100 ani de zbor din cabina instructorului

La data de 1 aprilie 2012, învăţământul aeronautic militar românesc a implinit 100 de ani de existenţă.

Este o sumă apreciabilă şi neobişnuită, deoarece şcoala aripilor româneşti s-a născut a doua în lume, după cea britanică. Şi în acest caz, românii au demonstrat că sunt un popor ce are microbul zborului în sânge, intuind importanţa acestui domeniu fascinant şi de pionierat în acele vremuri, şi îndrăznind a crea structuri care să susţină dezvoltarea armei ce mai târziu va fi cunoscută şi recunoscută drept Aviaţia Militară Română.

Peste tot în lume, învăţământului i se acordă o importantă aparte deoarece are o greutate specială, iar cum aviaţia militară are drept câmp de luptă spaţiile aeriene, punerea în cabina unui aparat de zbor militar a unui personal neantrenat şi nepregătit temeinic a fost considerat un lucru de neacceptat, viziune ce a impus înfiinţarea primei şcoli militare de pilotaj la data de 1 aprilie 1912, şcoală condusă de maiorul Ion Macri şi avându-şi sediul pe aerodromul Cotroceni.

Odată cu realizarea importanţei asigurării controlului spaţiului aerian şi a aviaţiei militare ca şi armă cu funcţiuni multiple, importanţa învăţământului aeronautic militar a crescut, alimentată de vremurile tulburi din acei ani, când două războaie au trecut ca un tăvălug peste planetă, reaşezând poli ai puterii şi impulsionând un progres mondial ce a avut rădăcini militare.

Pe lângă un real progres, vizibil atât în baza materială ce a crescut de la an la an, cât şi în calitatea personalului instruit, cei 100 de ani pot fi caracterizaţi şi de frământări profunde, de înfiinţări şi desfiinţări de şcoli, de redislocări succesive, totul reuşind a se aşeza, în cele din urmă, într-o matcă a unei normalităţi considerată adecvată de către conducere, normalitate concretizată în zilele noastre prin existenţa a trei instituţii de învăţământ aeronautic militar dedicat, şi anume Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene „Aurel Vlaicu” şi Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, ambele găzduite de aerodromul militar Boboc.

Privind în urmă, putem concluziona că, de-a lungul timpului, învăţământul aeronautic militar românesc a evoluat constant, cristalizându-se în instituţii cu atribuţii precise şi eliminând paralelisme ce secătuiau sistemul militar de resurse umane şi materiale. În ultimii 50 de ani, reorganizările structurale şi redenumirile instituţiilor au fost singurele evenimente organizatorice notabile întâmplate în existenţa instituţiilor de învăţământ aeronautic militar, stabilitate ce a permis continuarea desfăşurării actului educaţional în cele mai bune condiţii. Astfel, generaţii de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, piloţi militari şi civili, mecanici şi radiotelegrafişti-trăgători de bord, navigatori şi tehnici de sol, pe scurt personal aeronautic navigant şi nenavigant, au ieşit pe porţile instituţiilor de învăţământ aeronautic militar în toţi aceşti 100 de ani de existenţă. Produsul lor l-au reprezentat oamenii, mii de bărbaţi şi femei ce au slujit şi încă mai slujesc sub Drapel, purtând cu mândrie albastrul cerului pe epolet, conştienţi că arma al cărui însemn îl poartă pe uniforma în care se oglindeşte cerul are o însemnătate aparte în Sistemul Naţional de Apărare, fiind prima linie de apărare a ţării.

 ***

 Ce i se poate dori învăţământului aeronautic militar românesc la ceas aniversar?

– În primul şi în primul rând, viaţă lungă şi prosperă, pentru că fără el, Aviaţia Militară Română nu poate exista, iar cei şi cele ce-o compun n-ar putea să predea torţa veghei permanente generaţiilor viitoare.

– O mai bună alocare a resurselor, pentru că fără fonduri actul educaţional nu poate fi executat în condiţii optime şi nu poate asigura pasarea unei cantităţi trebuitoare de informaţii în moduri intenţionat-atrăgătoare către cei ce au atât de mare nevoie de ele – elevii. Forurile superioare trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că fără să acorde interesul imperios necesar instituţiilor de învăţământ aeronautic militar, nu vor reuşi decât să slăbească Aviaţia Militară Română în ansamblul ei, iar un element uman puternic, motivat şi bine pregătit poate – până la un punct – contrabalansa o dotare precară datorată lipsei temporare de resurse materiale necesare achiziţionării de tehnică de luptă modernă.

