Poveşti de la voi (XVI)

Multe ar putea fi spuse despre textul din seara aceasta, despre această frântură de viaţă trăită şi spusă. Da, multe ar putea fi spuse, multe aş putea spune, dar nu pot…

Pot doar să vă las să citiţi confesiunea Monicăi Berceanu, mulţumindu-i pentru că a ales să împartă cu noi un moment din viaţă, sensibil, dureros şi unic.

***

De mână cu Timpul

-pentru Foozie-

Feteşti.

De mână cu Timpul am pornit să caut aduceri aminte, să dau mâna cu ele şi să le spun prin glasuri de degete tremurânde că mă bucur. Nu să le cunosc, ci să le revăd.

Să le revăd aşa, prin praf şi arşiţă, pe poteci de moarte, care te aşteaptă la capăt de mormânt să îţi spună: „Bun venit!”.

Feteşti.

Oraş fără strălucire, cu urme de lumină în buruieni de Bărăgan, cu miros de întuneric pe drumuri de soare. Cu oameni care îşi trăiesc clipele între lungimea braţelor lor şi îşi mănâncă felia de fericire la umbră de drum scurtat de foarfecele mulţumirilor de sine.

De mână cu Timpul şi-n suflet cu dor şi cu teamă de nedor intru pe strada Veşniciei şi sufletul îmi arde aprins de chibritul cerului de Bărăgan, ce nu are iz de pucioasă, ci de „De ce-uri” al căror răspuns nu l-am aflat niciodată.

Şi caut semnul de cer senin pe pământul însetat de paşi care să ducă la el. Pare greu de găsit. La fel de greu cum mi se părea cândva să-mi găsesc rostul. Diferenţa este însă că el nu poate fi decât aici. În pământul acesta stropit cu lacrimi ce au udat rădăcini de nuc şi de flori, ce cresc încă să-i ţină umbră.

El nu are cum să fie în altă parte. Aici nu se vând casele pentru o palmă de spaţiu în plus. Rămâne acelaşi. Delimitat de Timp. Aici nu vii cu gând să te muţi mai târziu în cartiere de lux, după ce ţi-ai strâns suficienţi bani încât să-ţi permiţi să trăieşti cu picioarele pe pământ. Aici se trăieşte în pământ, cu cerul deasupra. Iar alţii se bucură de el.

Aici, petecul de pământ de Bărăgan te costă Viaţa.

De mână cu Timpul decid să nu plec până nu-l găsesc. Ceva, în suflet, îmi arată un loc la margine de cimitir. Nu mă îndrept într-acolo, pentru că cineva îmi spune că greşesc. Dar eu simt. O mână ce parcă mă prinde de cea pe care nu mi-o strange nimeni şi îmi spune: „Curaj! Acolo, ai încredere în tine!”.

Refuz s-o ascult. Dar privirea mi-e acolo. Aud o voce dragă care spune scurt: „Trebuie să fie o aripă de elicopter!”.

Pornesc într-acolo şi văd, cu ochi împăienjeniţi de durere, trei culori. Şi-o aripă. Frântă. Adânc înfiptă în pământul în care trupul şi-a pierdut tremurul.

E rădăcina lui de zbor.

Strâng mâna Timpului şi arăt cu degetul celeilalte (aceeaşi de care Cineva m-a prins, îndemnându-mă să am încredere în mine!) spre crucea albă, sigură pe sine.

Timpul nu-mi observă tremurul degetului ce ar vrea să apuce un strop de viaţă de Bărăgan, să-i ducă lui în dar şi să-l readucă pe pământ. Să stea rezemat de cele trei culori, cu zâmbetul care-i topeşte gheaţa crucii, spunându-mi Radiant: „Fată dragă, nu-ţi fie teamă, de mână cu Timpul nu vei cădea niciodată. Pentru că pilotul de vânătoare adevărat iubeşte femeia până la cer. O respectă şi o poartă cu el în carlingă. Şi pentru ea se întoarce acasă. Pentru poza aceea e în stare să se lupte cu cerul.

Să se întoarcă spre el şi să-i spună cu siguranţa de sine pe buze: „Ai grijă de ea! I-am spus cândva că e una din puţinele care ar înţelege legile nescrise ale sufletului tău de pilot de vânătoare. Care ştie să preţuiască şi să respecte minutele în care uiţi de ea pentru a te întâlni cu prima ta iubire: zborul. Cea care va putea să îţi strângă mâna şi să-i dea drumul cu promisiunea că te va aştepta să vă tremure sufletele la întoarcerea acasă.

Dar eu nu pot da viaţă ţărânii şi mă îndrept cu paşi grei spre avionul încrustat în crucea rece şi grea. Sufletul mi se topeşte şi cer nerostit o felie de pâine să-l întind şi să-l dau ţărânii să îl ducă dincolo de noi. Să-i spună că sunt acolo şi că n-am uitat că atunci când îmi este frică de ceva, trebuie să-l fac. Şi că mi-am învins temerile şi am ajuns pe drum de Bărăgan, cu suflet de Oltenie, să îmi strâng fricile şi să le îngrop.

Ajung la uşă. E deschisă. Nu scârţâie şi nu are lacăt. Aşa e, lui nu îi era frică de oameni. Îi plăcea să le vorbească. Să le strângă mâna şi să le povestească despre avioane. Despre poezie şi zbor. Despre pasiune şi dorinţă. Despre iubire şi fidelitate de cer.

Intru şi dezleg panglica albă cu degete tremurânde. Înăuntru văd câteva lumânări arse şi o cutie goală de chibrituri. S-au terminat. Parcă la fel ca rostul de-a mai arde. Să mai lumineze drumul său către cer. Nu pot aprinde lumânarea ce îmi tremură în mână. Cer ajutor şi flacăra îmi arde sufletul. De ce trebuie să ajungem, oare, aici…? Nimeni nu-mi răspunde, pentru că întreb în tăcere.

Foozie, am venit de mână cu Timpul, iubind doar eu, dar păşind împreună. L-am rugat să mă aducă să văd ce semne de cer ai lăsat în urmă şi câte rădăcini de zbor au mai rămas în Feteştiul tău drag. Cu sufletul scrum am plecat de acolo, nu înainte însă de a-ţi aduce ceva odată cu răsăritul soarelui de Bărăgan. Dis de dimineaţă. Să ai grijă de ea. Să-i ţii de urât şi să-ţi fie camaRad. E iubirea mea pentru Timpul necruţător.

Foozie, mi-am îngropat iubirea, fără să-ţi cer voie, lângă aripa frântă. Ştiu sigur că de acolo nu mi-o va lua nimeni. O las să trăiască acolo, să povestiţi împreună despre zbor şi cer, despre pasiune şi poezie.

Şi te voi ruga ca de fiecare dată să-i aminteşti de vorbele astea, atunci când nu va înţelege de ce nu o mai ţin la mine:

 

„Am trăit, am respirat, am murit şi m-am întors…”

 

 

Monica Berceanu

1 august 2012

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poveşti de la voi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Poveşti de la voi (XVI)

  1. Laurentiu-George Chiforescu zice:

    Nu am cuvinte, nu au rost vorbele mele, lacrimi si durere, tac si inghit in sec…

  2. Tot ce putem face pentu cei pe care i-am pretuit,este sa-i purtam in inima noastra – pana in ziua cand ii vom reintalni…

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s