Minutul de poezie (VIII)

LIBERTATE

    de Gheorghe VĂDUVA

Cândva, demult, am renunţat la mine,
M-am părăsit într-un pustiu uitat,
Acolo unde dorul a-ncetat
Şi viaţa mea s-a cuibărit în tine.

Cădeau pe gând furtuni şi viscoliri,
Credeam că mor, dar mai trăiesc şi-acum,
Ca pomul de la margine de drum
În mugurirea marilor umbriri.

Cu umbra ta m-am luminat mereu,
Erai un zbor pe-un cer de raţiuni,
Un foc ce se exprimă prin tăciuni
Sau doar o luminiţă-n drumul meu.

Lucea senin pe suflet şi pe gânduri,
Un felinar prin iarna fără nopţi,
Când casele se mută pe la porţi
Şi zorile-şi trag ziua din pământuri.

Dar toate astea azi nu mai contează,
Când nu mai am nici doruri, nici cuvânt,
Ci doar răcoarea nopţilor din gând,
Când viaţa c-un amurg se luminează.

Există şi-un alt gen de fericire,
În omul altruist sau resemnat,
Când Eul lui să strige a-ncetat
Şi-a înţeles ce-nseamnă preţuire.

Şi-am devenit suport de libertate,
În libertatea ta mă-nchid şi eu,
Cum norul se închide-n curcubeu
Şi soarta lumii-n noua ei cetate.

***

Ca o confesiune: cu cât citesc mai mult creaţiile acestui genial poet (şi prozator), cu atât devin mai ataşat spiritual de ele! Recomand tuturor să caute cărţile generalului (r) Gheorghe VĂDUVA şi să descopere un fascinant univers de cuvinte, „zidirea de fum” a unui om cu totul special, a unui vânător de munte ce a iubit mult – şi cu siguranţă încă mai iubeşte – piloţii şi aviaţia militară şi chiar a şi gustat din zborul militar, un OM în faţa căruia mă înclin cu adânc respect.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Minutul de poezie (I) și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Minutul de poezie (VIII)

  1. tuteasca zice:

    El este autorul si al poemului „Trec veteranii”, daca nu ma insel. Am plans si plang de fiecare data cand l-am citit sau l-am auzit recitat, si este piesa de rezistenta la activitatile mele extra-curriculare avand ca subiect istoria aviatiei si aviatorilor romani.

  2. Anonim zice:

    „În libertatea ta mă-nchid şi eu…”-tomuri întregi de filosofie dăltuite în doar șapte cuvinte…

  3. …….. nu prea mai poti adauga ceva…. felicitari!!!!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s