Poveşti de la voi (IV) – Baba

Nae de la PNA revine cu o altă scriere savuroasă, îmbogăţind rubrica „Poveşti de la voi cu încă o istorisire faină despre viaţa pe aerodromul de la malul mării a celor ce veghează la securitatea zborului militar – apropo: PNA înseamnă Protecţia Navigaţiei Aerieneprin construirea de punţi de lumină şi unde radio necesare găsirii drumului spre casă. Această scriere le este dedicată lor, camarazilor noştri de la sol, cei ce zboară cu sufletul lângă aripa de dural, răsuflând uşuraţi cu fiecare aterizare reuşită, zâmbind la fiecare revenire acasă.

***

BABA

În 1980, din şcoala militară de ofiţeri, am ales o funcţie în aviaţie, cu toate că habar nu aveam ce aleg.  Şef punct radiofar apropiat şi iluminare – suna destul de atrăgător, aşa că am ales-o.

Mihail Kogălniceanu de Constanţa.

Nu am fost singurul din promoţie care a ales MK, a mai fost un coleg, chiar mai bine poziţionat în promoţie, care a optat pentru o funcţie de comandant de pluton radio. Nu auzisem prea multe despre PNA, doar câte ceva de la un văr mai de departe – la noi, la ardeleni, se ţine seama de rudenie până pe la a nu ştiu câta spiţă! – care era maistru de bord pe elicopter la Sibiu. A decolat ultima dată în ’82…

Mândri nevoie mare, ofiţeri de nici o lună, ne-am prezentat la MK, în cizme şi centură, fiind întâmpinaţi cu zâmbete cu subînţeles pe care numai noi nu le înţelegeam… Aveam să înţelegem, însă, peste câteva zile…

A urmat acomodarea cu unitatea, mai mult în fugă, şi… fiecare la treaba lui. Am dat de cei doi căpitani, comandantul de companie şi locţiitorul tehnic, ambii trecuţi de 50 de ani. Prima surpriză – am plecat spre subunitate cu… căruţa! Ajuns acolo, nea Ion, comandantul, îmi spune că e punctul radiofar apropiat, adică „moşia”, şi e tot al meu, că eu sunt şeful. M-a dat în primire unui caporal şi a plecat, tot cu căruţă.

Unde e apropiata de la MK?

Mulţi, foarte mulţi aţi văzut-o din maşină, în drum spre litoral, mergând spre Constanţa. Imediat după ce treci de aeroport, pe dreapta, e un pâlc mărişor de plopi şi două clădiri vopsite în pătrate alb-roşu.

Caporalul mi-a făcut o prezentare a ostaşilor şi a tehnicii, a autostaţiei radiofar care era legată de antenă, spunându-i „baba”. Nu l-am întrebat de ce, aveam tot timpul din lume să aflu, era doar pe „moşia mea”. În tot timpul ăsta, zgomote infernale, motoare de MiG, aterizări, decolări, trafic civil, iar la apropiată şi mai şi. La un kilometru de pragul pistei de decolare-aterizare zgomotul e infernal, trepidează tot şi toate, îţi simţi toate organele interne intrând în vibraţie – avioanele au 30-40 de metri înălţime, cu trenul scos, flapsurile pe aterizare… MiG-urile trec repede, dar alea de transport, cu ale lor două, trei sau patru motoare, fac un zgomot de-ţi vine să o iei la fugă…

Ce este radiofarul?

Este un emiţător radio, în gama undelor lungi şi medii, care emite un semnal în cod Morse pe o frecvenţă foarte fixă. În sistemul de aerodrom, este poziţionat în axul pistei de decolare-aterizare, radiofarul apropiat (RFA) la 1 kilometru, iar cel îndepărtat (RFI) la şapte kilometri. Doritorii pot afla mai multe de pe situl http://en.wikipedia.org/wiki/Non-directional_beacon

Au trecut vreo două săptămâni, timp în care am încercat să mă familiarizez cu tehnica şi oamenii. I-am cunoscut şi pe colegi – Gheorghe, cu trei ani mai mare ca mine, şi Costel, promoţie cu un an înaintea mea. Am luat în primire tehnica… cu totul altfel decât mi-am imaginat că se va întâmpla – cărţile spun una, realitatea bate orice carte… Adică, nea Ion mi-a spus frumos, „Nu ai de la cine lua în primire, aşa că iei singur şi treci la treabă!”. Cu tehnica radio nu a fost mare minunăţie, eram în temă, aşa că a mers repede, dar cu iluminarea, în schimb… poveste lungă…

„Baba”…

Aşa îi spuneau soldaţii şi aşa a rămas.

