Gândul săptămânii (XXXIII)

SENZORIAL VI

UN ALTFEL DE SIMT

  

Dacă te opreşti puţin marşul zilnic şi analizezi, aerodromul îţi apare drept un tărâm magic, binecuvântat cu simfonii senzoriale ce-ţi rămân în minte şi în suflet, şi pe care le porţi cu tine oriunde ai merge. Sunt fresce definitorii, înregistrate de simţurile tale şi pictate de mintea ta pe şevaletul sufletului tău în culori speciale, evidenţiate dintre multe altele prin însemnătatea lor aparte, pietre de hotar ce jalonează o lume căreia îi aparţii profund şi de care eşti iremediabil legat.

Ele, aceste conglomerate senzoriale, te leagă prin fire nevăzute de aceste locuri unde nu te-ai născut, dar ai renăscut, un alt om, un om al înălţimilor ameţitoare şi al vitezelor supersonice, şi chiar dacă pot fi percepute punctual de mulţi, de toţi cei ce pot ajunge pe un aerodrom militar, ele pot fi însumate şi compuse doar de mintea ta şi au însemnătate majoră doar pentru tine, tu, cel care le cunoşti greutate şi care le-o porţi pe umeri, tu, cel pentru care ele compun ceea ce tu iubeşti cu toată fiinţa ta: viaţa de aerodrom.

***

Simţul de pilot militar.

Ce înseamnă asta? – sunt mulţi tentaţi să întrebe.

Să fii pilot militar înseamnă ceva, mult, foarte mult, iar asta presupune existenţa unor abilităţi ascunse. Este ceva nativ în fiecare, o rezistenţă ieşită din comun, o chimie specială, o alcătuire anume a atomilor sau poate doar o chemare ascunsă adânc, o nelimitare, o lipsă a temerii de înălţimi, o îmbrăţişare conştientă a riscului. Ceva ascuns, dar care arde cu flacără puternică, o flacără ce nu se stinge la crivăţul realităţii şi care este acolo, undeva, adânc, până la capăt, oriunde ar fi acel capăt…

Apoi, dorinţa de zbor este ceva cu care te naşti, este combinată şi născută chimic în tine, este, poate, o genă ce se activează în boţul de tină însufleţită şi care dictează nevoie de zbor, de ridicare de la solul sigur pe care calci şi de urcare în necunoscut, de părăsire a leagănului pentru explorare, pentru cunoaştere şi aflare a unei cunoaşteri diferite, despre mediul în care exişti şi despre propria ta persoană.

Este cântecul stelelor din al căror praf se spune că suntem alcătuiţi şi de a cărui tonalitate ascultăm, a cărui melodie mută ne hipnotizează şi ne porunceşte ridicarea ochilor către cerul de un albastru profund ce ne pare a ne chema, a ne invita să-i gustăm senzaţiile şi să-i aflăm misterele, depăşindu-ne condiţia de fiinţe limitate de mersul pe sol şi de lipsa aripilor, sau a branhiilor. Poate că evoluţia va corecta aceste neajunsuri, iar omul viitorului nu va mai avea nevoie de mijloace mecanice pentru a cuceri alte medii în care să se deplaseze şi să trăiască liber.

Ce înseamnă simţul de pilot militar?

A fi pilot militar înseamnă să simţi aparatul tău de zbor dincolo de simţuri, sau cu toate simţurile formând unul şi lucrând în complet.

La fel cum înveţi pas cu pas pentru a ajunge să te numeşti pilot militar, la fel şi simţul tău special se dezvoltă prin învăţare, prin acumularea unei experienţe în aer şi la sol care să-ţi permită în timp să sesizezi elementele vitale profesiei tale prin extragerea esenţei dintr-o cantitate foarte mică de informaţie sau informaţii. Cum nu se ajunge la performanţă peste noapte şi totul cere timp, simţul de pilot se formează în timp şi cu timpul, iar pentru şlefuirea lui, în scopul atingerii unei ascuţimi optime, este necesar un antrenament dur şi constant, menit a-ţi dezvolta capacitatea de integrare şi decodificare a informaţiilor pe care simţurile tale le percep, chiar şi a unei cantităţi infime. Astfel, după ani şi ani de pregătire, antrenament şi învăţare, ajungi să ai acel simţ de pilot militar, cel ce poate reprezenta, uneori, diferenţa dintre viaţă şi moarte. 

