Gândul săptămânii (XVII)

LACRIMI ŞI SPERANŢE ASCUNSE

Lacrima de mamă are valoare de perlă, lacrima de soldat are valoare de diamant…

Dar lacrimile soţiei de pilot militar, ele ce valoare au…?

 ***

Niciodată nu vom şti cu siguranţă ce înseamnă să fii soţie de pilot militar…

Cine poate şti ce este în sufletele lor, atunci când noi plecăm de lângă ele în fiecare dimineaţă, lăsându-le patul atât de gol, ce încă mai păstrează căldura trupului nostru. Cine poate şti ce le sălăşluieşte în suflet atunci când închidemuşape dinafară, mergând spre o nouă zi de zbor ce ni se ridică veselă în întâmpinare odată cu soarele cel fidel, nepăsătoare la pericolul pe care ea îl comportă de fiecare dată.

Cine poate spune cu siguranţă cum rezistă ele acolo, în universul mic al Coloniei ce gravitează în jurul aerodromului militar, făcând în fiecare zi aceleaşi lucruri, având un milion de griji pe cap, luptându-se cu o multitudine de greutăţi inerente vieţii în izolare, trăind în acea aşteptare surdă când, cu toate simţurile în alertă, îşi văd de treburile zilnice, dar întotdeauna ascultă decibelii sălbatici ai decolărilor, ştiind şi simţind în adâncul lor că întruna dintre cabine suntem chiar eu, tu, noi…

Ştie oare cineva de unde găsesc ele puterea necesară să reziste gândurilor negre, cele care ne dau târcoale ca un stol de ciori, adulmecându-ne ca o haită de hoitari ce abia aşteaptă să se înfrupte din carnea noastră trandafirie, pentru că şi ele ştiu la fel de bine ca şi noi că fiecare decolare a noastră poate fi şi ultima, şi ele înţeleg şi acceptă sacrificiul nostru, sănătatea erodată lent, lent precum tasarea vertebrelor coloanei, pericolul nebun sfidat odată cu moartea pe care-o privim în faţă cu seninătate şi dezarmantă inconştienţă la fiecare legare de butoiul nostru cu pulbere ce ne propulsează zdrobitor în cerul albastru de deasupra, imersându-ne într-o stare de beatitudine şi făcând geloşi zeii…

Cine poate şti cum se regenerează fibra intimă a fiinţei lor după fiecare despărţire, fie ea de-o zi, de-o seară sau de-o săptămână, atunci când ne dezlipim de ele cu greutatea aceea dureroasă ce-ţi pică plumb în membre, dar întotdeauna brutal, oricât de uşor am încerca să facem să pară, rănindu-le cu fiecare plecare a noastră către locul unde vieţile noastre ard cu intensitatea unor supernove pe bolta cerească a galaxiei.

Cine poate depune mărturie despre inimile lor atunci când zborul se opreşte brusc şi liniştea aia, liniştea aia nenorocită şi cu gust sălciu, cade ca un fier de coasă peste tot, aerodrom şi Colonie, Colonie şi aerodrom… Oare cum se zbat ele în piepturile lor micuţe, şi ce tremur li se instalează în membre, şi cum de aerul Coloniei ascunse protectiv de copacii cei bătrâni brusc nu pare a le mai ajunge…? Ce este atunci în ele când instinctiv caută spre pistă, când gândurile le par a îngheţa în universul lor imaterial şi ochii brusc înoată în ape tulburi…?

