Gândul săptămânii (XLIV)

EQUILIBRIUM

 Avionul murmură potolit, sfâşiind cursiv aerul pâclos al serii.

Îţi laşi zborul să se desfăşoare la joasă înălţime deasupra meandrelor bătrânului Danubiu, imersat într-o plutire leneşă, strunindu-ţi contemplativ căluţul de foc, atent la peisajul de pământ şi ape îmbăiat în razele Sorelui muribund, cu înţelesul unui singur cuvânt valsându-ţi prin volutele minţii.

Echilibru.

Zborul tău nu este decât o plutire în echilibru pe puntea invizibilă a atmosferei, prizonier volitiv al unor forţe în mijlocul cărora trebuie să te afli în orice moment al zborului, jonglând mereu atent şi cu abilitatea unui maestru saltimbanc cu ale lor efecte, pentru că fără ele pierzi controlul zborului tău, iar el nu mai poate fi posibil în forma în care ţi-o doreşti tu.

Când eşti acolo sus, îţi păstrezi mereu zborul-viaţă într-un fragil echilibru pe aripile scurte ale avionului, şi o parte din tine nu se poate abţine să nu se minuneze de întreaga delicateţe a pânzei diafane a zborului tău, ţesută cu abilitatea unui dansator pe tăişul unui cuţit. Viaţa însăşi este un echilibru, fiinţarea normală ţine de păstrarea talerelor balanţei la acelaşi nivel, pentru că orice dezechilibru are impact negativ asupra lumii tale, iar zborul vieţii poate deveni imposibil. Este ca şi cum ai merge pe sârmă, cu fălcile hăului aşteptându-te dincolo de fiinţa echilibrului tău, gata de-a te devora cu lentoarea chinuitoare a eşecului, iad în ghearele căruia ajung toţi cei ce-şi pierd acest extrem de important echilibru.

Laşi înţelesul cuvântului să-ţi foşnească în continuare prin cotloanele minţii şi priveşti în lungul aripii în timp ce-ţi înscrii avionul într-un viraj leneş, de parc-ai vrea să-i demonstrezi adevărul iarăşi, ca o lecţie menită ţie însuţi. Acum, cum zbori aşa, înclinat, ai o aripă-n cer, iar cu cealaltă scurmi în apele mâloase ale fluviului, îţi tai largi brazde adânci în platoşa pădurii, despici faţa pământului acoperit de vegetaţie în timp ce priveşti vibraţia stinsă a metalului supus unor forţe pe care le simţi şi tu, de acolo de unde te afli. Acum, legile echilibrului tău sunt diferite, zborul tău nu mai este liniar, plutire lină pe aripile vântului, acum totul se complică, iar măiestria ta de pilot este pusă la încercare. Eşti ca un gimnast care-şi susţine întreaga greutate a corpului într-o singură mână aşa cum zbori, sprijinit într-o aripă şi cu cealaltă zgâriind burţile norilor fini de deasupra, cu întreaga ta greutate şi pe cea a camaradului tău de dural concentrată matematic într-un singur triunghi argintiu pictat cu cocardă tricoloră.

Cauţi din ochi Soarele molatec al serii şi-l observi cum aruncă umbre de gene lungi asupra aripilor tale, şi te surprinzi împungându-l cu suliţa tubului Pitot, izbindu-l cu vârful ascuţit al conului, sfărâmiţându-l şi aspirându-l în gura hulpavă a motorului, hrănit acum cu scame de nori de seară, fâşii de aer cernit şi fragmente de disc solar de un galben murdar.

Îţi vezi mai departe de virajul tău lung cât o viaţă, născut parcă din dorinţa de-a da roată lumii, insensibil la tragedia astrului zilei aflat nefericit în traiectoria ta, atent doar la vârful bont al aripii stângi, şi simţi protestul mut al metalului torturat de strângerea lentă a virajului, observi vibraţiile capătului de plan cum se amplifică şi le simţi în manşă, de parcă animalul viu pe care-l călăreşti acum ar încerca să te avertizeze că eşti pe cale să rupi coarda pe care-o întinzi acum din ce în ce mai mult.

