Poveşti de la voi (XI) – S-a ridicat un stol de păsări

Cu toate că acest articol nu mi-a fost trimis de autor, ci de către un admirator de-al lui care l-a descoperit în paginile unei reviste vechi şi prăfuite, am decis să-l includ în rubrica „Poveşti de la voi şi să vi-l supun atenţiei, considerând că sunt destul de puţini cei ce l-au citit, dat fiind faptul că el a văzut lumina tiparului într-o rubrică a unei publicaţii militare.

Acestă săptămână fiind una dedicată zilei de 20 aprilie 1989 şi însemnătăţii ei, consider că acesta este un gest binevenit, motiv pentru care îi mulţumesc celui ce mi-a trimis această scriere şi îi îndemn pe toţi cei ce dispun de astfel de articole, mult prea puţin cunoscute publicului civil, să mi le trimită spre a fi aflate de cât mai mulţi dintre cei ce sunt interesaţi.

***

 S-A RIDICAT UN STOL DE PĂSĂRI

 Mergeam de la zebră la celula de alarmă, veneau avioanele din ultima ieşire, pămîntul era crăpat, prăfos, tufe verzi-cenuşii creşteau din praf, deasupra cîmpului juca, un­duit, apa morţilor Am desfăcut fermoarele cos­tumului, betonul pistei frigea, smoala dintre plăci fierbea înăbuşit, făcea băşici, băşicile se umflau şi se spărgeau, ieşea un abur subţire, maroniu, se destrăma, mirosea a gară, a fum de cărbune, a traverse de cale ferată.

Am trecut prin faţa avioanelor, soarele reflecta tăios duralul lustruit, conturul precis se estompa în fîşii de lumină, metalul rămînea neted, răcoros. Am trecut mîna, din mers, în lungul unui bord de atac. Auzeam zgomotul motoarelor dinspre radiofar, punctul incert pierdut în aerul tremurat se apropia, se desluşeau ari­pile, trenul scos, deriva înaltă scînteia ascuţit trecînd prin dreptul soarelui. Citeam numărul pe fuselaj, avioanele filau interminabil, cădeau brusc, fumul alb-cenuşiu, ieşit la contact cu betonul, rămînea deasupra pistei ca o scamă de ceaţă stingheră; cifrele roşii însemnau camarazii mei, Mihai, Truţă, Grig.

Am văzut avionul lui Bră­duţ, adică mai tîrziu am ştiut că e avionul lui Brăduţ, trecuse aproape, venea cu viteză mai mare, asta a fost hotărîtor, avea treizeci-treizecişicinci de metri înălţime, mai erau 400—500 me­tri pînă la capul pistei, atunci s-a ridicat stolul de păsări; a ieşit din iarba săracă şi cenuşie a pînză întunecată, a unduit, s-a ridicat pe verticală, a cuprins avionul, s-a sfîşiat într-o groază de puncte negre căzînd cu aripile strînse pe lîngă corp.

Nu se întîmpla nimic, m-am oprit cu ochii la avion, cobora în aceeaşi pantă, am auzit distinct loviturile înfundate, una-două-trei, avionul încremenit deasupra cîmpului ars cu botul ridi­cat pe orizont, acolo timpul se sleia în secunde nesfîrşite, soarele lucea în deriva înaltă, punctele-păsări cădeau fantastic de lent, pluteau risipite, şi liniştea, se făcuse deodată linişte, au­zeam sfîrîitul băşicilor de smoala, bubuitul în­fundat şi liniştea aceea de motor brusc oprit. Au fulgerat pe retină cifrele roşii. 4708, ăsta-i Brăduţ, am spus, la douăzeci şi cinci de metri înălţime cu motorul oprit de păsările intrate în difuzor, la patru sute de metri de capătul pistei. Am pus casca pe beton, avionul ridica botul, dar cădea pierzînd portantă cu fiecare kilometru pe oră frînat, cobora pe o traiectorie încă firească dus de inerţie, cît avea să mai coboare?

Trei sute, două sute de metri, lucrurile se măsurau în zecile de metri despărţind om-avion de capul pistei, stupid, mai văzusem avioane aterizate prea scurt, puse pe pămînt, ştiam ce urmează, norul de praf şi saltul pe jambe, căderea grea, izbi­tura în plin, scrîşnetul metalului rupt pe beton; MIG-ul plutea chinuitor de încet şi nesfîrşit de repede, ăsta-i cuvîntul, plutea absurd susţinînd zece tone de metal pe aripile scurte, subţiri, as­cuţite, şi pe limita de viteză mereu în scădere. Corpul alungit devenea efectiv mai greu cu fiecare zecime de secundă trecută.

