Gândul săptămânii (XXVI)

SIMFONIA ELEMENTELOR IV – PĂMÂNTUL

ÎNAPOI ACASĂ

 

Orice început are şi un sfârşit.

Totul din acest colţ de univers nu este decât o înlănţuire de momente, de faze, un ciclu în care conceptul de început se confundă cu cel de sfârşit, elemente de sens contrar ce nu fac decât să se completeze reciproc, pentru că orice sfârşit este un nou început, şi invers, iar şi iar.

Zborul tău se apropie de sfârşit, iar mişcării zămislite în braţele cerului trebuie să i se opună în mod natural nemişcarea odihnei pe fermitatea pământului. Nicio vietate nu poate sălăşlui în cer, nicio fiinţă nu poate captura doar pentru ea regatul norilor, ci poate fi doar un trecător, mai mult sau mai puţin abil în arta de-a călca cerul, ce-şi trasează o efemeră traiectorie de paşi pe nisipul atmosferei ce rezistă fix cât vrerea mareică a acestui misterios şi fascinant tărâm eteric. 

Te pregăteşti de revenire, căutând spre aerodrom şi siguranţa lui, spre portul tău de odihnă dintre un zbor şi altul, spre locul ce te primeşte bucuros de oaspeţi şi de pe care-ţi construieşti ridicările spre înalt cu trudă, migală şi seriozitate. Cauţi aproape inconştiet spre acel necesar acasă, la sânul căruia te poţi relaxa complet şi în căldura-i familiară unde poţi dormi liniştit, visându-ţi şi compunându-ţi viitoarele cuceriri smulse cerului cel de mulţi neatins, urcări fără de care nu poţi trăi şi la a căror lipsă vieţii tale nu i se poate găsi scop.

Îţi ascuţi toate simţurile, încordându-te voluntar, adunându-te de pe unde erai împrăştiat şi concentrându-te în punctul de comandă al camaradului tău de dural pentru complicata voastră coborâre pe scara nevăzută a cerului, când trebuie să mergi pe tăişul unui cuţit cu abilitate de fachir, păşind lin, calm şi ferm, fără mişcări bruşte sau inutile, ţinând totul în acel echilibru savant calculat ce compune o mare parte din definiţia noţiunii de zbor.

Ploaia încă este cu tine, nu te-a părăsit pe parcursul acestei misiuni, astfel că străpungi hotărât pânza diafană de apă a cerului ce curge în jurul tău, pe tine şi în tine, alcătuire complex ţesută de un meşter ţesar ascuns ochilor tăi din nenumărate boabe de mărgăritar lichid, mantie a cerului ce îmbracă pielea netedă şi fierbinte a fiinţei de metal zburător în mijlocul căreia exişti, aici şi acum, simţindu-te dincolo de simţuri de parcă ea este o capă oferită ţie de însăşi Maiestatea Sa, Cerul, la curtea căruia nu mai eşti demult un simplu străin…

Fiecare bob de rouă cerească, limpede şi rece, abil sculptat de forţele planetei, pare să te cuprindă şi pe tine în căderea lui către faţa învăluită în ceaţă a Pământului, aşa cum te oglindeşti tu în trecerea ta impetuoasă pe faţa sa expert lustruită. Te cuprinde cu tot cu pasăre de dural şi cu focul din măruntaiele ei, şi te minunezi cum o creaţie atât de simplă poate să te captureze în inima ei lichidă în virtutea unor fenomene atât de complexe şi misterioase…

O simplă picătură de ploaie.

Poate că noi, oamenii, ne asemănăm mai mult decât am putea crede cu această miraculoasă şi umilă creaţie a naturii, ce se naşte brusc şi parcurge un traseu mai mult sau mai puţin drept către sfârşitul-început, locul în timp şi spaţiu unde esenţa ei trece dincolo, alimentând alte existenţe, multe, ce-i sunt nevăzute şi pe veci neştiute, dar care dau scop scurtei vieţi ce-i este dată, o plutire-cădere ca o punte puţin importantă, ce leagă momentul începerii existenţei ei de picătură de apă de momentul trecerii unui prag către sfârşitul conştient şi începutul orb, ascuns ei, dar atât de important, mult mai important, poate, decât ea însăşi…

