Gândul săptămânii (XXX)

SENZORIAL III

MIRESME DE AERODROM

  

Dacă te opreşti puţin marşul zilnic şi analizezi, aerodromul militar îţi apare drept un tărâm magic, binecuvântat cu simfonii senzoriale ce-ţi rămân în minte şi în suflet, şi pe care le porţi cu tine oriunde ai merge. Sunt fresce definitorii, înregistrate de simţurile tale şi pictate de mintea ta pe şevaletul sufletului tău în culori speciale, evidenţiate dintre multe altele prin însemnătatea lor aparte, pietre de hotar ce jalonează o lume căreia îi aparţii profund şi de care eşti iremediabil legat.

Ele, aceste conglomerate senzoriale, te leagă prin fire nevăzute de aceste locuri unde nu te-ai născut, dar ai renăscut, un alt om, un om al înălţimilor ameţitoare şi al vitezelor supersonice, şi chiar dacă pot fi percepute punctual de mulţi, de toţi cei ce pot ajunge pe un aerodrom militar, ele pot fi însumate şi compuse doar de mintea ta şi au însemnătate majoră doar pentru tine, tu, cel care le cunoşti greutate şi care le-o porţi pe umeri, tu, cel pentru care ele compun ceea ce tu iubeşti cu toată fiinţa ta: viaţa de aerodrom.

***

Mirosul mâncării de la popotă reprezintă prima treaptă olfactivă pe care o urcă cel ce intră în lumea aerodromului militar, fiecare zi de zbor sau doar de pregătire începând cu servitul mesei, iar după ce acest ritual al zilei de aerodrom militar va fi devenit obişnuinţă, acest miros se va transforma într-un etalon gastronomic, totul find apreciat după aceste arome ce vor deveni parte a lumii lui. Pilotul militar mănâncă mai des la popotă decât acasă, astfel că încăperea ce străluceşte de curăţenie îi ţine loc de bucătărie, iar mâncarea de-acolo o împarte cu familia lui de la aerodrom. Aromele mâncării de la popotă îi vor rămâne adânc întipărite în minte şi îl vor introduce involuntar în atmosfera binecunoscută de aerodrom atunci când le va percepe, oriunde s-ar afla el în acel moment.

Mirosul de petrol ars este mirosul întregului aerodrom, haina lui olfactivă, este mirosul acela special şi definitoriu care ţi se imprimă în haine, care-ţi rămâne pe piele şi care se cuibăreşte adânc în inima ta, cel ce te va face să tresari oriunde îl vei simţi, surprinzându-te, apoi, inspirând adânc. Mirosul de petrol de aviaţie ars este emblema olfactivă a aerodromului militar, este simbolul eteric al acestui univers, şi nu poţi trăi în această lume fără să nu fii contaminat, fără să nu fii impregnat, fără ca el să nu treacă în tine şi să nu contribuie la totul care eşti tu. Îl porţi cu tine opriunde mergi, cu o parte a minţi tale suprapunându-l discret peste tot, în timp ce trăinicia acestui fir olfactiv te ancorează de tot ce reprezintă aerodromul militar, participând la crearea universului din spatele ochilor de fiecare dată când săgeata imaginaţiei tale zboară către pistă şi lumea ei magică.

Mirosul cabinei camaradului tău de dural este o altă piatră de hotar olfactivă ce jalonează lumea aerodromului militar, este aerul pe care-l inspiri atunci când intri în universul strâmt al cabinei, este acel amalgam de elemente chimice pe care-l inspiri cu nesaţ şi de care nu te poţi sătura oricât l-ai savura. Metalul, cauciucul, ebonita, materialele textile, vopseaua, unsoarea, petrolul, toate aceste elemente îşi varsă amprentele olfactive în aerul cabinei, combinându-se misterios în exact proporţiile necesare pentru ca tu, pilotul, să te îndrăgosteşti de această esenţă şi să ajungi să o percepi atât de bine, încât să afli imediat dacă ceva nu este în regulă cu avionul tău doar din proporţiile elementelor din atmosfera cabinei. Mirosul de avion este precum mirosul pielii soţiei tale, cel de care te îmbibi, cel pe care l-ai recunoaşte şi scufundat într-un somn adânc, este unul din lucrurile ce te definesc şi care sunt adânc înrădăcinate în tine, cele care se confundă, de fapt, cu tine.

