Poveşti de la voi (XIII)

Prima şi ultima Iubire

de Monica Berceanu

 

Dar neînţeleasă.

De Ea.

De femeia pentru care ar lăsa tot. În afara primei iubiri.

Cea născută la timp de copilărie, în pântec de zâmbet.

La răscruce de Cer.

E iubirea bărbatului kaki, cu ochi de stele

şi zâmbet de Pământ.

Cu putere de Cer şi credinţă de Sine.

Pentru Cer.

Iubirea aceea pe care Ea – femeia – n-o acceptă;

nu pentru că e geloasă,

ci pentru că n-o recunoaşte.

Nu are ochi verzi, albaştri sau negri,

nici păr de stea,

nici picioare de căprioară.

Are doar atingeri de Infinit şi buze de nori.

Lacrimi de Ploaie şi zâmbet de Soare.

Urme pe întuneric şi paşi pe lumină.

E iubirea aceea pe care doar El,

pilotul de vânătoare,

o poartă în pumni şi n-o împarte cu nimeni.

Şi nici n-o desparte. De nimeni.

Căreia nu îi cumpără inel de logodnă şi nici pantofi cu toc.

Căreia nu-i cere iertare pentru greşeli

şi pe care n-o sărută pe frunte când pleacă dimineaţa.

E iubirea aceea pe care Ea – tot femeia lui – nu poate să o înlăture.

Ci doar să Şi-o alăture.

Dar nu vrea.

Iubirea aceea pe care dacă ar putea-o accepta ca primă în viaţa lui,

ar înţelege ce înseamnă egoismul

fără egoism…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poveşti de la voi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s