Reflexele săpate de nerutina zborului în tine preiau controlul, ordonând ochilor săgetarea bordul în căutarea vitalelor mesaje, cu experienţa acumulată în zecile de zile petrecute în zbor recunoscând într-o clipită situaţia, decriptând limbajul vizual al aparatelor şi decorticând informaţia necesară momentului, totul executat cu viteza gândului. Normalul zborului recunoscut, verdictul reduce tensiunea din ogoanele atenţiei, eliberându-te pentru a-ţi relua contemplarea.

Privirea îţi alunecă iar în lungul aripii stângi, se rostogoleşte pe suprafaţa-i nituită, se loveşte de cuţitul aerodinamic în curgerea ei şi ricoşează spre vârful de plan, acolo unde se agaţă de bordul de atac terminat atât de brusc, parcă încercând să rămână la bordul păsării de dural, în acest viraj interminabil. Ceva o atrage, o cheamă şi o împinge în acelaşi timp către lumea stabilă de jos, către terra firma de pe care te-ai ridicat atât de vijelios, zgomotos ca de obicei, şi cedezi, n-ai ce-i face, îţi laşi privirea să se desprindă de duralul viu şi să se scurgă către în jos, o laşi să pice prin aerul răcoros al serii ăsteia ce aproape că-i poţi simţi parfumul, o laşi să-şi continue rostogolirea prin pânza diafană a norilor străvezii către toate cele ce populează pământul ce pare atât de departe uneori, toate cele ce încetează să mai existe pentru tine şi simţurile tale atunci când te desprinzi şi le laşi în urma-ţi, în compania sunetului de forţaj.

Îţi laşi privirea să se îmbăieze în apele mâloase, să se murdărească de verdele stins al pădurilor ce se ridică din buza apelor, să ţopăie de pe un acoperiş pe altul, să se încâlcească în firele stâlpilor de înaltă tensiune, să alerge pe drumuri subţiri şi uliţe abia ghicite, zburdând ca un zmeu de hârtie manevrat cu abilitate în briza dimineţii de mâinile unui ţânc expert. Îţi laşi privirea să dezmierde cu atingeri imateriale peisajul pe care ţi l-ai construit cu urcarea ta în aerul serii, peisaj niciodată la fel, diferit precum fiecare zbor în parte, precum un râu de munte în fiecare secundă, precum tu în fiecare moment al vieţii tale, precum petalele de viaţă de om, niciodată identice orice-am spune. 

Tresari uşor şi-ţi scuturi apa, pământul, verdele şi praful din priviri, rechemându-le înapoi pe aripă, înapoi în cabină, înapoi în zbor. Zborul nu este niciodată frate bun cu timpul şi nu poţi rămâne atât cât ai vrea în aer, iar ceasului tău intern tocmai ce-a început să-i sune soneria. 

Readuci avionul la orizontală, punând punct lungului viraj, un viraj cât o viaţă, te aşezi mai bine în chingi, inspiri adânc oxigenul cu gust atât de special şi oftezi, zâmbind abia schiţat pe sub mască, pentru că ştii, ştii că de fiecare dată când zbori îţi păstrezi viaţa într-un fragil echilibru pe aripile scurte ale avionului tău, un echilibru de valoarea inestimabilă a unei vieţi, viaţa ta, a cărei greutate o porţi în propriile-ţi mâini în fiecare moment, cu fiecare urcare în înalt.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Gândul săptămânii (XLIV)

  1. Chòchò-San zice:

    în briza dimineții
    pe verdele câmpei zboară
    zmeul unui țânc

    un tresătit abia perceput când
    tăcăitul ceasului se-aude așa de ușor

  2. Alexandru zice:

    inspiring…

  3. Chòchò-San zice:

    tanka ce ti-am trimis noaptea ce-a trecut,ti-a placut atat de mult ca ai asezat-o la… insectar?!

