Gândul Săptămânii (XVIII)

6946

 6946 – un nume de avion de vânătoare.

Un nume obişnuit, simplu, banal, la fel ca toate celelalte. La fel ca un nume de om, la fel de obişnuit, ca al meu, ca al tău, ca al tuturor, dar, tot la fel ca şi un om, însemnătatea lui, identitatea lui, este cu totul altă poveste.

În cazul lui 6946, este o poveste tristă, cu final urât, o poveste care-a început bine, dar s-a sfârşit brusc, rău, tragic, imprimându-se în minţile oamenilor ca o urmă de fier înroşit în foc, profund, dureros, iremediabil, imposibil de şters, imposibil de uitat…

***

Zi frumoasă de primăvară, zi binecuvântată cu zbor, zi în care pilotul militar simte că trăieşte cu adevărat.

Zi care are un parfum special în ea, parfum purtat de vântul primăvăratic de aerodrom peste tot, prin toate cotloanele întinderii sale de beton, parfum pe care orice pilot nu se poate abţine să nu-l inspire adânc, lăsându-se impregnat de el  şi capturat de starea aceea de exaltare abil controlată pe care i-o trezeşte şi care i se compune cu fiecare gură de aer pe care-o trage în plămâni, simţind-o curgându-i în vene precum îl învăluie acel tainic parfum de aerodrom ce-i desfată simţurile – este mirosul special al unei zile de zbor.

O zi de zbor ca oricare alta – aceleaşi reguli de respectat, la sol şi în aer, aceleaşi ritualuri stricte, acelaşi cer misterios desfăşurat peste aerodrom, aceiaşi oameni de aerodrom ce fac zborul posibil, acelaşi tot unitar, aceeaşi alcătuire atât de complexă – şi totuşi diferită, mereu aceeaşi şi mereu alta, cu nuanţe ce se simt mai mult decât se văd, iar asta-i de ajuns pentru ca nimic să nu mai fie la fel.

Complicatul angrenaj născător de ridicări la cerul albastru de deasupra funcţionase atunci fără ezitări, toate zborurile zilei fiind executate fără incidente sau măcar premise. Totul era acolo unde trebuia să fie, în oameni, în avioanele care funcţionau ireproşabil, în coreografia de aerodrom militar ce se desfăşura cu precizie de ceasornic elveţian, condusă dibaci de mâna şi ochiul unui regizor de geniu.

Nimeni n-ar fi putut prevesti şi nimic n-ar fi putut da de bănuit că un zbor se va frânge atunci, că o dublă nu va mai reveni în linie, iar doi piloţi nu se vor mai întoarce la celulă, pentru a sta la tradiţionalele discuţii de după zbor pe băncuţa în formă de U de sub bolta de viţă-de-vie. Nimeni nu îndrăzneşte să cheme un astfel de gând – este interzis, pentru că doare…

Era o zi de joi, trecut de ora prânzului, iar zborul era pe sfârşite. Se zburase mult şi intens, intrându-se într-un ritm benefic vieţii de aerodrom militar, dorit a fi mult mai des, chiar zilnic. Pilotul vrea să zboare, pentru că zborul este menirea lui, pentru asta se antrenează asiduu la sol şi acolo îi e un crâmpei de gând în orice moment, orice-ar face, iar atunci când zboară, nimic nu mai contează pentru el în afara zborului în sine şi a celor întâmplate sub universul condensat sub cupola de sticlă organică.

Atunci, în inima lui 6946 se cuibăriseră doi piloţi, unul tânăr şi unul „bătrân”, unul ciutan, ce de-abia executase trecerea pe supersonicul MiG-21, celălalt veteran, cu mii de aterizări rânduite atent în carnetul de zbor. Locotenentul Dumitru Petra era la începutul lungului drum menit a-l transforma în iscusit stăpân al nărăvaşului cal de foc, venit de puţin timp pe aerodromul de la cotul Dunării, fiind purtat pe cerul de aprilie de locotenent-colonelul Doru Davidovici, instructor cu ştate vechi pe MiG-21, pilot aureolat de nimbul unei bogate experienţe de zbor, o legendă vie printre piloţii de vânătoare şi un nume al cărui renume trecuse mult, mult dincolo de zidurile Cetăţii.

Zborul în dublă comandă este un alt ritual vechi, necesar a transmite direct, în aer, la cald, măiestria zborului, iar cei ce-l execută sunt – de când aviaţia – pilotul-elev cel aşezat în scaunul de catapultare al cabinei din faţă – cabina I – şi pilotul-instructor, cel ce ocupă cabina din spate, cabina II. În acea zi de aprilie de acum 23 de ani, onoarea de-a începe procesul de formare a altui războinic aerian, menit a întregi falanga Cetăţii din mijloc de Bărăgan, a revenit lui Doru – aşa au vrut zeii…

Tot zeii au fost cei care au vrut ca zborul lor să decurgă normal, dar să se frângă de la o mie de metri, când, aflându-se pe latura mare a turului de pistă – alt ritual ce precede orice aterizare pe un aerodrom militar – ceva rău s-a întâmplat, iar dubla 6946 n-a mai putut susţine zborul celor doi oameni pe aripile ei scurte…

Cele trei destine – două de oameni vii, din carne şi oase, şi unul de fiinţă mecanică, din piele de duraluminiu şi membre hidraulice – s-au curmat brusc, odată cu împlântarea adâncă în ogorul de un verde crud…

Ce s-a întâmplat atunci, în acele momente incandescente, în universul sufocant al cupolelor unui avion ce-şi pierduse cadenţa zborului şi cădea cu aripile moi şi inficiente, poate nu vom afla niciodată… Iată un alt secret pe care pilotul care decolează fără a mai reveni pe betonul pistei de decolare-aterizare îl adaugă lumii acesteia, luându-i înţelesurile cu el, acolo, în bezna pământului prin care trebuie să treacă pentru a se ridica definitiv la cerul cel luminos ce nu i-a mai susţinut zboru-i mecanic, dar care-l va accepta ca o parte din întinderea-i eterică…

Din trei fiinţe speciale a rămas numai amintirea, ca o candelă ce arde în toţi cei ce nu pot uita, în noi, în fiecare, împrăştiind smoala grea a uitării şi aducându-ne în minţi şi suflete numele, numele lor de care ne vom aduce aminte cât timp vom exista în acest timp – Dumitru Petra, Doru Davidovici, 6946.

