1000 de cuvinte (XXIII)

ACOLO, DUPĂ NORI…

[…] De fapt, nu cred că există moarte în lumea norilor, ci numai o renaştere perpetuă, bucăţi vizibile dintr-un cer invizibil ce se disipă într-un loc pentru a reapare în altul, renăscând mai slabi sau mai puternici, calmi sau furioşi, funcţie de scopul pentru care au fost modelaţi de fluviul invizibil în care-şi duc existenţa. […] (Corăbiile cerului)

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1000 de cuvinte și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la 1000 de cuvinte (XXIII)

  1. Abiana H. zice:

    Merg pe strada, deasupra mea e cerul, dar eu nu ma gandesc la el, el este pur si simplu. Cerul pe care l-am vazut o singura data, de atunci el sta tot timpul deasupra mea… Dar cu norii e altfel… Intotdeauna m-am intrebat spre ce taram se indreapta, cat mai au de trait sau daca vor renaste… 🙂

  2. Poetu' zice:

    Ei, norii, întotdeauna sunt acolo sus, chiar dacă, uneori, imperfecţii noştri ochi nu-i pot percepe… 🙂

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s