  4. Chòchò-San zice:

    era noapte…! ***câmpiei

  5. laziowar zice:

    poetule da nici un cuvant despre „abandonarea” campiei baraganului? despre alungarea MiG-ului 21 din „domiciliul” sau? despre speranta ca aceste pasari metalice sa se intoarca „acasa” la baragan?
    despre ce simt oamenii care si-au lasat familiile in fetesti si s-au dus sa faca in continuare ceea ce stiu mai bine?

  6. Poetu' zice:

    Există un timp pentru toate…

  7. anonim zice:

    Timpul acela a crapat pe marginea aceleeasi secunde a (ne)abandonului ideii de zbor…!Timpul acela se lafaie in cuvinte ce se traduc prin Dor…

  8. Saint-Ex zice:

    Şi nici nu se va vorbi prea mult despre „plecarea” pe M.K. -motivul?-foarte simplu-acest aerodrom va fi noua casă a R. 86 şi…nu-i aşa, cum putem să vorbim despre asta? după ce ai desfiinţat un regiment de elită-R. 57 cu avioane de elită-MIG 29?vă daţi seama ce va fi?.Dar, mă rog, trăim în…am vrut să spun România, dar, vai, la M.K. nu mai este România, este S.U.A.-ca şi la Deveselu…

  9. Poetu' zice:

    Hmmm… aţi cam pus punctul pe i…

  10. Saint-Ex zice:

    …şi ar mai fi ceva de spus…Încet-încet, oamenii din Aviaţia militară, foşti sau actuali încep să realizeze ce s-a întâmplat şi ce LI S-A ÎNTÂMPLAT. Încep să înţeleagă faptul că, din păcate, sacrificiile lor au fost fără rezultat.
    Mă bucur însă ptr. faptul că, timid totuşi, câţiva oameni proveniţi din Aviaţia militară au început să se adune, să discute şi, nu în ultimul rând, SĂ SCRIE DESPRE VIAŢA LOR, A COLEGILOR ŞI DESPRE ISTORIA UNITĂŢILOR DE AVIAŢIE ÎN CARE AU ACTIVAT. Încet-încet, se spune lucrurilor pe nume, şi cu bune şi cu mai puţin bune, şi, dincolo de dăinuirea în timp a acestor încercări, SE RELIEFEAZĂ ADEVĂRATA IMAGINE A AVIAŢIEI MILITARE DIN ULTIMII 62 DE ANI, DE CÂND A ÎNCEPUT AVIAŢIA REACTIVĂ ÎN ŢARA NOASTRĂ. Astfel, oamenii încep să-şi dea seama cu adevărat, printre altele, şi de cei care i-au condus şi, aşa cum se numeşte ultima carte a lui D.D.-„DEZMINŢIRE LA MIT”, astfel şi oamenii au început să DEZMINTĂ ANUMITE LEGENDE ŞI AUREOLE, UNEORI PE NEDREPT ACORDATE, ÎN DAUNA CELOR CARE CU ADEVĂRAT LE-AU PURTAT.
    Asta şi apropos de ce spuneam mai sus despre R. 86 Av. V. şi …”mutarea” acestuia pe M.K.
    Sunt foarte multe de discutat , de spus şi de scris, dar, momentan, eu doar am reliefat , în linii mari, ce va urma. Doar o frântură aş dori să mai spun, CA UN ADEVĂR ISTORI AVIATIC, DE NECONTESTAT-să nu uităm -ÎNCEPÂND CU JUMĂTATEA ANILOR 70 cine erau repartizaţi la Borcea şi Ianca….
    Timpul şi, nu în ultimul rând istoria sunt cele care îmi vor da dreptate sau nu.
    ….

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s