Atunci, în acel aprilie îmbăiat în soare de primăvară şi parfum de zbor, au plecat dintre noi un tânăr cu inima plină de visuri şi speranţe, ce bătuse la porţile Cetăţii pentru a fi admis între războinicii ei, un om în floarea vârstei, aflat la apogeul carierei lui de pilot de vânătoare cu tot ce presupune noţiunea, aureolat de izbânzi terestre şi aeriene şi purtător al unui nume uşor de recunoscut, şi un avion modern şi de încredere, aflat la jumătatea vieţii lui de avion de vânătoare cu dublă comandă.

Trei nume, trei fiinţe, trei destine ce-au convers tragic şi definitiv într-un singur punct din timp şi spaţiu…

***

Doru ne învăţa, cu mult timp în urmă, într-una din cărţile lui – „V de la Victorie” – cum se pronunţă numele de avioane militare: nu şasemiinouăsutepatruzecişişase, ci  69-46, adică şai’ş’nouă patruşase. Mostră preţioasă de vorbire de aerodrom, coordonată împortantă a vieţii de aerodrom militar, lecţie primită simplu şi frumos, de la un pilot de vânătoare.

Am simţit nevoia să vă aduc aminte…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Gândul Săptămânii (XVIII)

  1. Sa le fie tarana usoara si amintirea vesnica!
    S-a aflat de ce s-a prabusit avionul ?

  2. Mi se pare cam dubios ! O fi fost vreun sabotaj ?

  3. mihaistoian zice:

    Sa le fie tarana usoara.
    In acea perioada faceam armata la Calarasi si am auzit imediat stirea ca au murit doi piloti, desi nu se facea tam-tam pe chestia asta in ziare sau la tv.

  4. Saint-Ex zice:

    DORU DAVIDOVICI
    a decolat şi nu a mai aterizat niciodată,
    decât în amintirea, sufletul şi durerea noastră….
    DORU DAVIDOVICI
    a plecat la Colegii lui din neştiut sau
    de aproape, de aici sau aiurea
    pe Cerul Planetei şi CERUL ALBASTRU ROMÂNESC
    aşteptat de alţi Colegi din Escadrila din Ceruri
    de pe plachete de marmură sau
    de lângă pale de elice
    intrând în nemurire şi istorie….

    DORU DAVIDOVICI
    a fost un model de om şi profesionist
    pentru foarte mulţi oameni şi profesionişti
    a fost un scriitor ca nimeni altul
    sau
    poate
    doar ca pictorul şi prietenul lui ION ŢARĂLUNGĂ…

    A EXISTAT PENTRU CA NENUMĂRATE PROMOŢII ŞI GENERAŢII DE PILOŢI MILITARI SĂ EXISTE
    PE CERUL ALBASTRU AL PATRIEI.

    Cu stimă, consideraţie şi respect pentru cel datorită căruia, citind CELULA DE ALARMĂ, am ales să urmez şcoala aripilor româneşti şi să devin pilot militar, Saint-Ex.

  5. ViorelPetra zice:

    Maine se fac 23 de ani de cand cei doi…au trecut in nefiinta…o zi trista pentru cei ce i-au cunoscut! Un gand bun si intotdeauna cu ochii pe albastrul cerului..
    Viorel Petra

  6. Poetu' zice:

    Petra… de la Dumitru Petra…? Eşti cumva fiul lui…?

  7. ViorelPetra zice:

    Da..sunt fiul!

  8. Poetu' zice:

    Am onoarea să te salut!

  9. ViorelPetra zice:

    Onoarea e de partea mea!!!

  10. Nelu Enache zice:

    Uneori vestile cad asupra noastra ca un traznet.Asa a fost si vestea catastrofei aeriene in care au decedat cei doi piloti militari,veste pe care am primit-o fiecare dintre noi,dintr-o parte in alta a tarii,la sol sau in zbor,ca un fior dureros in brate si in piept.Eu ma aflam la un curs de limba engleza in Scoala militara de aviatie cu ofiteri din diferite unitati de aviatie din tara.Atunci,acolo,intr-o sala veche de curs,am tinut toti un moment de reculegere.Fara sa vreau mi-am adus aminte de Doru Davidovici pe care nu l-am cunoscut personal dar ne-am intersectat prin scrierile noastre in diverse reviste literare si publicatii militare.Ne-am facut debutul in revista Liceului Militar din Campulung Moldovenesc si revista ,,Viata Militara,, in ani diferiti.Eu am publicat mai mult poezii despre aviatorii militari dar si mici insemnari ; Doru a scris proza, unele scrieri dedicate celor pe care i-a cunoscut atat de bine:piloţilor (Caii de la Voroneţ-1974, Culoarea cerului-1981, Aripi de argint-1983, V. de la Victorie-1988).
    Doru Davidovici a fost si el un pilot,a pilotat un avion supersonic pe cerul Patriei pentru a-i veghea seninatatea,s-a rotit deasupra lumii intr-un zbor peste munti si ape,soarele n-a reusit sa-l topeasca iar apele i-au pastrat chipul intr-o oglinda…

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s