Gândul săptămânii (XXXVIII)

ECOURI

Îţi urmezi sunetul paşilor tăi solitari prin unitate, plecat să-ţi dezmorţeşti puţin oasele din exilarea serviciului de alarmă.

Este duminică, astfel că, în afara turelor de serviciu, aerodromul este pustiu, lăsat acum în braţele tentaculare ale vântului de Bărăgan. Pista pare părăsită aşa cum zace străjuită de străjerii imobili ai balizajului, în timp ce, în depărtare, linia de avioane de culoarea argintului pare a se contopi cu zările ce ţi se par atât de jos, încât le-ai putea atinge dacă te-ai ridica pe vârfuri.

Hangarele enorme dormitează şi ele, dihănii de beton armat multistratificat cu fălci de fier masiv şi greu, ţestoase blindate ce par că sunt acolo pentru a-ţi aminti de nebunia oamenilor ce poartă numele de război şi distrugerea pe care armele ei o poate pogorî asupra a tot ce mişcă la suprafaţa solului şi în măruntaiele lui.

Faci ochii roată şi priveşti atent, îţi deschizi mintea şi asculţi concentrat şoaptele vântului, vaietele lui atât de pline de înţelesuri, şi parcă poţi auzi sunetele aerodromului gravate în fileurile lui precum aripile muzicii capturate în şanţurile fine ale unei plăci de patefon. Sunetele sunt atemporale, de parcă ar exista o memorie a locului înregistrată în imobilitatea construcţiilor şi în faldurile mereu în mişcare ale vântului de aerodrom, cel care-ţi permite acum să vezi cu ochii minţii imagini ascunse realităţii stricte, dar accesibile sufletului rezonator al celui ce-şi îngăduie să-şi lase garda jos, chiar şi pentru o clipă.

Betonul buzunarului de pornire se umple brusc de zgomotele vieţii de aerodrom, cu oameni îmbrăcaţi în haine ce acum îţi par vechi şi demodate roind în jurul unor păsări din metal strălucitor, cu aripi în săgeată şi bot tăiat abrupt, mult mai mici decât caii tăi de foc cu care eşti obişnuit să colinzi preeria îngheţată a stratosferei. Maşinile îţi par a fi vechi şi primitive, şi zâmbeşti uşor ironic privindu-le şi înregistrându-le contrastul atât de puternic cu liniile avântate şi fine ale păsărilor cu penaj de argint topit ce aşteaptă să li se permită avântarea spre cerul clar de deasupra.

Zgomotele motoarelor sunt diferite, glasurile lor au o cu totul altă tonalitate, dar ritualul pornirii îţi pare a fi la fel, cu piloţii îmbrăcaţi în geci de piele şi cu cizme înalte şi pantaloni bufanţi urcând agili în cabina atât de strâmtă, cu tehnicii închizându-le prin culisare spre înainte cupola de forma unei picături de apă tăiate pe jumătate, abia ferindu-le capetele acoperite de căşti din piele neagră. Urma rulajul până la pista ce-i aştepta nerăbdătoare să-i arunce spre înălţimi, cu semipirueta spre dreapta pe jambele joase şi cu ecartament mare, mişcare agilă în ciuda aparentei greutăţi a armamentului greu de sub bot şi cele două rezervoare suplimentare de sub aripi. Pista-i primea bucuroasă, iar ei părea a fi atât de mici pe suprafaţa ei caroiată, decolând aparent greoi şi fără flacăra forţajului cu care ochii tăi sunt obişnuiţi, dispărând în depărtare pe traiectoria binecunoscută, lăsându-te sub imperiul gândului cum că zborul este întradevăr etern, şi doar zburătorii şi păsările lor se schimbă…

Clipeşti şi tabloul dispare, înlocuit de calmul zilei tale de duminică.