Să ai simţul de pilot militar înseamnă să depistezi o scurgere de combustibil după mirosul prea ascuţit de gaz din cabină, înseamnă să simţi motorul funcţionând anormal înainte de-a privi la aparatele de control motor după trepidaţiile pe care le înregistrezi cu tot corpul, înseamnă să simţi că avionul este pe cale să intre în vrie după vibraţia manşei pe care mâna ta o percepe, înseamnă să poţi să faci cerebral diferenţa dintre indicaţiile aparatelor de bord şi impresiile senzoriale captate de corpul tău la zborul în plafon sau într-o noapte neagră, atunci când senzaţiile false te asaltează şi te fac să crezi că zbori altfel decât este în realitate. Fără simţul de pilot militar cu experienţă, fără acel al şaselea simţ dezvoltat cu atâta trudă, existenţa ta în aer este periclitată, pentru că zborul nu se termină obligatoriu cu o aterizare, pentru că necunoscutul poate să-ţi facă simţită prezenţa oricând te afli în aer, pentru că, de multe ori, moartea pândeşte după un nor alb şi pufos…

Simţul de pilot militar îţi permite să îmbraci avionul, să-l tragi pe tine atunci când te urci în cabină şi te strângi în îmbrăţişarea chingilor, prelungindu-ţi membrele firave cu soliditatea metalului şi forţa hidraulică a verinilor, nemărginindu-ţi vederea-ţi limitată cu nelimitarea undelor cele nevăzute şi a ochilor electronici care scotocesc spaţiul aerian pentru tine, permiţându-ţi să vezi până departe cu noii tăi ochi pe care ţi-i grefezi temporar fragilei tale alcătuiri cu fiecare intrare în universul strâmt al postului de pilotaj.

Fără el, fără simţul tău special, nu ai fi decât un pasager, decât un jocheu ce dirijează din pinteni căluţul fără să-l simtă, fără să fie conectat la bătăile inimii lui şi fără să-i simtă căldura pielii lui vii, fără să fie una cu el şi fără să-i înţeleagă stările lui de fiinţă limitată, cu durerile şi nevoile ei. Fără a fi una cu el, căluţul tău de foc nu te va accepta şi nu ţi se va supune, iar zborul vostru va deveni durere şi teamă şi ezitări, zbor poticnit ce nu se va termina bine…

Simţul tău special, simţul de pilot militar, este cămăşa în care te îmbracă zborul, este pielea ta de rechin, lucioasă şi fină, cu ajutorul căreia străpungi înălţimile imersat complet în oceanul invizibil al atmosferei, simţindu-l precum îţi simţi trupul tău de dural viu, fiinţă mecano-organică în care te transformi de fiecare dată când cupola-ţi devine cer, închizându-te ca-ntr-o cochilie, prizonier voluntar al unei contopiri ce devine totală cu fiecare decolare, cu fiecare evadare spre altceva, un altceva ce există numai dincolo de noi şi de limitarea noastră autosuficientă, şi pe care-l căutăm asiduu toţi, de multe ori inconştient, cu puţini dintre noi ajungând să-l descopere şi să-l simtă cu adevărat.

***

Senzorial, aerodromul pulsează cu o viaţă ce-ţi curge prin vene odată cu sângele ce te menţine cald şi viu, adăugând acel ingredient special ce te face să tresari şi să te înfiori la percepţia senzaţiilor de aerodrom. Toate aceste tablouri senzoriale sunt adânc imprimate în tine şi îţi vin natural în minte când cineva te întreabă candid ce este acela aerodrom militar, dar pe care cu greutate le poţi transforma în cuvinte pentru a făuri explicaţii şi a te face înţeles.

