntem un popor adormit, eufemism pentru nesimtire, miorita, spune-i oii ce sa faca, ca eu nu iau masuri sa previn si combat atacul miselesc, fatalism, resemnare, rugaciuni la zei neptinciosi… Lipsa de speranta, viitor, ratare nationala, faliment… Macar daca ar avea alte avioane sa puna in loc! Dar or sa aiba, epavele altora, luate pe enorm de multi bani… La multi ani, Romania! Popor roman, ai conducatorii pe care ii meriti, pe care i-ai votat fara sa gandesti! Ma pregatesc sa ma duc la pelerinaj la moaste, la sfintisorul, o sa donez bani chiar pentru Catedrala mantuirii, daca ar exista nici astia (sfintii, zeii) nu s-ar imbulzi sa ne salveze, si-ar intoarce ochii de la noi!

  2. TRIST !!!! SFASIETOR DE TRIST !

  3. bugmaster zice:

    La fel s-a intamplat si cu MiG-urile 23 de la Giarmata … Unele ar mai fi avut cateva sute de ore resursa … Au fost retrase si abandaonate in cel mai autentic stil romanesc. Iar Craiova nu a fost exceptie, printre avioanele macelarite se aflau peste 20 IAR-99 cu contrareceptia din fabrica inca neexecutata – adica noi noute …
    Oriunde in lumea civilizata impatimitii strang sume greu de cuprins cu mintea, altii fac voluntariat, iar rezultatul se vede: au fost aduse in stare de zbor MiG-15, MiG-17, Me-109, Me-262, iar mai nou Avro Vulcan. Sa nu mai vorbim de ce se intampla peste Atlantic, unde sunt in restaurare avioane pe care noi le cunoastem doar din carti si, mai nou, de pe Internet.
    Avem noroc ca ne scot banii afara din buget si ne permitem sa dam baietilor destepti de la fier vechi … in ritmul asta o sa ne aparam cerul patriei cu gesturi obscene adresate celor ce incalca spatiul aerian.
    Bune, rele, cum erau (parerile fiind impartite), dupa 2 razboaie la vecinii nostri sarbi mai pot zbura. Nu multe, pentru ca nici ei nu au bani, dar cei care au fost la Batajnica si nu numai l-au putut admira pe lt. col. Miodrag Ristic cu 93-ul lui cu haine speciale.
    Romania … tara mea de glorie

  4. gica trica zice:

    of of of mama voastra de mernici…..astia care ati comandat mascrul asta d

  5. no name zice:

    pacat ca legea nu permite achizitionarea lor de catre colectionari…mare pacat, probabil se vor trezi sa o modifice dupa ce nu va mai fi nimic de salvat, noroc cu cele de la muzeul aviatiei, si alte cateva de ornament prin tara, luate de catre autoritatile locale pt „ambientare”…dar peste 10 ani, daca un pasionat cu multi bani, ar vrea sa puna unul la punct ptr zbor, nu va mai gasi nici un exemplar de 93…sau 23 sau 21…ma rog, Lancerurile poate or mai putea fi salvate…pacat…la 16.000 roni un 23, eu cred ca ar fi fost citiva doritori sigur…cateva aparate salvate….:(

  6. Razvan zice:

    tragic….

  7. Marius D zice:

    Suntem mici,mici de tot…Ne meritam soarta.Prin alte parti fac orice sa le pastreze cat mai bine cu putinta…pe cand la noi totul se rezuma la „business”.Ar trebui spus ca mai este si latura politica,ca asa se cere de sus…,sa ramanem fara nimic.Sa depindem orbeste de tot felul de aliante care sunt folositoare tot celor mai puternici.Ti se rupe sufletul…Imi raman doar amintirile ca le-am vazut candva…zburand.

