Minutul de poezie (X)

DESTIN DE AVIATOR

Suntem şi noi făcuţi din Soare, să dăm aripei glas de vânt.
Suflete moi, rătăcitoare, ne-ntoarcem seara pe Pământ.
Şi apoi ne pierdem prin mulţime. – Dorul de zbor… încă nestins.
Dar, ne rămâne în privire. Şi-n gând, mereu acelaşi vis.

Şi-apoi, din nou treziţi de Soare să rupem cerul în fâşii,
Ne respectăm acea chemare, – ai vântului tăcuţi copii…
Şi iar metalul prinde viaţă de noi frumos călăuzit,
Simţind din dis-de-dimineaţă, acel fior ce ne-a urzit.

Şi atunci ne-ntoarcem către Soare, prin cerul mut şi rupt din ape,
Şi iar aripa stă să zboare, de raza lui tot mai aproape…

Ce rost avem gonind prin vânt? Şi ce minune facem oare?
Trimişi de Soare pe Pământ, noi, învăţăm metal să zboare!

Şi-atunci când unul nu mai e şi au rămas ceilalţi să zboare,
Să-nveţe nemaiavând ce, Pământul l-a trimis ‘napoi la Soare…

 ***

 Aceste superbe versuri au fost preluate de pe https://www.facebook.com/notes/aeroclubul-romaniei/destin-de-aviator/700625426623892

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Minutul de poezie (I) și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s