Pentru tine, aerodromul şi lumea lui reprezintă o sumă a senzaţiilor pe care le absorbi conştient sau nu, concentrat sau nu, pe care le trăieşti şi pentru care sunt TOTUL, chiar şi diferenţa dintre viaţă şi moarte. Pentru tine, toate aceste elemente se combină şi participă la alcătuirea ta internă, confundându-se cu însăşi fiinţa ta, până la punctul în care nu mai ştii unde te termini tu şi unde încep ele. Pentru că omul este şi suma senzaţiilor sale, cu mediul şlefuindu-l neîncetat, transformându-l din ceea ce crede că este în ceea ce are nevoie să fie.

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Gândul săptămânii (XXXIII)

  1. Mica zice:

    fara loc de altceva, exact asa sunt aceste ganduri!!!!
    spui exact ce trebuie spus.!
    felicitari!!!

  2. Laurentiu-George Chiforescu zice:

    Of, Pilotule, Poetule, cat de frumos scrii, ma faci sa ma gandesc la Armagedon, Bruce Wilis, Bob Thorton, asta isi dorea ca si mine sa fie acolo, sus, cata atentie la simboluri, eroul lui Bruce i-a dat viitorului jinere peticul cu ecusonul misiunii sa i-l dea pe pamant, sa ii spuna ca directorul zborului a fost acolo, sus, alaturi de ei, cate chestii rascolesti tu in mine Poetule, Pilotule cu cuvintele tale minunate, ala avea un picior lipsa, ceva de genul asta, eu nu am nici o scuza, nesimtirea, nepasarea, dar sa stii ca zbor in continuare cu inima si sufletul in timp ce ma dau zilnic cu labele prin minunata Dunare, la 5-6 sute de metri de mal, pe noi ne despart cam noua sute de malul bulgaresc, Oltenita-Tutrakan… Zbor cu sufletul la limita, aerul se condenseaza in varful aripilor mele imaginare, unghiuri de atac extraordinare, viteze uriase, ma rup cuvintele tale, cata poezie si cat adevar, eu simt puternic tot ce zici tu. Si ma mai gandesc la aia, Seniorii spatiului, batrani dar minunati, eroi pana la moarte si profesionisti dincolo de orice, rascolesc atatea amintiri din alte vieti poate scrierile voastre si filmele astea cu avioane, iubesc si apa si cerul si pamantul, dar ce minunat vorbiti voi de cer si de masinile alea cu care aparati cerurile, nu te opri, continua sa scrii despre zbor si avioane, lasa dracului chestiile alea cu politica, ne enervam degeaba si nu rezolvam nimic, mai scrie si mai pune poze. Si speram sa fie mai bine, sa nu mai cada prieteni, pentru mine colegi din nestiut, sa nu mai faca sotiile lor reportaje cu respiratia oprita si lacrimi, hohote oprite si sperante pana in ultima clipa, sa nu mai moara cum au trait, pentru altii, sa moara cand le va veni vremea.

  3. Poetu' zice:

    Of… şi tu ai dreptate, camarade…

  4. „sa nu mai moara cum au trait, pentru altii, sa moara cand le va veni vremea.”
    cel mai impresionant gand!!!!

  5. Hari zice:

    Foarte frumos și adevărat sensibil este textul acesta despre simțuri! Și, totuși, parcă lipsește ceva, ce am găsit în alte texte de-ale Poetului. Din cele scrise aici ar rezulta că un pilot este militar dacă zboară un avion militar, ce este mai puternic, mai complicat și chiar mai periculos decât un avion civil. Altundeva găsisem, atât implicit, cât și explicit, că un pilot militar este un luptător în cer. și din cer.. ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Poate o adăugire de senzații privind lupta aeriană, ca supliment de definire a simțului de pilot militar nu ar fi prea mult…

  6. Saint-ex zice:

    Ptr. Hari!
    Nu trebuie să-l înţelegi greşit pe Poetu că nu poate să-ţi descrie mai „senzorial” o luptă aeriană, din simplul motiv că astfel de TRĂIRI ESTE FOARTE GREU SĂ LE EXPRIMI ÎN CUVINTE. Deci, Poetu are dreptate….

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s