– O mai mare atenţie în selectarea cadrelor care încadrează corpul profesoral, pentru că zestrea oricărui sistem sunt ei, oamenii, iar de calitatea lor depinde însăşi calitatea produselor eforturilor conjugate ale lor. De calitatea lor depinde calitatea generaţiilor de slujitori ai zborului militar ce vor ieşi pe porţi, iar în aceste vremuri de înaltă tehnologizare, o pregătire fără lacune este parcă mai importantă ca niciodată. Pregătirea elevilor ce vor veghea cerul viitorului acestei ţări atât de greu încercate nu poate fi asigurată decât de cadre de o reală valoare, puternic motivate, bine pregătite profesional, impecabile din punct de vedere moral şi comportamental, şi – mai ales – cu certe înclinaţii pedagogice.

– Un mai mare interes din partea corpului profesoral în asigurarea actului instruirii tinerilor şi tinerelor ce calcă pragurile instituţiilor de învăţământ aeronautic militar cu inimile pline de speranţă, fiind necesar a face eforturi pentru a evita dezamăgirile crunte, abandonul şi exodul lor către sectorul civil, mult mai bine fundamentat pe coordonatele trebuitoare unei dezvoltări normale a acestor elite ale societăţii. Ei, instructorii militari, trebuie să înţeleagă faptul că o atitudine deschisă şi pozitivă către necesităţile imediate de formare ale elevilor, către dorinţele lor de cunoaştere şi, implicit, de evoluţie, poate – până la un punct – contrabalansa o dotare precară datorată lipsei temporare de resurse materiale necesare achiziţionării de instrumente moderne de sprijin a actului educaţional.

– O regândire a doctrinei învăţământului aeronautic militar românesc, prin adaptarea lui la necesităţile actuale şi de perspectivă ale războiului aerian modern, precum şi prin includerea unor elemente de viziune strategică şi tactic-operativă în esenţa lui, necesare a contribui la o mai uşoară adaptare a elevilor la cerinţele în continuă evoluţie ale sistemelor aeriene şi aeropurtate militare, precum şi la o mult mai facilă colaborare cu forţe aeriene mult mai bine dotate din punct de vedere tehnologic.

 ***

În încheiere, un sfat către tinerii şi tinerele ce se gândesc să îmbrace uniforma albastră a Aviaţiei Militare Române, precum şi – în egală măsură – pentru cei ce îndură acum privaţiunile vieţii de elev militar:

Urmaţi-vă visurile, nu dezarmaţi la cruda realitate, nu vă lăsaţi împiedicaţi de oameni mici (cu grade mari) dacă ştiţi că vă stă în putere atingerea ţelurilor şi nu daţi înapoi – vor veni şi vremuri mai bune, iar de voi este şi va fi mereu nevoie!

Cerul v-aşteaptă să-i aflaţi secretele şi să-i cutreieraţi nevăzutele-i cărări, aşa că luptaţi să ajungeţi acolo, în postul de pilotaj al aparatului de zbor, printre elite.

Luptaţi să fiţi cei mai buni, luptaţi să îmbunătăţiţi sistemul – are nevoie… – şi să-l transformaţi după imaginea voastră – de tinereţea voastră este nevoie, şi de suflul vostru de nou.

Nu vă pierdeţi speranţa, capul şi viteza!

 

 La 100 de ani de aniversare a învăţământului aeronautic militar românesc,

cu adânc respect,

Poetu’

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Realitate și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la 100 ani de zbor din cabina instructorului

  1. Saint/Ex zice:

    Şi atâtea altele, care nu se pot spune, dar care le simţim, pentru că le trăim.
    Cu stimă, consideraţie şi respect, Saint-Ex.

  2. Poetu' zice:

    Stima, consideraţia şi respectul sunt pentru dumneavoastră!
    Am onoarea!

  3. Poate si politicienii romani o sa inteleaga ca fara aviatie militara, Romania poate deveni destul de repede un fel de sat fara caini .

