Suflet de plumb (fragment)

[…]
Acum stă în pat, în corset gipsat până la gât.
Totul este alb în jurul lui, doar el contrastează, fiind mai tuciuriu la moacă de felul lui.
Nu m-a simţit când am ajuns. Uşa rezervei era întredeschisă, iar el era pierdut în gânduri, cu ochii aţintiţi afară, pe fereastra din dreapta lui. Cerul nordic îi arăta nişte insuliţe pufoase de cumuluşi imaculaţi, mult mai albi decât aşternuturile lui.
Ştiam că acolo dorea şi el să fie, slalomând printre ei în supersonicul cu aripi delta, dar acum nu se putea asta. Era consemnat la pat, înfipt în ghips fără putinţă de scăpare şi cu mari restricţii motorii.
Dar era în viaţă, iar asta era tot ce conta. Avusese noroc „cât China”, cum zicea Diablo, pentru că acum norii cei pufoşi ar fi putut survola în trecerea lor impasibilă proaspătul lui mormânt…
Moşescu a catapultat in extremis, de pe la cinci sute de metri şi cu capul în jos! Cu greu am crezut că păţania asta chiar a avut loc, dar rapoartele martorilor nu lăsau loc de dubii, aşa că acum eram iar la el, de data asta fără cârdul de raţe gălăgioase, că doar voiam detalii despre cum de-a reuşit performanţa aia…
Arăţi ca o statuie de ghips nefinisată, băi, Moşule!, i-am aruncat zeflemitor, urmărindu-i mutra uimită cum descrie un arc de cerc cu încetinitorul şi se opreşte pe gisment zero, fix către mine. Da, era pierdut în gânduri, departe rău, sau poate că încă acolo, în îmbrăţişarea rece ca moartea a scaunului de catapultare…
Venişi pe la mine, Poete?!, se replie el cu repeziciune, dând-o pe olteneşte.
Venii, bre, ce să fac…?! Mă repezii pe la tine, că văzui că nu mai dăduşi niciun semn de viaţă!, îi cântai eu în strună, apropiindu-mă de muntele de alb.
Ce mi-ai adus bun?!, se prosti el, privindu-mă ca un copil.
Mă, să ştii că băieţii-mi dădură o bere să-ţi aduc, da-mi fu atît de cald pe drum, că afară e aşa de cald, încît… încît iartă-mă, da’ o băui!, am ridicat eu din umeri cu o mină vinovată, împrumutând postura lui Dex când e prins cu mâţa-n sac.
Oh, te urăsc… pleacă de-aici!, se răţoi el la mine, încruntându-se şi luându-şi ochii de la mine cu prefăcută supărare. Parcă tortura a fost interzisă de la Convenţia de la Geneva, nu…?!
Moşule, asta-i viaţa, ce să-ţi fac…?! Ştii tu, cine poate, oase roade! Ştiu că suferi că n-ai alimentul tău favorit, daaaar… asta-i viaţa!, am perorat eu cu un zâmbet larg pe figură, aşezându-mă pe un scaun lângă patul lui. Şi… cum îţi mai e?
Făcu ochii mari, ridicându-i spre tavan.
Cum rahat crezi că-mi e…?! Sînt într-un costum de ghips în loc de d-ăla de suprasarcină…!, se burzului el la mine, arătând cu nasul platoşa albă. Mai e ceva ce nu ţi-e clar?!
Eh… zi mersi, că putea să fie d-ăla de scîndură…!, i-am întors-o ridicând din sprâncene.
Mda… ai şi tu dreptate…, dădu el din cap, oftând din toţi rărunchii.