Pentru ca imediat să înceapă întrebările…

Nu-i aşteptare mai grea şi întrebări mai dificile precum cea şi cele din momentele când eşti pe marginea unei prăpăstii, între două lumi, când trebuie să afli dacă-i capăt de drum sau doar o cotitură, dacă-i doar o încercare sau îi rost de îngropăciune, dar nu pentru tine, ci pentru persoana pe care-o iubeşti… Atunci, în acele momente, încep a ţi se săpa cute fine pe figură ce în timp se adâncesc, şi încărunţeşti încet, transformându-te lent, dar sigur. Viaţa din margine de aerodrom militar te schimbă, ireversibil…

Viaţa din margine de aerodrom militar le schimbă, ireversibil… Vin aici tinere, abia scăpate de povara fecioriei, şi cresc sub ochii noştri, se transformă în femei puternice pe care magnetismul lumii aerodromului militar le afectează în moduri ce nu putem decât a le bănui, noi, cei ce, de multe ori, nu suntem decât musafiri în propriile noastre case din garnizoanele pe care sufletele ce ne animă corpurile de sub combinezoanele de zbor le numim inconştient acasă

Totul este construit pe lacrimile lor, lacrimile soţiilor noastre, ale mamelor noastre, ale celor ce suferă în tăcere pentru noi…

Fără sprijinul lor, fără rugăciunile lor fierbinţi din crucea nopţii, fără zilele lor trăite în încordare şi nopţile petrecute într-o aţipeală iepurească, fără tot sacrificiul lor, noi n-am avea puterea pe care-o avem, n-am avea stabilitatea pe care ne-o dau, n-am avea baza pe care ne-o oferă şi pe care putem să ne construim edificiul unei vieţi de muncă pe care-l numim simplist grad, carieră, nume, renume.

Fără braţele lor dibace, fără pieptul lor cald la care ne odihnim tâmpla-ngrijorată ca nişte copii atunci când ne este greu, fără dragostea lor ce ne fortifică şi ne insinuează în vene fluidul revigorant al încrederii, fără tot ceea ce sunt ele pentru noi, n-am reuşi să ne menţinem pe o traiectorie stabilă ce duce mereu acasă de oriunde am fi, de la orice înălţime şi de la orice distanţă…

Ele ne udă cu lacrimile lor rădăcinile, permiţându-ne că ne ridicăm către soare, puternici şi neînfricaţi, hrănindu-ne cu lacrimile lor de multe ori nevăzute, pe care doar le putem ghici, uneori descoperindu-le oglindite în spatele ochilor în care încearcă a-şi îneca tristeţile.

Ochii lor…

Priveşte ochii unei soţii de pilot şi încearcă să descoperi ce se ascunde acolo!

Încearcă să vezi umbra tristeţii reflectându-se ascuţit ca o sclipire în apele lor, încearcă să vezi speranţa pe care o poartă în ele oriunde s-ar duce, cu lianele ei izvorând din inimă şi cuprinzându-le toată fiinţa, încearcă să prinzi sclipirea veselă a iubirii, fără de care nu ar fi acolo, în buza pistei, ducând de multe ori o existenţă spartană şi grea. Încearcă să vezi toate astea, dar nu uita să încerci a le ghici şi teama, acel nor întunecat ce nu le părăseşte niciodată un colţ de cer, dar pe care niciodată nu-l lasă să le ia lumina soarelui speranţei…

Pentru că nu-şi pot permite asta.

Pentru că, dacă s-ar întâmpla, ele s-ar prăbuşi, iar locul lor n-ar mai fi acolo, în Colonia din margine de aerodrom militar, baliză credincioasă zborului nostru în negura nopţii…

Toate astea, şi multe altele, încap în ochii lor, iar de priveşti atent, le vei descoperi, căci ele nu le vor afişa niciodată, pentru că asta-i lege nescrisă de soţie de pilot militar, camaradul nostru credincios de la sol…

***

Niciodată nu vom şti cu siguranţă ce înseamnă să fii soţie de pilot militar…

Dar fără ele şi lacrimile şi speranţele lor ascunse, noi suntem nimic…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Gândul săptămânii (XVII)

  1. cristina zice:

    Frumoase flori de gand trimise catre sotiile pilotilor militar azi de Florii…Cer senin !

  2. Inteleg ce viata este pe un aeroport militar, mai ales in tari mai sarace cum e Romania, dar nu pot sa nu intreb: cine le pune sa devina sotii de pilot militar ?
    Fiecare meserie cu riscurile ei .

