Un alt fel de vrie (fragment)

Acesta este un mic fragment din povestea de aerodrom „Un alt fel de vrie, una din cele trei de găsit în „Poveşti de aerodrom 1”, cartea ce se află sub tipar la momentul acestei postări.

***

Când am revenit în Colonie, aveam mintea limpede şi eram calm. Stătusem patru zile în câmp, într-o linişte de-ţi ţiuiau urechile, doar eu şi greierii. N-aveam de ce să mă plâng, îmi priise.  

N-am făcut decât să dorm şi să meditez, şi am avut la ce să meditez. Am pus totul în balanţă, am disecat aspecte ale vieţii mele şi am tras concluzii. Am încercat să fiu pe cât de împarţial posibil, fără să mă menajez şi fără să mă ascund după deget.

Am lăsat să se sedimenteze ce trebuia păstrat, am decantat adevărul de minciună şi am aruncat peste bord tot bagajul găsit inutil. Fără resentimente. Tot ce-a fost regret şi resentiment a murit în nopţile alea, îngropat sub brazda ogorului sau ars în focul la care-mi pregăteam mâncarea şi ceaiul. Am băut numai ceai, pentru că alcoolul nu-i un sfetnic bun şi nici un prieten de nădejde.

Am hotărât ce trebuie să schimb la mine şi în viaţa mea, mi-am stabilit priorităţi şi mi-am ascultat vocea interioară, vocea gândurilor.

Mi-am ascuţit săgeata perseverenţei şi tăişul răbdării. Mi-am adunat atent şi împletit cu migală un odgon gros din visuri şi speranţe, de care să mă agăţ atunci când îmi va fi greu, ceva trainic şi de încredere, care să nu cedeze la prima smucitură…

Acolo, în mijlocul câmpului de Bărăgan, m-am pierdut şi m-am regăsit de mai multe ori, luându-mi propria urmă şi rememorându-mi alegerile bune şi greşelile, victoriile şi înfrângerile, paşii buni şi cei greşiţi pe care-i face omul în drumul ăsta prăfuit numit viaţă…

Acolo, sfetnic mi-a fost numai vântul, cu el am stat la taclale până târziu în noapte, cu el, vântul Bărăganului, cel ce m-a întâmpinat primul atunci când am pus pentru întâia oară piciorul pe betonul aerodromului militar Borcea, el, care m-a acceptat din prima şi cu care m-am acomodat atât de mult, încât este prezent şi în visele mele din crucea nopţii. Pentru că el îmi este prieten şi aliat, el îmi susţine zborul şi-mi răcoreşte fruntea cu sărutul lui părintesc atunci când îmi dau casca jos de pe cap la guri. El mă cunoaşte cel mai bine, pentru că lui nu-i pot ascunde nimic.

Am plecat din tabăra mea improvizată alt om, un om mai suplu sufleteşte, fără poveri ascunse în suflet şi uşor de citit în ochi, fără ezitări izvorâte din regrete ce-şi aveau rădăcinile în lucruri din trecutul meu ce nu mai trebuiau a fi considerate decât istorie personală şi trecute la capitolul experienţă de viaţă, iară nu pietre de moară agăţate de gât… 

Când am ajuns în Colonie înţelesesem menirea mea, locul meu în lume. Eram conştient că, înainte de orice, eram pilot de vânătoare şi eram dator să fiu asta până la capăt, oriunde ar fi el, acest capăt al vieţii mele.

Eram dator să merg înainte, zburând şi trăind, trăind şi zburând, după regulile profesiei pe care mi-o alesesem cu mult timp în urmă, atunci când nici măcar nu ştiam cum se numeşte, dar a cărei vibraţie o simţeam cu toată fiinţa mea de pui de om, de copil care privea ceva ce săgeta cerul şi care trezea în el o dorinţă arhaică, curată precum sufletul lui de copil, lipsită complet de teamă, dorinţă ce-i va imprima un curs în viaţă de la care nu se va abate în ciuda greutăţilor întâlnite, dorinţă ce va ajunge să-i fie mod de viaţă şi coordonată definitorie a ei, dorinţa de a zbura supersonice de culoarea duralului.