La fel şi noi oamenii: ne începem existenţa şi alergăm nerăbdători, avizi şi plini de autoimportanţă, preţuind în van lucrurile efemere şi chiar pe cele nepreţuite, adăpându-ne setoşi şi vanitoşi din izvoarele săpate de truda sisifică a mileniilor civilizaţiei noastre şi trăind iluzia de urcare, când, poate, de fapt, nu facem decât să cădem, picând pe un traseu mai mult sau mai puţin drept din raiul inocenţei către un sol ascuns în ceţurile de pe ochii noştrii, către sfârşitul-început de care ne este atât de multă teamă, fără să ne întrebăm cât de mult va ajuta seva existenţei noastre atunci când vom trece dincolo, cum şi în ce fel va alimenta alte existenţe, şi câte, existenţe ce ne sunt nevăzute şi pe veci neştiute, dar care ar trebui să dea scop scurtei noastre vieţi…

Ştii că ploaia nu-ţi este inamic, ştii nu este cu tine pentru a te împiedica să revii acasă, ci doar pentru a te fortifica pentru momentele când adevăratul inamic va încerca să se ascundă în inima ei, căutând să te dea jos de pe cer în flăcări, venit să distrugă ceea ce tu iubeşti. Ştii asta şi-i mulţumeşti cu un crâmpei de gând atunci când mângâi cu cauciucul roţilor faţa udă a pistei şi pui punct zborului tău de astăzi, luându-ţi la revedere de la ea şi de la cerul pe care l-ai mai cutreierat încă o dată în timp ce struneşti în frâie pneumatice căluţul tău de foc, curmându-i lunecarea prin băltoacele pistei în voalură albă de paraşută.

Zâmbeşti sub mască la adresa cerului, ploii, a zborului însuşi, mulţumeşti elementelor ce ţi-au compus zborul şi promiţi solemn, ţie şi lor, că vei reveni acolo, sus, acolo unde pământul oamenilor se vede mic iar măruntele lui griji dispar, ascunse de valurile străvezii ale întinderii atmosferice. Îţi vezi tehnicul semnalizându-ţi apropierea şi opreşti la guri, bucuros că, în curând, îşi va putea alunga şi el umezeala şi frigul din oase, acum că misiunea voastră, a tuturor celor de la sol şi din aer, a luat sfârşit, iar totul s-a terminat normal.

Priveşti picăturile bombardându-ţi sticla limpede a cupolei şi încerci să-ţi imaginezi sunetele lor pe care tu nu le poţi percepe, le vezi acoperindu-ţi oglinda periscopului cu broboane ce acţionează ca nişte mici prisme şi întreaga cupolă de mii de diamante lichide atunci când rafalele de vânt par a întrerupe căderea continuă, nestemate informe ce par a prelua lumina mohorâtă şi a o amplifica, decantându-i cenuşiul, limpezind-o şi trimiţându-ţi ochilor imaginea unei bolte cereşti în care stele clare şi curate strălucesc în mijlocul zilei, doar pentru tine.

Este bolta universului tău, astfel că te simţi ca un observator imobil al îngemănării dintre apă şi aer, două elemente ce-ţi oferă acum un spectacol de lumini şi umbre pe care-l percepi cu un colţ de minte special, acea zonă arhaică a creierului în care miturile şi legendele găsesc corespondenţe izvorâte din bezna timpurilor, când omul nu stăpânea elementele naturii, iar fiecare zi de viaţă îi era smulsă ei cu greutate.

Brusc, pentru o milisecundă, realizezi şi vezi cu ochii minţii locul tău în ţesătura complicată a ceea ce numeşti viaţă în acest loc cosmic:

Eşti captiv al unui univers alcătuit din elementele primordiale: aerul – pe care l-ai avut sub planuri şi care ţi-a susţinut întreg zborul, focul – cel care ţi-a imprimat forţa necesară desprinderii de siguranţa oferită de sol şi care izvorăşte din măruntaiele maşinăriei tale aeriene, apa – elementul ce vine să întregească cvartetul pilonilor vieţii din acest colţ de univers, şi pământul – cel pe care-l calci acum, după aterizare, cu roţile camaradului tău de dural, element care acum este aici, cu tine, ca un duh invocat de un crâmpei al minţii tale ce iubeşte această îngemănare, şi care ştie că ele, cele patru elemente, nasc nu numai scânteia vieţii, ci şi pe cea a zborului

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Gândul săptămânii (XXVI)

  1. Abiana H. zice:

    „Mai întâi îţi strângi umerii
    mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
    închizi ochii
    refuzi auzul.
    Îţi spui în sine:
    acum voi zbura.
    Apoi zici:
    Zbor
    Şi acesta e zborul
    […]
    După aceea zici:
    Zbor
    Şi acesta e timpul…” (Lecţia de zbor – N. Stănescu)

    🙂

  2. Camelia zice:

    Noi, oamenii, avem iluzia zborului cuceritor.

  3. Poetu' zice:

    Noi, oamenii, avem multe iluzii…

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s