A picat brusc cîţiva metri preţioşi, măsuraţi in unităţi funda­mentale, s-a dus plecat spre pămînt, asta putea însemna orice, începînd cu panica din cabină, soarele ardea nemilos cupola de plexi, şi terminînd cu cei cîţiva kilometri la oră cîştigaţi în manevra aceea pe muchie de cuţit. A fost manevra, singura posibilă, avionul s-a oprit din cădere la cîţiva centimetri de pămînt, formule subtile transformau metrii de înălţime în vi­teză, viteza se împletea cu timpul scurs greu in metri de distanţă, încă puţin, cîteva lungimi de fuselaj, mai tîrziu m-a cutremurat ce a fost atunci în mine, profesie, prinde pista, n-o prinde, dar detaşat, lucid, dur, eu aş mai trage manşa, foarte fin, atît!

Roţile mîngîiau iarba, auzeam ruperea seacă a firelor uscate, între cauciucul negru şi sol se iscau vîrtejuri de praf. A fost zborul icnit, clătinat, a fulgerat scurt deriva în lumină, a fost chelălăitul cauciucului pe beton şi fumul alb-cenuşiu ţîşnit de sub roţi. Atît doar că totul se întîmpla altfel decît de obicei, foarte clar, foarte limpede, neestompat de şuieratul turbinei şi rupt nu ştiu cum în bucăţi distincte, şocul înfundat al amortizoarelor, scîrţîitul jambelor, zgomote pe care nu le credeam. Zgomote care şi în avion doar se simt.

A lăsat botul jos, auzeam frînele gemînd, discuri de beriliu presînd discuri de beriliu, paraşuta de frînare, m-am răsucit după el, ieşise din pistă printre balize, am văzut un camion tăind câmpul şi oprindu-se lîngă avion.

Maior DORU DAVIDOVICI

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poveşti de la voi și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Poveşti de la voi (XI) – S-a ridicat un stol de păsări

  1. 🙂 Multumesc, Poetu`!!! mereu ceva care nu ma lasa sa uit ca exista oameni care fac mai mult decat toate lucrurile la un loc!!!!

  2. Foarte frumos . Pacat ca nu s-au facut si nu prea se fac filme despre aviatia militara romana .
    Acuma mai e si problema lipsei avioanelor, dar ar fi fost foarte frumos sa vedem mai multe filmulete, asa cum a facut Kiru, Dumnezeu sa-l ierte .

  3. tuteasca zice:

    Intr-adevar, e saptamana cand ne amintim, mai mult si mai dureros de Doru Davidovici si, odata cu el, de toti ceilalti cu care el zboara acum impreuna …

  4. Saint-Ex zice:

    Într-adevăr,
    VENEAU AVIOANELE DIN ULTIMA IEŞIRE………DEASUPRA CÎMPULUI JUCA, UNDUIOS, APA MORŢILOR.
    Timpul însă, nu a mai avut răbdare, cum ar fi spus MOROMETE -acel împătimit al „pământului” -„Pământ al oamenilor”, şi aceeaşi întrebare nerostită, dar în sufletele tuturor celor care i-au cunoscut: „Pe ce aerodrom au aterizat în acel sfărşit de zi D.D. şi D.P.?
    Au ajuns pe un alt tărâm, într-o dimensiune paralelă, într-un alt TIMP şi univers şi ne privesc detaşaţi cum încă încercăm să fim piloţi militari, dacă nu faptic, cel puţin în amintire?
    „Piloţii nu mor niciodată, ei decolează şi nu se mai întorc”.
    Dumnezeu să-i aibă în pază.

  5. Nelu Enache zice:

    Am facut o comparatie,candva,la o sedinta de cenaclu literar intre pilot si jokeu,intre avionul supersonic si un cal alb,naravas. Asa am simtit atunci si altadata,de-a lungul carierei militare la M.K. unde am trait si simtit alaturi de piloti momentele lor de glorie si de curaj.

    Ca un cal alb
    Supersonicul cabrează la firul ierbii
    înfometat din goana celestă
    şi scurmă fum
    cu copitele lui de cauciuc.
    Strunit în frâu
    el îşi scutură coama în vânt
    şi-ntors acasă
    jokeul coboară din scări.
    Îşi scoate casca
    și-n palmele lui asudate
    sclipeşte cravaşa unei raze de soare.

  6. anonim zice:

    de strajă unei i d e i…
    de strajă aceleeași idei…!
    de strajă ideii de zbor…
    de strajă Zborului…!

    Zbor!

    -de strajă unei idei-

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s