Ştiam că nici măcar nu-mi imaginam ce chin putea să fie pentru el să stea cât e ziulica de mare lipit de pat, el, care dacă nu făcea câte ceva simţea că o ia razna… În ciuda faptului că devenise din ce în ce mai rotofei odată cu trecerea anilor, încât mai avea puţin şi crăpa costumul de compensare pe el, tot nu stătea locului. Făcea sport, alerga, juca fotbal, se agita ca un titirez, se zbătea ca un peşte pe uscat, dar tot durduliu era. Probabil că mă ura sincer şi curat ca lacrima pentru că mă menţinusem „siluet” în toţi aceşti ani, în ciuda faptului că mâncam mult, a pagubă, în timp ce forma lui fizică o luase rău la vale.
Şi eu mă mir că am scăpat cu viaţă, te rog să mă crezi…, făcu el posomorât. Încă nu-mi vine a crede că am scăpat atît de ieftin…
A oftat iar, evitându-mi privirea şi întorcându-şi capul spre fereastră. Se mişca atent, în reluare, şi cred că avea ceva dureri.
Doctorul spune că mă voi recupera pentru supersonic…, continuă cu aceeaşi voce, de parcă ar fi vorbit despre altcineva, de parcă nu era convins că aşa va fi.
Hmm… ştii ce?! Hai, spune-mi cum a fost!, n-am mai putut eu răbda să-l văd aşa. Oricum n-am înţeles mare lucru pîn-acum şi sînt tare curios. Aşa că Zoe, fii bărbată şi povesteşte-mi cum a fost, tot! Să ştii că te vei simţi mult mai bine dup-aia, crede-mă!
Îşi întoarse capul spre mine şi-mi aruncă o privire plictisită.
Iar faci pe psihologul cu mine…?!, mârâi el cu o mutră acră.
Omule, ai să vezi! Dezleagă-ţi limba şi vei vedea!
I-am aruncat un rânjet larg a încurajare şi i-am făcut cu ochiul.
Nu vrei mai bine să aştepţi pînă la prelucrarea cazului cu întreg regimentul? Atunci cu siguranţă vei înţelege…
Nuuu, nici vorbă! Eu vreau să aflu de la sursă, nu lucruri filtrate, nu cine ştie ce minciunele… Doar ştii şi tu cum se întîmplă…
Ridică iar ochii în tavan, pufnind neîncrezător.
Mda, cred că singurul lucru pe care-l pot cîştiga răcindu-mi gura în felul ăsta e că o să ajung să ştiu povestea pe de rost, şi aşa poate c-o să mă conving şi io că treaba asta s-a întîmplat chiar aşa, că tare multe dubii am…, a continuat el cu aceeaşi mină plictisită.
Moşescule, cum zici tu! Nu te contrazic! E cum zici matale, da’ numa’ fi bun şi zi ceva, ai milă de sufleţelul meu!
Pufni în râs, privindu-mă chiorâş, apoi râsul i se şterse de pe faţă şi oftă adânc, de parcă n-ar fi avut de ales, de parcă ar fi trebuit să mai sară iar povestindu-mi.
Îl priveam şi vedeam că-i e greu, că e ceva acolo care-l sperie, şi începuse să-mi încolţească în suflet amarul regretului, şi nu mai aveam mult până să-i zic s-o lăsăm pe data viitoare când începu să vorbească.
Moşu vorbea cu o voce egală, distantă, de parcă ar fi recitat capitolul despre instalaţia hidraulică din manualul de exploatare tehnică, nu şi-ar fi povestit dansul cu diavolul din care a scăpat ca prin urechile acului. Vocea aia a lui m-a izbit puternic şi mi-a comunicat mai multe despre el şi starea în care era decât tot ce văzusem şi auzisem până acum de la medici şi camarazi, şi nu mi-am putut stăpâni un fior la gândul că ştiu mult prea puţine despre ce s-a întâmplat acolo sus.
Moşu vorbea de parcă ar fi apăsat butonul de redare al magnetofonului, tocmai el, cel care atunci când se înfierbânta pe vreun subiect anume gesticula mai abitir decât Diablo când era afumat bine. Acum, Moşu era doar o placă de patefon, învârtită cu o viteză îngrozitor de constantă…