    Problema in Romania este lipsa dotarilor si lipsa locurilor de munca, astfel incat multe sotii de pilot militar sunt casnice .

  3. Cibi zice:

    Taina si pretuirea dragostei dau puterea de a inflorii in iubire, gingasul suflet de femeie langa iubitul de langa ea ce are in suflet trairi azurii ce pornesc prozaic din marginea pistei pe caile universului si se implinesc la aterizare si ajung cu indumnezeire la aceiasi margine de pista, unde este intodeauna ea… pilotii stiu… dar copii lor mult mai mult

  4. Saint-Ex zice:

    „Soţia de pilot militar” este un subiect care cu adevărat, ca atâtea altele legate de aviaţia militară,
    nu poate fi înţeles total, decât de cei din interiorul sistemului, de cei care trăiesc în margine de
    aerodrom, în margine de Bărăgan sau aiurea.
    Mai poate fi ceva de adăugat la ceea ce Poetul, în cuvinte puţine, a încercat să insufle?
    Poate faptul că nu doresc nimănui să vadă o soţie de „fost” pilot militar, o femeie seacă de gânduri şi
    lacrimi după ce soţul său a decolat şi nu s-a mai întors niciodată. O femeie care bântuie, ca o stafie,
    cimitirul unde, sub o pală de elice, ca-ntr-o supremă îmbrăţişare cu Pământul de pe care a decolat,
    se odihneşte soţul ei, pilotul militar intrat de acum, tragic şi înăltăţor, în istorie.
    Din nefericire, am cunoscut astfel de cazuri, pe aerodromul unde am intrat tânăr locotenent şi de
    unde am ieşit, având această „prematură” şansă, pensionar. Este ceva ce nu poate fi exprimat în
    cuvinte…., de aceea cred că trebuie să mă opresc.
    Cu stimă, respect şi consideraţie, Saint-Ex.

    P.S.- totuşi, nu pot să nu vă amintesc o poveste adevărată. La casa armatei din garnizoana în care am sosit ca tânăr locotenent muncea, femeie de serviciu, o femeie în jur de 50 de ani, tăcută, tristă şi cu ceva aparte în ochii ei. Ulterior am aflat că era soţia fostului maior de aviaţie B. G., căzut în anul 1963 pe aerodromul…., un aerodrom de legendă al aviaţiei militare, percutând muntele la spargerea în jos.

  5. sau poate voi afla intr-o zi….

  6. Floarea-din-colț zice:

    Capitolul acesta scris în registrul acut al maximei recunoștințe este o…r a r a a v i s,prin sinceritatea absolută cu care sparge tiparele maschilismului feroce și ne invită să batem puțin la porțile existențialismului lui Jaspers!

    Probabil,tocmai acea „viață din margine de aerodrom” dă acel sens al prețuirii depline și absolut necesare,ce în „siguranța” nesiguranței din viața de pământeni,se uită (de ce se uită?!…)
    prea mult și mult prea des.Asemenea acrobatului care se pregătește să facă sALTul fără să așeze plasa de protecție,și el,pilotul săvârșește SALTUL său:riguros,precis,academic.
    Întotdeauna sub semnul Datoriei…!

    Iar greutatea àcestei datorii are un singur nume:iubire!
    O iubire de cele mai multe ori conjugată,la timpul prezent!

    …Și acrobații și piloții trăiesc cu orgoliul apartenenței la o familie.Familia riscului ascuns de după colț,ceea ce face ca aprecierea clipei să fie conștientizată mai mult de ei și mult mai mult de…ele!

    P.S.
    Ca să avem tabloul cât mai complet,vă invit să vă imaginați privirea unui copil
    care atunci când este întrebat despre ocupația părinților,
    răspunde cu neegalată mândrie :„Tatăl meu?!…Pilot de vânătoare…!!!”

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s