Gândul săptămânii (XL)

CAROIAJ

 

Priveşti calm de la înălţimea zborului tău caleidoscopul solului şi nu te mai saturi să-ţi hrăneşti privirea cu strania frumuseţe a alcătuirii lui.

Din vârful cerului, faţa pământului-acasă ţi se arată în toată complexa ei splendoare, împărţită în mii de elemente ce compun un tot ce contrastează puternic cu relativa monotonie a spaţiului aerian, părându-ţi a fi o lucrare infinit mai complicată decât regatul în care păşeşti acum cu al tău armăsar de foc.

Ceva din tine rezonează la fresca terestră, detectându-i insolitul, insolit ce izvorăşte dintr-un colţ al creierului ce nu uită niciodată faptul că omul este o fiinţă terestră, iar peisajele aeriene nu-i sunt date spre a-i fi familiare şi des de admirat.

Dimineaţa este frumoasă, răcoroasă şi pare a fi bună pentru zbor, cu mari porţiuni de aer limpede ce-ţi permit să vezi până departe, iar zborul ăsta de sondare a condiţiilor meteo din raionul de zbor e tocmai potrivit observării pământului de pe care te-ai lansat, în timp ce mai bătrânul tău camarad din cabina a doua îşi foloseşte experienţa pentru a transmite celor de jos fenomenele meteo întâlnite sau lipsa lor. Degrevat de datoria scrutării oceanului aerian după urme de maelstrom, îţi laşi senzorii să baleieze solul de sub planurile triunghiulare, în timp ce aluneci lin pe valurile potolite ale zilei ăsteia ce poartă semne de cer senin.

De la înălţimea privirii tale, felia de sol pe care-o îmbăiezi în apa ochilor ţi se înfăţişează cu limitele-i vălurite de atmosfera ce apasă greu, colorând difuz într-un albăstrui spălăcit marginea îndepărtată a locului unde cerul sărută pământul, locul acela unde cerul pare a se naşte din pământ şi pământul din cer. Arcul de cerc îţi pare a fi un creuzet unde totul se topeşte, unde culorile vii ale pământului sunt disipate, dizolvate, amestecate cu abilitate de magician în albul spectrului vizibil.

Natura nu construieşte în linie dreaptă, îţi şopteşte în urechea minţii un gând înţelept în timp ce observi parcelele, graniţele, delimitările în care este divizat pământul cel hrănitor, dreptunghiuri de diverse mărimi trasate cu precizie ce cuprind culturi de culori diferite, compunând un mozaic bordurat de păienjenişul închis la culoare al drumurilor de acces.

Din aer, aşezările umane vin să spargă stricteţea şi liniaritatea mozaicului agricol, apărând ca o explozie de cuburi cu partea de sus colorată în cărămiziul ţiglei, invadate de verdele viu al vegetaţiei şi aglomerate în jurul griului unor căi de comunicaţie. De fapt, unele aglomerări urbane de mici dimensiuni sunt ridicate de-a lungul unor şosele ce le traversează fără a se opri, apărându-ţi ca nişte mărgele pe aţă, aruncate haotic în mijlocul stricteţii liniare a ogoarelor. Ceferodroma, îţi şopteşte un alt gând, şi te trezeşti zâmbind la auzul denumirii neoficiale a căilor de comunicaţie atât de importante pentru cei din aer, repere uşor de identificat şi cu direcţii musai a fi cunoscute. Panglicile de asfalt gri ce şerpuiesc complicat şi se întretaie uneori cu căile de fier ce unduiesc lin capătă forma unui păienjeniş de acolo, de sus, plasă de păianjen ce leagă, conectează mărgelele şi dreptunghiurile agricole, ţesându-se şi şerpuind complicat către ţintele de importanţă strategică: marile oraşe.

Îţi muţi privirea spre alte forme şi culori, de a căror întindere nu eşti conştient privind de la nivelul solului. Pădurile dese, ce-şi poartă cu mândrie verdele profund al coronamentelor explozive, de forma unui nor cu dezvoltare pe verticală, se întind sub planurile tale până departe, armate de soldaţi drepţi şi viguroşi cuprinşi într-o imobilitate încăpăţânată, parcă decişi să nu cedeze nicio palmă de pământ, să nu dea înapoi orice-ar fi. Plămânii verzi ai planetei sunt uneori ascunşi de ceaţă în anumite dimineţi, de parcă aburii somnului ar mai zăbovi puţin printre codrii seculari, sau poate că-i doar aburul vocilor bătrânelor cătane, stând de taină în răcoarea ce se va disipa-n curând, imediat ce Soarele-şi va reintra în drepturi.