O porneşti încet spre tăcerea hangarelor mătăhăloase, cu roiul minţii încă zumzăind la amintirea imaginilor pe care vântul le-a aprins în tine. Lumea fizică are multe coordonate ascunse, una dintre ele fiind cea a amintirilor, o memorie a tuturor conglomeratelor de atomi ce înregistrează vibraţiile altor conglomerate de atomi, capturându-le în lumea lor proprie printr-un straniu fenomen de impregnare.

Îţi plimbi palma mâinii stângi pe suprafaţa aspră, zgrunţuroasă a peretelui din beton masiv, simţi atingerea rece a portierelor uriaşe, iar toate aceste senzaţii se combină în tine pentru a-ţi compune un alt tablou, pictat cu amintirile a toate câte s-or fi întâmplat în şi lângă monştii de beton şi fier,  martori muţi şi imobili, încremeniţi în timp şi spaţiu.

Zarva revine, agitaţia izbucneşte iar, forfotă de aerodrom plin de viaţă de om şi pasăre metalică ce rezonează plăcut în tine. Acum, prin faţa ochilor minţii tale, trec tractate la vodilă paseri mai mari, mai viguroase, cu derive înalte şi aripi în săgeată puternice, dotate cu două motoare ce inhabitează fuselajele lungi. Oamenii sunt alţii, maşinile diferite, iar toată lucirea lor îţi miroase a nou şi le priveşti cu încântare cum defilează prin faţa ta în drumul lor către Sud, către locul de unde vor lua zările în piepturile lor ce emană atâta forţă. Un alt tip de zgomot îţi atrage ochii minţii către pistă, pentru a fi martor la o decolare pe măsura înfăţişării vulturului de metal argintiu cu stele tricolore pictate pe trup, o decolare în urlet dublu de forţaj, o decolare demnă de o nouă generaţie de maşini de luptă aeriană, pentru care bariera sunetului nu este decât un obstacol ce trebuie depăşit, unul dintre multele.

Un zgomot în dreapta te readuce în griul prezentului duminicii tale fără zbor.

Ochii răspund urechilor şi întâlnesc silueta soldatului din ghereta pe lângă care ai trecut absent, fără să-l observi. Te priveşte din poziţia de drepţi, cu arma la umăr. Îi zâmbeşti şi-l saluţi din cap, ordonându-i din priviri să-şi recapete repaosul. Zâmbeşte şi el, pentru că vă cunoaşteţi. Ştii că zâmbetul lui ar vrea tare mult o ţigară, aşa că te cauţi în buzunar şi scoţi pachetul de „Carpaţi”. Îndemnat de tine, ia două, una dintre ele plasând-o strategic după urechea dreaptă.

Îi aprinzi ţigara, ţi-o aprinzi şi pe-a ta, şi fumaţi palmat, în linişte, privind în lungul bretelei la armata de avioane ce dormitează argintiu sub husele pătate de lichid hidraulic. Soldatul e tânăr, şi ştii că ochii lui mari în care se oglindeşte cerul n-au văzut prea multe, şi nu te poţi abţine să te întrebi dacă ochii minţii lui pot şi ei vedea tablourile ce ţi se înfăţişează ţie, dacă şi ureghile lui pot auzi şi înţelege mesajele ascunse-n tânguirile vântului de Bărăgan, şi ai vrea să-l întrebi, dar comunicarea tăcută dintre voi spune atât de multe, încât ar fi păcat s-o strici cu vorbe.

Te întrebi dacă şi el poate privi în trecutul tumultuos al aerodromului, dacă şi ochii lui pot percepe fantomele acelor vremuri de demult, când păsările cu penaj de metal topit tocmai făcuseră loc nărăvaşilor cai de foc, când totul devenise mai intens, mai sus, mai repede, mai periculos… Te întrebi dacă şi ochii minţii lui pot vedea lupta încrâncenată pentru cucerirea înălţimilor, bătălia nebunească pentru îmblânzirea armăsarilor cu copite de foc, toţi prizonierii şi morţii acestui câmp de luptă, toate bucuriile victoriilor şi toate dramele înfrângerilor, acum amestecate difuz în faldurile timpului, dar acolo, mereu acolo.