  8. tuteasca zice:

    Inteleg acum o fraza a ta mai veche, Poetu’le …
    Nu am zburat 93 si nici „cu” 93, nu e de mine, dar ma simt, totusi, un prieten apropiat al lor, pentru ca unul dintre ele e la mine, l-am vazut transformandu-se din fier vechi in bibelou, poate ca un brad de Craciun care mai traieste nitel in casa, pentru a fi apoi aruncat la gunoi.
    Ma flatez cu gandul ca 217 e al meu, ca din toti cei 35 de mii de rosioreni numai eu il iubesc ca pe un avion si nu ca pe o jucarie pentru copii rai (ai unor parinti cumplit de rai! daca nu sunt in stare sa le impuna respectul pentru un monument) si nici ca pe un obiect de inventar (mai era un rosiorean care il iubea pe 217, Iulian Voicu, fostul viceprimar al orasului, dar el nu mai e in Rosiori); si poate mai sunt cativa, cei pe care am reusit eu sa-i influentez, sa-i fac sa nteleaga …
    Poetu’le, poezia ta de azi imi aminteste de Beaudelaire, cu contrastele lui adesea neintelese si inebunitoare. O estetica a crudului si a uratului, de care nu sunt vinovati calaii – ei sunt doar niste meseriasi, pentru care 93 nu e decat o masa de metal, ci altii, care nu au inteles nimic si nu vor, sau nu pot sa inteleaga.
    Cu riscul de a-mi atrage antipatii, cred ca abandonarea 93ului a fost o facatura, careia i-au cazut victima si unii oameni cinstiti. Ma gandesc la generalul Chelaru, care e convins ca toate 93le aveau resursa terminata si de aceea au fost retrase. Daca el are curajul sa spuna public ce nu-i convine, si o spunea si cand purta uniforma, cu siguranta a fost sincer cand am stat de vorba amandoi pe o strada din Rosiori …
    Prieteni cititori ai Poetu’lui si iubitori ai lui IAR-93, veniti sa-l vedeti pe 217 si spuneti autoritatilor locale cata cinstire merita el si cat ar trebui sa fie ingrijit (de mangaiat ma ingrijesc eu).

  9. vladandrew zice:

    Ba interesant ce a ajuns de Armata Romana,acu cica ne apara Americanii si cu Francejii si sa fim fara griji ca noua nu ne trebe armata in viitoare UE,curand nici economie si guvern nu vom mai avea

  10. no name zice:

    Marius D, chiar de bizniz e vb..pana la urma ar trebuii sa-i fie tot una armatei cine cumpara avionul, o firma autorizata pt recuperari deseuri, sau un colectionar, care poate candva, pe banii lui il va readuce la zbor…
    Sunt destul de incuiati cei ce fac reglementarile, nu vin din strainatate regulile astea, Albatrosurile de la Bobocu zboara bine merci in State, daca vrei sa cumperi unul din Romania, nu se poate, eventual sa-l reimporti din State, …. asa suntem noi, mai complicati…de felul nostru. M-am tot intrebat de ce nu se pot pastra cateva IAR-uri, chiar pe bani privati, si peste ani, sa poata participa la mitinguri etc…un exemplu, la o scara mai mica sunt chiar Iacarii Acrobati.Poate vor aparea milionari care nu vor dori neaparat sa aibe o echipa de fotbal, ci una de acrobatie aeriana…

  11. Pingback: Ce se intampla cu avioanele dupa ce "ies" la pensie | Poveste SOCANTA | "Abatorul" viselor de dural | Sondaj: Ce ati face cu avioanele scoase din uz? - Pilot Magazin

  12. viesparul zice:

    este incredibil de trist. dar si revoltator. am vazut prin tara cateva avioane militare romanesti „salvate”: expuse prin fata unor primarii de pe la tzara in conditii precare, jumulite de hotii de fier vechi, cu pneurile sparte ori lipsa, mazgalite, jalnice…

    cei raspunzatori de asta, de acest masacru ar trebui sa se perpeleasca de rusine in fiecare zi si noapte, ei si cu tot neamul lor!

  13. viesparul zice:

    Am extras cateva randuri si o poza din articolul acesta si aici http://www.pro-bike.ro/forums/topic/78767-romania-motociclistica-in-imagini-si-povestiri-din-secolul-20/page__st__550#entry491882 – precizand sursa si insotite de un link activ catre articol, pentru ca sunt si aici oameni interesati de istoria aviatiei militare romanesti, mai veche ori contemporana…

    Iar despre ce se intampla, nici n-am ce sa mai zic, domnule… Sa speram la vesti bune! (Desi…)

  14. Marius D zice:

    Suntem mai complicati de felul nostru ca doar de atat suntem in stare.Si la drept vorbind nici nu prea este promovata aviatia la noi ca in alte parti.ROIAS-ul trebuia sa se tina din 2 in 2 ani cu participare internationala,doar 2 editii au reusit sa organizeze…Intotdeauna se gasesc scuze,cum ar fi si faptul ca nici acum MAv.Bucuresti nu are un loc definitiv.Ca taie avioane in loc sa caute sa le dea la schimb cu altele cum mai fac si alte muzee din lume.Suntem mult prea limitati sa cautam si alte alternative.Asa suntem noi,mai grei de cap.