Drumurile de ape sunt un element important ai hărţii vii ce ţi-o revelează zborul tău, şi îţi par a fi nişte artere ce alergă, irigând inima solului, adunându-şi puterile în trupul gros al fluviului şi curgând împreună către vărsare, către marea cea mare. Soarele se oglindeşte în figura lor mobilă, aruncându-ţi fulgerări lichide, scurte ca o părere, la fiecare trecere în unghiul optim. Apele lor, când mâloase şi bătând spre verzui, când limpezi şi împrumutând din albastrul cerului tău, alunecă prinse într-o mişcare milenară ascunsă ochilor tăi de viteza în inima căreia te afli, alergând cu o răbdare supranaturală către locul unde numele lor se topeşte în marea de nume ce absoarbe totul cu o gigantică sete, transformând individul în colectiv şi dându-i o viaţă nouă, la o altă scară.

Toate, drumuri de ape şi ceferodromă, mărgele şi dreptunghiuri agricole, valsează în curbe de cote line, urcând şi coborând pantele dealurilor, vestitorii uriaşilor de granit, iar mintea ta zboară la zilele însorite când execuţi câte-un raid pe deasupra lor, urmărindu-ţi amuzat umbra cum valsează pe undele lor verzi, alergând înnebunită să ţină pasul cu tine, depărtându-se şi apropiindu-se funcţie de spinările survolate. Îţi place să crezi că movilele dealurilor ascund morminte mitice de uriaşi născuţi în timpuri imemoriale, cu praful timpului scurs acumulat în straturi groase de-a lungul mileniilor fără şir, purtând comori lăsate în urmă de rase demult dispărute şi pe veci pierdute.

Privind din vârful atmosferei, munţii îţi par a fi giuvaierul coroanei!

De la albul imaculat al crestelor ninse la negrul râpelor unde lumina Soarelui cu greu ajunge şi la nuanţele închise ale rocilor sculptate de dalta timpului, trecând prin multitudinea tentelor de verde ale pajiştilor şi versanţilor împăduriţi, punctaţi cu galbenul şi sângeriul izolat al diverselor specii de fiinţe arboricole, maiestuoşii munţi compun un festin vizual la care nu poţi rămâne insensibil, imprimându-şi măreţia pe retina ta şi rămânând într-un colţ din tine, spectacol imposibil de uitat.

Uriaşi de granit cu ale lor turnuri crenelate şi armura forestieră groasă, par a fi nişte fiinţe gigantice din alt tărâm, încremenite-n nemişcarea unui somn profund şi adunate laolaltă de parcă ar fi fost surprinse de un eveniment neprevăzut. Simfonia de culori şi forme pe care-o expun privirii celui ce păşeşte pe nori este îmbătătoare, de parcă dalta unui artist sculptor şi penelul unui maestru pictor şi-ar fi unit eforturile, realizând o operă menită a dăinui cât timpul însuşi.

De acolo, de sus, de pe aripile zborului tău, pământul reîntoarcerilor tale acasă îţi apare drept un tărâm mitic, populat de creaturi născute odată cu însăşi Terra şi scufundate acum într-un somn profund, aşteptând, poate, momentul când concepţia se transformă în distrugere, viaţa în moarte, lumina în întuneric, iar totul în nimic, pentru ca atunci să repornească mecanismul cosmic, debutând un alt ciclu de existenţă.

Pe şevaletul solului, toate îţi zâmbesc printr-o culoare şi o formă, toate transformate de mintea ta în repere necesare zborului tău, toate compunând locul pe care-l numeşti acasă, toate aşteptându-te să revii din tărâmul pe care-l iubeşti, dar căruia nu-i aparţii, deci care nu îţi poate fi acasă…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Gândul săptămânii (XL)

  1. ao zice:

    Valsul tău pe unde (…à-propos:pe unde?!),Poe’te e nu numai un imn de cuvite înălțat I-i-carilor tăi cu care ai îmbrățișat văzduhul și toare culorile Pământului,mângaindu-le de suuus de albastru și iar,și iar de albastru,de la înălțimea Armăsarului Tău de Foc…ziceam…tu,Poe’te,înalți un alt imn limbii române prin curățenia și puritatea expresiei ce lași de dincolo de poveste…Știai?!…
    …mă doare Poe’te,ori decâte ori frumusețea limbii nostre vine badjocorită de prea libere libertăți și tocmai de aceea imnul tău aici,mă unge la suflet!…(după o… neaoșă expresie a mamei!).
    Ceva din tine rezonează…
    Ceva din mine rezonează…
    Desigur,există un alt „de ce”,dar ți-l voi destăinui cu altă ocazie…
    Goog luck!

  2. Poetu' zice:

    Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi aştept „de ce”-ul!
    Cu respect! 🙂

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s