Gândul Săptămânii (XXV)

SIMFONIA ELEMENTELOR III – AERUL

 

„CU CERUL SUB PICIOARE”

  

Secvenţa decolării a luat sfârşit.

Toţi parametrii sunt în ordine, totul este cuplat, iar camaradul tău de dural este pregătit a înfrunta orice ar fi de întâlnit acolo sus.

Tu şi el, el şi tu, amândoi compuneţi un binom perfect, războinic şi cal de război, amândoi în armură lustruită, amândoi înarmaţi până-n dinţi, fiecare în felul lui, porniţi năvalnic spre a nu face concesii unui inamic ce nici el nu ar arăta milă.

Aţi plecat la luptă la fel ca de fiecare dată, părăsind orice teamă în urma voastră, acolo jos, la sol, electrizaţi de comenzi scuipate pe un ton calm şi aspru, grai de luptă ce trezeşte şi întotdeauna va trezi sentimente speciale în războinic, activând zone ascunse din profunzimile insondabile ale minţii umane şi scoţând la lumină demoni ai războiului.

Războiul aerului are propriile lui reguli, reguli ale căror baze datează din vremuri imemoriale, din vremurile când zeii ordinii şi haosului brăzdau cerurile în vimaane strălucitoare, iar armele lor nepământene aveau covârşitoarea putere a mai multor sori. Poate că ei au sădit adânc în inima omului dorinţa de cucerire a cerului, poate că ei i-au insuflat ardoarea inexplicabilei necesităţi de stăpânire a un mediu pentru care el, omul de lut însufleţit, nu este nativ dotat, mediu necruţător ce-i poate fi şi aliat, dacă ştie să-l îmbuneze şi să-l atragă de partea lui, dar şi inamic, de nu-i acordă respect şi nu-i citeşte cu atenţie semnele.

Mulţi au fost cei ce şi-au frânt aripile, căzând din cer, alunecând de pe valurile atmosferei în abisul unui maelstrom invizibil ce i-a dus înapoi pe faţa pământului de pe care s-au ridicat, dar nu pentru aterizări line, normale, ci pentru întâlniri zdrobitoare din care nimic nu poate supravieţui, nici om, nici maşină. Mulţi au fost cei învinşi de propria lor persoană, făcând acea teribilă greşeală, pe care gelosul zeu al zborului n-o iartă celor fără aripi din născare.

Acestea sunt condiţiile în care exişti tu aici şi acum, dansator pe tăişul unui cuţit, brăzdând cerul grefat alcătuirii unei stranii maşinării dăruită cu viaţă mecanică, simulacru idealizat de pasăre a cerului, un idol mecanic necesar omului terestru pentru îndeplinirea ritualului păgân şi blasfemiator numit zbor

Tu, pilotul, eşti stăpânul acestei lunecări artificiale, jonglând abil cu talerele balanţei zborului, atent a păstra echilibrul vital fără de care zborul nu mai este zbor, ci amar regres către starea naturală de om.

Pielea expert lustruită a căluţului tău de foc îţi mijloceşte îmbrăcarea peliculei invizibile a atmosferei, veşmânt eteric prin care faci corp comun cu mediul în care te afli şi fără de care nu poţi să-ţi construieşti şi să-ţi menţii urcarea şi libertatea de acolo, de sus.

Membrele tale mecanice îţi permit să calci valurile frământatului ocean atmosferic, dăruindu-te cu mirajul zborului, ciudat navigator ce lunecă solitar în tăcuta împărăţie a apei aflată în alte stări de agregare, tărâm al furtunilor necruţătoare, dar de o frumuseţe ireală, notat şi el din cele mai vechi timpuri cu teribilul hic sunt leones.

Părţi mobile din alcătuirea camaradului tău de dural îţi permit să-i imprimi traiectoriile pe care le doreşti, perturbând curgerea laminară a atmosferei ce-i îmbracă trupul şi creind forţe ce vă imprimă o voluptuoasă libertate, limitată de legile menţinerii într-un zbor sigur şi de rezistenţa ta de fragilă fiinţă umană.

Totul este gândit şi construit pentru a îmblânzi oceanul eteric, pentru a-i permite să te poarte cu el, să te susţină şi să-ţi cedeze din forţa lui, dar şi pentru a te feri de puterea lui colosală, pentru a-ţi camufla fragilitatea sub complexa alcătuire a unei păsări metalice.

Pe lângă abilitatea de aţi ghida camaradul de dural pe cărările cerului, trebuie să ştii să citeşti şi manifestările mediului care te-a primit în braţele sale. Trebuie să-i acorzi atenţie şi să-l tratezi cu respect, să poţi să-i cunoşti dintr-o privire stările, să-i detectezi tulburările şi să stai departe de ele, dacă acest lucru este posibil.

Nu poţi vedea valurile atmosferei, dinamica neîncetată a ei, ca o respiraţie a acestei enorme fiinţe vii numite Terra, dar ştii că ele, valurile nevăzute, sunt acolo, în jurul tău, al vostru, îmbăindu-vă, susţinându-vă, compunându-vă zborul, aliat credincios în lupta perpetuă dintre om şi lipsa aripilor sale. Priveşti tăcut şi atent şi observi norii, vizibilul invizibilului ocean eteric, fiinţe informe de apă şi gheaţă, şi îi urmăreşti cum defilează tăcuţi pe lângă tine, cu tine, însoţindu-te cu formele lor stranii. Îi priveşti şi observi cum unii radiază lumina unui Soare ascuns privirilor tale, reflectând-o şi acoperindu-se de mantii de un alb imaculat, în timp ce alţii par a o absobi hulpav, ascunzând-o, cumva, în profunzimile lor, capturând-o şi folosind-o pentru a-şi construi şi şlefui abil lungi bice arcuite de foc ceresc, rădăcini incandescente de un alb orbitor ce par a-i conecta, într-un fel anume, de  solul eteric în care vieţuiesc, tentacule efemere de metal lichid cu care-şi simt drumul, precum bastonul unui orb ce sondează colbul potecii.

Priveşti afară din cabină şi te simţi ca un observator imobil al îngemănării dintre apă şi aer, două elemente ce-ţi oferă acum un spectacol de lumini şi umbre pe care-l percepi cu un colţ de minte special, acea zonă arhaică a creierului în care miturile şi legendele găsesc corespondenţe izvorâte din bezna timpurilor, când omul nu stăpânea elementele naturii, iar fiecare zi de viaţă îi era smulsă ei cu greutate.

Brusc, pentru o milisecundă, realizezi şi vezi cu ochii minţii locul tău în ţesătura complicată a ceea ce numeşti viaţă în acest loc cosmic:

Eşti captiv al unui univers alcătuit din elementele primordiale: focul – cel care ţi-a imprimat forţa necesară desprinderii de siguranţa oferită de sol şi care izvorăşte din măruntaiele maşinăriei tale aeriene, pământul – pe care-l vei călca la aterizare cu roţile camaradului tău de dural, apa – elementul ce vine să întregească cvartetul pilonilor vieţii din acest colţ de univers, şi aerul – pe care-l ai acum sub planuri şi care-ţi susţine întreg zborul, element care acum este aici, cu tine, ca un duh invocat de un crâmpei al minţii tale ce iubeşte această îngemănare, şi care ştie că ele, cele patru elemente, nasc nu numai scânteia vieţii, ci şi pe cea a zborului

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s