  15. Pingback: Promo: Abatorul viselor de dural | Portal Resboiu

  16. Pingback: Abatorul viselor de dural | LegiuneaStraina.ro

  17. Eu cred ca se vrea stergerea oricarei amintiri despre cum era Armata Romana atunci cand inca facea parte din Tratatul de la Varsovia.

  18. no name zice:

    nu cred ca se vrea ceva anume, pur si simplu factorii nostrii de decizie, ca de atitea ori in istorie, nu se ridica la nivelul cerut de realitate…nici macar nu ar trebuii sa gandesca prea mult, suficient sa copieze de la tarile de succes…si multe din patrimoniul amatei s-ar fi salvat ptr colectionari, ptr traderi care le-ar fi vandut la export cu mai mult succes decit un stat birocrat, ptr muzee care le-ar fi putut da la schimb etc etc…oricum ar fi fost mai valoroase decit tona de metal topita…

  19. ao zice:

    …mărturisirea ta Poete e prea tristă,dureroasă…insuportabil de dureroasă în realismul ei…până dincolo de măduva oricărei întelegeri raționale, pe care,cu toată strădania mea,nu reușesc să o găsesc…dar,să nu uităm că întotdeauna din urma acestor acțiuni ce nouă ni se par ieșite din orice logică,există un cineva care luuungește brațul muuult.și câștigă.restul nu are nici cea mai mică importanță.acest rest,ne doare doar pe noi…
    …la lecția de brainstorming au lipsit prea mulți-se aflau la școala de partid!-, iar pe cea a onorării trecutului nu au cunoscut-o nicicând…cât despre idea de a face toată această ”dislocare” respectând legislația internațională cu privire la protecția mediului înconjurător și a persoanelor direct implicate,dat fiind că lichidele,se știe clar, în specialul lor au procente deosebit de ridicate de toxicitate,poate fi considerat un moft de aruncat la gunoi.din nou,de aruncat la gunoi…
    …și cu toate astea,Poete,nu pot să nu subliniez sublimul stilului narativ care răzbate cu forță și delicatețe,în egală măsură,dincolo de tehnicitatea oricărui limbaj specializat(sau,probabil,mult mai mult evidențiat tocmai de aceasta particularitate,nu la îndemâna oricui),care se împletește cu trăiri ce vin din adâncul pierdutelor amintiri sau cu emoții care au izul omului crescut la poalele muntelui ce a admirat indelung șoimul zburând…
    …uneori chiar și avioanele trebuie să-și închidă Cercul lor,Poete,chiar și ele fac drumumul către cimitir,dar zborul nu,Zborul nicicând nu va fi mutilat!
    …cu mângâierea acestui gând,te îmbrățișez ca pe un vechi camarad și plec-parafrazând chiar moartea-,ca să mai zbor,puțin…

  20. laziowar zice:

    Oameni buni, ganditi-va bine… intrati pe site-ul celor mai noi macelari ai armatei romane si veti vedea avione de vanzare (numai coaja e drept, fara motor/e si „demilitarizate”) dar numai bune de pus in fata casei, daca ai liber, de ingrijit un pic si tinut ca obiect decorativ macar, dar pastrate. Cand avionul meu va termina resursa si va fi tras pe linie moarta, chit ca imi voi mai face un credit la banca o sa il cumpar si il pun in fata casei… nici un avion nu merita sa ajunga fier vechi, sau sa fie transat in felul asta!

  21. Axis zice:

    Lui laziowar:
    Cred și susțin ideea ta.Și mai cred că poate deveni primul monument privat,dat fiind că vor fi mulți aceea ce ți se vor alătura în susținerea proiectului.Tot o luptă aprigă trebuie să susținem:și mai ales,să nu ne lăsăm iubirile măcelărite în zori.

