Minutul de poezie (II)

SĂ NU LAŞI VAL SĂ TE DOBOARE

de Gheorghe VĂDUVA

 

Să nu laşi timpul să te doară,

Chiar dacă totul ţi-i durere,

Să-ţi faci din neputeri putere

Şi din putere o povară.

 

Să nu laşi lumea să te-alinte,

Alintul nu-i decât uitare;

În orice nor e-un strop de soare

Şi soarele-i un nor fierbinte.

 

Să nu laşi lumea să te certe,

Nu ştie ea ce e cu tine,

Nici când ţi-e rău, nici când ţi-e bine,

Nici când ţi-s lacrimile fierte.

 

Să nu laşi trântorii să-ţi spună

Ce nu eşti tu, că tot greşeşti,

Rămâi mereu aşa cum eşti,

De-ţi fie steaua rea ori bună.

 

Ascultă totul, ia aminte,

Dar lasă-ţi gândul să gândească

Şi scoate-ţi sufletul din iască,

Şi merge-ţi drumul înainte.

 

Să nu laşi prostul lângă tine,

Nici pe parşiv să-ţi zică frate,

El te va vinde pe la spate

Şi-ţi va zâmbi fără ruşine.

 

Să nu suporţi nicicând minciuna,

Iar crez să-ţi fie adevărul,

Deasupra lui nu e nici cerul

Şi viaţa ta e numai una.

 

Să nu laşi val să te doboare

Nici să te poarte peste poate,

Există o măsură-n toate,

O demnitatea şi-o onoare.

 

***

 

Superba poezie de mai sus este extrasă din volumul „Zidire de fum” de Gheorghe VĂDUVA, editat de Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004, ISBN 973-86750-6-5.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Minutul de poezie (I) și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Minutul de poezie (II)

  1. Mihai zice:

    Imi aminteste de Kipling …

  2. Roberta Berbunschi zice:

    Acest sensibil OM continua sa ma uimeasca cu incredibilul HAR cu care Dumnezeu l-a inzestrat. Va doresc multa sanatate Domnule General, si viata lunga!!!!!!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s