  4. cristina zice:

    Imi pare rau ca nu pot fii optimista asa ca dv. M-am uitat peste buletinele publicate la celebrele conferintele internationale organizate in ultimii ani macar asa, de curiozitate sa vad ce se mai scrie la Brasov. Atat timp cat exista lucrari care au la bibliografie o singura carte drept referinta nu imi vine sa vorbesc despre performanta in ale publicarii si muncii intelectuale aplicate in subcultura fortelor aeriene (subcultura in sensul sociologic de „military branch” – nu imi vine acum in limba romana echivalentul- deci nu in sens valoric DF!). Productia la hectar de lucrari nu face cinste si nu este o oglinda a unui invatamant de calitate. In toti anii in care am lucrat am aratat pozitia ingrata a stiintelor socio-umane aplicate in mediul militar pentur ca desfiintarea sociologiei romanesti din 77 pina in 90 a lasat foarte mari pagube in urma atat pe planul material (lipsa bibliografiei de calitate) cat si spiritual (s-a distrus pluralitatea de gandire in viata sociala si organizationala si asta explica cultura manageriala primitiva post-decembrista- prof. Onut Ghe dixit). Chiar si ceea ce s-a numit sociograma grupului militar putea s fie folosita in scopuri de identificare a pilonilor de influenta in grup si asa sa se mearga pe racolare, santaj , technici folosite de cei de la Invatamantul politic si Securitate. Oricum nu pot uita niciodata uimirea ce am trait in 2002 cand la Academia Militara Regala a Olandei zilnic veneau colete cu carti publicate in mediul national si international pe stiinte mai ales cele socio-umane, care sa fie de folos profesorilor si cadetilor sa le modeleaze gandirea si felul in care se raporteaza la realitate pentru atingerea obiectivelor organizationale. Am incercat sa propun ca achizitia bibliografiei internationale sa nu se mai faca de la Bucuresti cu vesnica aprobare pe lant ierarhic ci profesorii sa fie lasati sa comande de pe amazon.com sau alte siteuri carti macar uzate care puteau fi gasite la preturi mai mici in limita unor sume alocate lunar/anual.trimestrial/cum ar fi vrut. Dar in zadar. Nu s-a vrut. De ce? Asta vor raspunde cei in drept la o judecata mai mare decat a mea. Intr-una din directivele NKDV era o recomandare foarte clara cu privire la calitatea bibliografiei care intra in institutii:
    „dir 35: Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta. ”
    MAi clar de atat are cineva urechi de auzit si minte de inteles ca daca studentii si profesorii nu au bibliografie de calitate in domeniul socio-uman nu pot gandi sanatos viata organizationala si modalitatile de indeplinire a obiectivelor ei? Celor care se vor fi ostenit sa citeasca pina aici recunosc ca m-am referit doar la un aspect ingust caci si celelalte stiinte in lipsuri, dar nu stiu alta stiinta socio-umana care sa fii fost asa interzisa ca sociologia in perioada comunista. Si nu stiu daca are cineva o alta explicatie mai clara decat directiva sovietica care explica subdezvoltarea recenta si indraznesc sa spun si actuala.
    Cu toate acestea, oamenii despre care scriu mi-au ramas intr-un fel duios in suflet asa ca la ceas aniversar ma gandesc cu drag la ei ca dascali. Dar si cu o trista strangere de inima…insa asta ii doresc invatamantului militar: ca anii care vin sa aduca pe fata profesorilor si cadetilor lui uimirea si bucuria ce am simtit in 2002 vazand acele carti, colet dupa colet, cum intra in biblioteca!

  5. Hari zice:

    Mă alătur urărilor candide adresate de Poet învățământului aeronautic românesc cu urarea de La Mulți Ani!

    Dar mă alătur și observațiilor foarte pertinente ale Cristinei. Într-adevăr, nu putem vorbi de formarea oamenilor fără să apelăm la știință, indiferent de domeniu. Cât despre formarea aviatorilor, aceasta este ea însăși o știință. Iar formarea aviatorilor militari este chiar o artă. Și, ca orice artă, nu poate fi practicată cu succes decât de indivizi plini de talent, pasiune și dăruire, precum și cu o motivație profundă și un interes manifest în succesul artei lor.

    Dar, ar fi absurd să credem și să sperăm că am putea avea un învățământ militar aeronautic de calitate normală într-o Țară în care învățământul național este dușmanul educării și formării tinerilor, precum și într-o Armată în care șefii politici și comandanții militari sunt împotriva propriilor subordonați, deoarece sunt ajunși în poziții de conducere exclusiv pe pile, fără nici un merit formal sau informal și singurul mod de a se menține acolo este servilismul, distrugerea valorilor și chiar trădarea intereselor militarilor sau chiar a acelor naționale.

    Deci, pentru ca urările Poetului să prindă viață, este necesar ca Țara să prindă viață și să devină o națiune, este necesar ca Armata să redevină Armată, iar oamenii din Țară și din Armată să pună și umărul la aceaste deveniri, precum și mâna, să învețe corect locul lor în lume și în viață.

  6. Poetu' zice:

    Şi cei care au urechi ar face bine să vă audă…
    Vă mulţumesc!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s