Acum eram calm, sigur pe mine şi ştiam pentru ce eram în mijlocul Bărăganului, pe aerodromul de la cotul Dunării. Ştiam că aveam o misiune şi că trebuia s-o duc până la capăt, pentru că eram dator. Eram dator mie, copilului din satul din sudul Olteniei ce-a crescut cu ochii la cer, familiei mele şi tuturor celor ce-au investit în mine, material sau spiritual, tuturor celor ce-au crezut şi încă mai cred în mine. Lor, tuturor, le eram dator să nu renunţ şi să merg până la capăt.

Cu orice preţ.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă de pilot de vânătoare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Un alt fel de vrie (fragment)

  1. felicitari pt reusita tiparului!:) abia astept s-o citesc!

  2. Poetu' zice:

    Mulţumesc, sper să vă placă! 🙂

  3. Catalin zice:

    Foarte frumos ! Astept detalii despre achizitionarea cartii

  4. Saint-Ex zice:

    DA, să mergi până la capăt-dacă ştii cu adevărat care este acesta, DAR NU CU ORICE PREŢ.
    Saint-Ex.

  5. miha zice:

    povestile astea a la Doru Davidovici nu mai impresioneaza..dar dupa 23 ani inca sunt intrebari fara raspuns (eu il consider pe Doru peste St Exupery). ptr ca provii din interiorul „sistemului” doar cateva intrebari;
    a.ce anume a provocat accidentul.
    b.are legatura cu ultima carte (lumi galactice)?
    c.de ce nu s-au catapultat (de la 1000 m)
    d.de ce toti asii aviatiei ( vlaicu, exupery, gagarin, mantell, doru ,berbunschi, etc”) au pierit in conditii „neelucidate” unii de „cancer” altii in „accidente”.

  6. Poetu' zice:

    „Cu orice preţ” – preţul plătit de tine, de cel ce are un vis şi trebuie să dea TOTUL din el pentru a şi-l atinge.
    Preţul ăsta trebuie plătit de fiecare, oricât de scump ar fi el. Dacă vrei cu adevărat să ajungi pe vârful muntelui, trebuie să înfrunţi viscolul care-ţi biciuieşte faţa, să mergi mai departe şi să nu abandonezi.
    Asta-i părerea mea…

  7. Poetu' zice:

    Iertare îţi cer, dar nu pot răspunde unor întrebări pe care eu – din umilul meu punct de vedere – le consider retorice…
    Sper să-ţi răspundă alţi cititori ai acestor poveşti „a la Doru Davidovici”. Aştept cu interes.

  8. miha zice:

    heh, acu am terminat de citit „celula de alarma” ( a cata oara ..din vremurile „de trista amintire?”..) am pus neste intrebari nu neaparat „retorice” mai degraba seci. adica reci, adica asteptam „altfel” de raspuns, nu in „metafore” draga domnule..

  9. Nelu Enache zice:

    Imi place sa citesc,mai ales fragmentul din carte,e o lume in care am trait si o stiu.Textul are forta si sens.As avea o simpla nelamurire:cartea se adreseaza,sper,tuturor cititorilor nu numai aviatorilor.Unele expresii sunt specifice aviatiei si ar mai trebui corectate.

  10. Poetu' zice:

    Scopul poveştilor de aerodrom este acela de a aduce sub ochii tuturor – cunoscători sau începători – această lume fascinantă, lumea aviaţiei militare. Din păcate, consider că este greu să păstrezi un limbaj accesibil celor din urmă, astfel că ei sunt invitaţi să se documenteze, să caute şi să afle, dacă vor să înţeleagă totul. Poveştile de aerodrom îi cheamă în acest univers – au ei curiozitatea de-a intra?
    Trăim în era informaţiei, astfel că nu este prea greu să obţii cunoştinţele necesare descifrării limbajului aviaţiei militare – totul este să vrei. Sper din tot sufletul ca poveştile de aerodrom să fie un imbold pentru descoperirea unei lumi din care nu vor mai ieşi aşa uşor…

  11. byby zice:

    cand esti in aer numai tu si prietenul tau inaripat si ai aveti o problema cautati sa o rezolvati impreuna.asa fac pritenii pentru ca pentru mine avionul numai este demult un aparat este un prieten un sprijin un aliat de care depinde viata ta si cauti sa-l salvezi cu orice mijloc cand are si el probleme.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s