Mirosul înţepător al fumului albăstriu emis de toba de eşapament a maşinii de pornire este semnalul oflactiv al începerii zilei de zbor, este semnalul concret de start al unei zile de zbor când, în agitaţia oamenilor de aerodrom şi liniştea păsărilor de dural, ambalarea motorului de ZIL şi mugetul lui gutural sparge tăcerea nezborului şi aprinde flacăra în inima motorului turboreactor. Acest miros, relativ banal, de „simplă” maşină de aerodrom, se combină cu celelalte, formând esenţa olfactivă ce dă personalitate aerodromului militar şi lumii lui, adăugându-i o altă coordonată, coordonata terestră a maşinilor nezburătoare, dar fără aportul cărora zborul nu ar putea fi construit.

Mirosul de nelinişte mocnită din celula de alarmă, acea aşteptare surdă a ceva ce trebuie să se întâmple, a temerilor de felul „oare mă voi descurca?”, temeri ce ard filamentele minţii în moduri greu de bănuit şi care te consumă imperceptibil, secătuindu-te, uneori, de puteri. El este combinat până la confuzie cu gustul metalic de teamă, de teamă de această zi şi ce-ar putea aduce ea, de misiunea ce ţi-ar putea fi ordonată, de executarea sau neexecutarea ei, de toate aceste necunoscute ce nu dau pace unui colţ ascuns al minţii tale. Şi acest element al lumii aerodromului militar are o greutate anume, rămânând şi el în tine mult după ce serviciul de alarmă ţi-a intrat în reflexul tău de pilot de vânătoare cu ştate vechi.

Mirosul ţigării de după zbor şi gustul ei de relaxare, când stai cu ai tăi camarazi la celulă şi analizaţi rezultalele zilei de zbor, când priveşti în jurul tău şi-i numeri în gând, inconştient, repetându-le numele atunci când ochii tăi zăbovesc pe fiecare figură, şi eşti bucuros că ei sunt toţi, că nu au fost incidente de zbor şi toată lumea râde şi este bine. Mirosul ţigării din acele momente nu are echivalent, este altfel, totul este altfel, orice zâmbet, orice cuvânt, orice gest, totul, totul are alt gust, un gust mai bun. Pentru că şi noi suntem altfel atunci, relaxaţi, mulţumiţi, teferi, bucuroşi că am mai făcut un pas pe scara zborului militar şi acum suntem mai buni, cu puţin, dar mai buni, iar asta dă o savoare specială ce nu poate fi explicată în cuvinte, ea fiind ascunsă adânc în stările ai căror prizonieri suntem momentan.

Mirosul combinezonului de zbor, îmbibat de transpiraţia lucrului în zonă, este cel pe care-l aduci cu tine de acolo, de sus, când revii pe faţa ridată a planetei secătuit de puteri şi ud de apa sărată pe care-o stoarce zborul din tine, uneori mai mult, alteori mai puţin, funcţie de misiune. Este unul dintre preţurile pe care trebuie să le plăteşti drept ofrandă pentru privilegiul de-a avea aripi de dural, este tortura zborului pe supersonice, este protestul mut al trupului ce încearcă să reziste suprasarcinii zdrobitoare, a condiţiilor microclimatului din cabină şi a presiunii mentale a misiunii însăşi. Este amprenta olfactivă a unei victorii smulse înaltului, este singura urmă pe care zborul o lasă asupra ta, ea şi urma efemeră a măştii de oxigen săpată în carnea feţei, este tot ce aduci vizual cu tine din peregrinările tale pe valurile atmosferei, tot ce nu se sedimentează în scoarţa minţii tale de pilot de vânătoare. Amestecat cu mirosul cabinei în care ai (supra)vieţuit acele zeci de minute de agonie şi extaz şi care ţi-a pătat olfactiv costumul de suprasarcină, el este, poate, însuşi mirosul zborului…

***

Olfactiv, aerodromul militar pulsează cu o viaţă ce-ţi curge prin vene odată cu sângele ce te menţine cald şi viu, adăugând acel ingredient special ce te face să tresari şi să te înfiori la percepţia miresmelor de aerodrom. Toate aceste tablouri olfactive sunt adânc imprimate în tine şi îţi vin natural în minte când cineva te întreabă candid ce este acela aerodrom militar, dar pe care cu greutate le poţi transforma în cuvinte pentru a făuri explicaţii şi a te face înţeles.

Pentru tine, aerodromul şi lumea lui reprezintă o sumă a senzaţiilor pe care le absorbi conştient sau nu, concentrat sau nu, pe care le trăieşti şi pentru care sunt TOTUL, chiar şi diferenţa dintre viaţă şi moarte. Pentru tine, toate aceste elemente se combină şi participă la alcătuirea ta internă, confundându-se cu însăşi fiinţa ta, până la punctul în care nu mai ştii unde te termini tu şi unde încep ele. Pentru că omul este şi suma senzaţiilor sale, cu mediul şlefuindu-l neîncetat, transformându-l din ceea ce crede că este în ceea ce are nevoie să fie.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s