  22. Pingback: Mediocritatea militară românească | MihailAndrei's Blog

  23. RH zice:

    Poate ca erau bune sa le posteze Olguta prin intersectiile din Craiova la fel cum a facut mazae cu vapoarele in Constanta. poate fi o idee

  24. Poetu' zice:

    Desigur, prea târziu pentru asta…

  25. Trist,trist,trist…Sunt unul din miile de elevi ai Liceului Nr 1 Craiova cu profil aeronautic care am facut practica in Uzina de Avioane,am vazut cum sunt construite si ce inseamna asta..avem colegi si parinti care au zburat pe asa ceva..trist…locuiesc in Craiova si da,cat de curand nimic nu o sa mai aduca aminte ca aici am insemnat ceva..Ne-au mai taiat o aripa..

  26. Laurentiu zice:

    Ar trebui sa ne mai mire ce s-a intimplat cu flota aeriana cind aceiasi soarta au avut-o flota maritima si cea terestra? Fierul vechi are o mare valoare pt unii.

  27. Cornelus zice:

    Tristete si regrete ,pacat ca aceste pasari de dural nu au lacrimi care sa topeasca precum acidul ,inimile celor care au distrus aviatia si multe alte lucruri din tara asta , pentru un pumn de dolari .
    .Rusineeeee si sa aiba parte de acelasi sfarsit tragic .

  28. Fazekas zice:

    Mda…am fost in practica acolo si am ramas impresionat de maiestria oamenilor…sunt fiu de aviator si doare rau de tot…am copilarit pe aerodromul din Giarmata si aceeasi situatie e si acolo.

  29. O NATIE FARA ARIPI, NU V A MAI PUTEA ZBURA! DECE,
    ASA CEVA?

  30. Anonim zice:

    Aceasta fab.a fost un pariu al lui Ceaușescu cu Brejnev.Prin asta a arătat rușilor nivelul tehnicienilor români.Prin forte proprii am făcut duralul să zboare.Acum nici drone nu mai putem face.Nu e important cioclu…

  31. Pingback: IAR 93 - Sfarsitul... - Romania Military

  32. Anonim zice:

    Multumim iliescu..

    Cu i mic de bicilius…

  33. Dan Dragoi zice:

    E bine de stiut;aveam in 1936 o uzina la Brasov,mai mare decat a americanilor de la Seattle,o uzina completa,motoare ,structura,instalatii si aparate de bord cu o echipa de proiectanti rodata si rodnica ,zeci de proiecte,cateva produse in serie,si avioane bune.Uzina a fost confiscata de rusi nu stiu daca cu acte sau fara,dar am pierdut-o! Nu stiu daca am vandut vreun IAR inainte de razboi sau in timpul lui,dar ma impac greu cu cifre seci care spun de ex. am fabricat IAR 99 un avion de scoala si antrenament avansat ceva mai bun ,si mai nou decat L-39 cehoslovac dar ei fac 4800 de avioane pe care le vand desigur noi facem 24 de IAR 99 si desfiintam fabrica.Am fost si pilot si am lucrat si in uzina de la Craiova.Un avion se fabrica de oameni destepti,acest lucru s-a intamplat,dar dupa aceea alti oameni destepti trebuiau sa-l vanda si acest lucru nu s-a mai intamplat si asta ma pune pe ganduri…..daca maine s-ar face un referendum prin care guvernul ar cere aprobarea sa construiasca avioane ,eu m-as opune fara teama ca voi gresi,dar este o simpla presupunere…..

  34. Nastaselu Ion zice:

    Pai nu a dat tonul….extraordinarul nostru prim ministru, imediat dupa REVOLUTIE, Petre Roman, ca ….tot ce avem noi mai de pret (adica industria pe care Ceausescu cu greu a facut-o si pt care a si murit), e un morman de fier vechi…! Astora atat le-a trebuit ….ca au bagat bine la cap….si au extrapolat si la alte domenii…! Exemplu(in afara de cel de fata cu avioanele): CFR Marfa a vandut nu stiu cate mii de locomotive si vagoane…la pret de fier vechi…!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s