Minutul de poezie (XI)

PRIN IARBA NECOSITĂ…

de Gheorghe VĂDUVA

Acum, în gând la mine-i o poartă de tristeţe,
Ajung, la ele-acasă, tăcerile uitate,
Prin timpurile vremii, un vânt de dor mai bate
Şi-i multă iarbă deasă pe-un zor din tinereţe.

Trec norii ca o boare din toamnele brumate
Şi re-nfloresc gutuii pe-un deal din amintire,
Mă-ntorc la tinereţe c-o oază de iubire
Şi c-un deşert al vieţii murat pe răni uitate.

E noapte-n cimitire şi crucile m-apasă,
Pe dealul dinspre vie se tulbură salcâmii,
Aud cum cade frunza pe veşnicia lumii
Şi mama cum îmi spune să vin devreme-acasă…

…E mult din acea seară, iar mama nu mai este,
Am fost pe unde-am fost şi am ajuns departe,
Acolo unde lumea în buni şi răi se-împarte,
Ducând pe frunţi de gânduri aceeaşi grea poveste.

Am mers pe unde-am mers, prin jungle şi războaie,
Prin nori pustii de gânduri, prin gropi şi prin palate
Şi-am înţeles că lumea e plină cu de toate,
Dar tremură ca frunza în zilele de ploaie.

Coboară, dinspre ziuă, un miez târziu de noapte
Şi înc-o zi se lasă bifată-n calendare,
Prin fânul bun de coasă trec murmure sumare
Şi-adoarme în livadă un iz de mere coapte…

Am vrut să vin devreme, dar n-am ajuns vreodată,
În zarea fără zare, eşti un pustiu de lume,
Trăieşti pustietatea aşa cum ţi se spune,
Căci libertatea-nseamnă robie acceptată.

În vremuri fără vreme, n-ai nici cămin, nici mamă,
Eşti cobră sau mangustă, eşti care contra care,
Când tu rămâi în viaţă, e unul care moare,
Iar arma ucigaşă sub scutul ei te cheamă.

Te laşi în voia sorţii şi crezi în ce-o să fie,
Când ai căzut pe gânduri, nu poţi fugi de ele,
Îţi pui pe zbor o umbră şi-n inimă zăbrele
Şi-aştepţi să vină clipa când poţi ieşi din vrie…

E-atât de greu în viaţă să treci de jungla vremii,
Când ziua e-ntuneric şi noaptea-i zi cu soare,
Când orice libertate e-o poartă de-închisoare
Şi orice închisoare e-o primăvară-a iernii!

Mă rog la umbra mamei, întors târziu acasă,
Se scutură salcâmii şi cad pe gânduri norii,
E ruină casa noastră şi ard departe zorii,
Iar vorba mamei mele din cerul ei m-apasă…

Aprind o lumânare pe crucea înnegrită,
E noapte-n cimitir şi mult gunoi în viaţă,
O lacrimă fierbinte pe ochii mei se-îngheaţă…
E greu s-ajungi acasă prin iarba necosită.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Minutul de poezie (I) și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Minutul de poezie (XI)

  1. ……………………………………
    N-AM CUVINTE… NICI GANDURI… NICI MAINI SA SCRIU MAI MULT…
    FELICITARI!

  2. Poetu' zice:

    Da, domnul Văduva scrie absolut superb…

  3. tuteasca zice:

    Am voie sa fiu profund impresionat? (vorba lui Bitman)

  4. Poetu' zice:

    Se aprobă afirmativ! 🙂

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s