***

Decolase pe la 9 seara pentru un zbor în celulă în condiţii meteo normale. Ştiam cu cine a zburat ca şi cap de celulă, dar pe tot parcursul povestirii nu i-a rostit numele. S-a referit la el doar cu „ăla”, iar asta a fost prima chestie ciudată din discursul lui, lăsând la o parte tonul pe care povestea.
Aveau de executat un zbor pe traiect la o mie de metri, zbor în celulă ce presupunea atenţia coechipierului, lumina slabă a asfinţitului fiind foarte înşelătoare. Asta era o parte a startului mixt cea mai periculoasă, când decolai în condiţii de zi şi aterizai, după o oră de zbor, în condiţii de noapte, variaţiile de luminozitate întâlnite în aer şi la sol solicitându-ţi privirea şi atenţia, toţi senzorii trebuind a fi activi.
Totul a decurs normal, cu „ăla” muncind din greu să se ţină după el, dar n-au fost probleme. La întoarcere, când se apropiau de aerodrom, au intrat într-o zonă cu ceaţă, aşa că i-a zis lu „ăla” să mărească spaţiul dintre ei. „Ăla” n-a confirmat, aşa că i-a mai zis încă o dată. De-abia acum celălalt a confirmat şi a părut a pune ceva distanţă între ei, dar nu îndeajuns.
A cerut permisiunea de-a trece la verticala aerodromului pentru a intra în tur de pistă, iar conducătorul de zbor i-a spus că aerodromul este acoperit de ceaţă pe porţiuni destul de mari, deci să fie cu băgare de seamă şi să rupă formaţia pentru a veni la aterizare individual, nu în celulă.
N-au mai trecut decât vreo câteva secunde şi Moşu a simţit un şoc puternic, o lovitură straşnică, avionul a săltat botul ca un mustang nărăvaş, apoi s-a înclinat şi a început să se rotească a vrie. În câteva secunde a sărit…
Ultima imagine pe care o are pe retină din vremea când era în cabina lui 8107 este macheta giroorizontului cu negrul în sus.

manetaSchiţă de Mircea CRISTEA

Apoi linişte.
S-a trezit înconjurat de oameni, tehnici şi militari în termen, simţind mâini care-i scoteau casca de pe cap şi-l dezbrăcau de hamul paraşutei. Era ameţit rău şi amorţit, nu simţea nimic şi avea un ţiuit în urechi. Încercând să facă pe eroul, a dat să se ridice şi atunci a scăpat un ţipăt: în coloană simţea că i se răsucise un pumnal…
A fost întins pe spate, cu ceafa aşezată pe haina unui maistru. Prin hărmălaia celor care-i strigau să stea liniştit că totul va fi bine a auzit pârâiturile inconfundabile ale muniţiei tunului de bord şi a căutat cu privirea spre locul de unde se auzeau. Înainte de-ai fi luat capul în mâini şi ţinut rigid, cu faţa în sus, a avut timp să distingă printre picioarele celor din jurul lui, undeva în depărtare, limbile unui foc ce i s-a părut enorm ridicându-se spre cerul negru ca smoala din inima câmpului şi trasoarele pocnind ca nişte floricele de porumb puse în tigaia încinsă.
A fost ridicat pe braţe şi pus pe o targă pentru a fi dus la spital. Pe drum, a trecut prin chinurile iadului, zgâlţâit de nenorocita de Salvare, un TV ruginit care duhnea îngrozitor a infirmerie şi care n-a ratat nici măcar o nenorocită de groapă până la spital. Acolo n-a stat mult, doar cât să fie extras din costumul de zbor şi să i se facă o injecţie de calmare, pentru că a fost trimisă o Puma din alarmă de la Tuzla după el, care l-a luat şi l-a lăsat pe aeroportul Băneasa.
Tot drumul a tot întrebat ce s-a întâmplat cu „ăla”, dar, cu toate că toţi i-au zis că a aterizat fără probleme majore, nu s-a liniştit decât a doua zi, când a venit Comandantul în vizită la el şi i-a spus.
Ce crede el că s-a întâmplat?
[…]

***

Fragmentul de mai sus este extras din PDA5, care, împreună cu PDA4, este în pregătire pentru tipar. Sper să nu mai dureze mult şi să revin cu o veste bună! Până atunci, vă aştept impresiile!

Acest articol a fost publicat în Viaţă de pilot de vânătoare și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Suflet de plumb (fragment)

  1. gabriela spune:

    ..emotionant pentru mine si dureros in acelas timp, Tuzla nu mai are acelasi miros ca atunci…

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s