Nu ştii răspunsul, dar nici nu cauţi să-l afli. Nu vrei să-i sperii darul de-a vorbi cu ochii, de-a spune atât de multe prin tăcere, aşa că-l saluţi şi-i laşi calea de rulare cu avioanele ei în apărare, retrăgându-te către solitudinea celulei.

Mergând către celulă, paşii tăi se reverberează ciudat de coasta carapacei antiatomice, şi realizezi că, acum şi aici, vântul nu prea bate, apărat fiind de corpul uriaş al ţestoasei. Îţi târăşti picioarele ca un copil, pocnind cu vârful ghetelor de zbor pietre doar pentru a le auzi ecoul cadenţat de salturile lor cum se izbeşte de betonul hangarului şi revine la tine pentru a-ţi comprima abia simţit timpanele.

Te opreşti în faţa cărării ce duce la celulă şi o priveşti cu ochii tăi ce văd departe. E linişte, nimeni nu-i afară, pe băncuţe, dar urechile sufletului tău percep ceva, ceva nedefinit, nişte şoapte ce cresc în intensitate, transformându-se în voci şi paşi, o mulţime. Pe lângă tine trec piloţi, unii vin, către celulă, alţii pleacă, spre linia de avioane. Unii cu praf de stele pe combinezoane, alţii dornici de aureola lui, şi îi priveşti cu o strângere de inimă, pe fiecare în parte, pentru că-i recunoşti, iar asta doare, pentru că ei nu mai sunt printre cei vii. Ei sunt eroii regimentului tăi, mulţi, atât de mulţi, şi îi ştii pe fiecare după nume şi fapte, pentru că un pilot trebuie să cunoască istoria unităţii lui, cu victoriile şi înfrângerile ei. Unii sunt îmbrăcaţi în geci de piele şi pantaloni bufanţi, alţii în costume de compensare şi în combinezoane gri, iar toţi trec pe lângă tine în drumurile lor către locul unde fiecare existenţă se sfârşeşte, şi nu te poţi abţine să nu vezi şi rănile căscate-n brazda proaspătă, sau fiarele calcinate-n colţ de pistă, sau bucăţile rupte din trupul avionului-mamă şi împrăştiate în jurul trupului întreg, ce priveşte etern cerul prin vizorul spart al căştii de zbor.

Închizi pleoapele, lăsând boabele de apă a ochilor să curgă lin, arzând ca două flăcări de lumânare, căzând ca o ofrandă pentru vieţile curmate prea devreme, eroi cu numele săpate-adânc pe stelele de marmoră ale aducerii aminte şi cele cereşti, spre care ne îndreptăm noi toţi, cei ce-am învăţat ceva din jertfa sau greşeala lor.

Închizi ochii şi mai asculţi zarva trecerii lor prin lumea aerodromului încă o clipă lungă, şi realizezi că tu trăieşti în fiecare zi în mijlocul fantomelor zborului şi ale slujitorilor lui, îmbăiat de şoaptele lor şi mângâiat de privirilor lor de dincolo de timp, tu însuţi un zburător ce se va transforma şi el în parte a acestui microunivers, contribuind tainic la ingredientele speciale ce compun aerul de aerodrom militar şi-l transformă într-un veşmânt ce acoperă protectiv şi hrănitor fiecare inhabitant al lui, picurându-i în minte dragostea de zbor şi în suflet curajul de-a trece peste toate şi a căuta către azurul cerului ce-l aşteaptă, mereu, acolo.  

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Gândul săptămânii (XXXVIII)

  1. 3667 zice:

    avea înscris ecoul amintirilor pe piept
    răscolitor ca un dans al începuturilor
    se preumbla fantomatic printre tăcerile
    de dincolo de limite
    două lacrimi precum focul primordial
    ard mereu la timpul prezent
    fără s-asculte vaietele vântului acela hoinar
    de hangar

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s