Poreclele, acele „noms de guerre”, rămân pentru vecie legate de persoane şi de tehnică.

Autostaţia despre care e vorba, fabricată în 1964, era o dubă mare pe un şasiu de ZIL 164, cu o frumuseţe de motor cu şase cilindri în linie. Spaţiul din interior era de cinci pe trei metri – cam ca o sufragerie de apartament confort doi! – din care era ocupat un metru şi un sfert de emiţător. În rest, o masă şi o canapea cu spătarul rabatabil, ca în vagoanele de dormit, adică se făceau două paturi suprapuse. Şi, în spate, în stânga, soba cu lemne, un godin micuţ, dar care reuşea să încălzească fără probleme toată incinta. Aici se adunau soldaţii când era frig – era loc destul, încăpeau toţi cei care nu aveau treabă în altă parte. În dubă era şi un încălzitor electric, o aerotermă, pe care am reparat-o în toamna aia, aşa că nu era nevoie de foc pentru a încălzi incinta. De foc am avut nevoie mai încolo, în ’86 – ’87, când se trecuse pe economii severe şi, cum absurdul nu are limite… se întrerupea energia electrică şi acolo… Era mai mare râsul pentru că staţia trebuia să funcţioneze, aşa că ardeam benzină cu grupul electrogen, benzina costând de şapte-opt ori mai mult decât curentul electric care s-ar fi consumat… Aventura asta a durat cam vreo două luni, după care a înţeles şi marele partid că e rost de făcut economii, nu risipă…

M-am îndrăgostit de „babă”! Acolo era un fel de „birou” al meu, acolo mi-am făcut în timp un mic atelier de reparaţii radio-tv, şi operatorul, militar în termen, a primit şi el o poreclă – „Vasilică” – de la un sergent hâtru de lângă Focşani. Vasilică fusese numele soldatului pe care l-am găsit acolo, iar când au venit următorii, sergentul i-a spus celui care urma, „De azi încolo eşti Vasilică!”, şi aşa a rămas!

Ca orice tehnică, avea şi asta bubiţele ei, dar de fiecare dată am reparat-o cu plăcere. Aveam încredere în staţie şi dacă tot m-am instalat acolo, voiam să funcţioneze.  

Am reparat şi maşina, i-am pus în funcţiune şi motorul, am făcut şi un drum cu ea până în poligonul de la Capu Midia, iar în 1991, atunci când i-a venit rândul să fie casată la Bucureşti, am făcut drumul pe roţi! A durat vreo opt ore, dar a mers…

Eram tare mândru când am intrat cu „baba” în curtea bazei de reparaţie de la marginea Bucureştiului! Se adunaseră cei de acolo ca la urs, nu le venea a crede că am venit cu ea tocmai de la Constanţa…

 

 Nae de la PNA

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poveşti de la voi și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Poveşti de la voi (IV) – Baba

  1. tuteasca zice:

    Imi amintesc si eu de o „babuta”, o duba sovietica mai mica decat un ZIL, in care era o statie gonio. Era amplasata nu departe (un fel de a spune, cand e vorba de mers de la Corbu la MK cu camionul Bucegi SR-114, ca oblonist, in decembrie ….) si cred ca principalul ei rol era de a adaposti sentinelele de la posturile … aaa, „x” si „y” (secret militar!) in noptile lungi de iarna …

  2. Poetu' zice:

    Savoarea amintirilor… e unică!

  3. Chiar ca e o scriere savuroasa .
    Cu ce a fost inlocuita baba?

  4. Poetu' zice:

    Să sperăm că Nae va continua povestea şi ne va spune!

  5. Poate lasa un comentariu !

  6. tuteasca zice:

    citat: „Cu ce a fost inlocuita baba?”

    Cu o domnisoara, desigur, care deja e baba reformata la ora asta.

  7. bunicu srl zice:

    Auzisem eu ca aviatorii sunt talentati atat la zbor, navigatie, cat si la literaratura, dar nu am crezut. Acum stiu sigur ca m-am inselat. Va felicit din tot sufletul domnule Poetu’ (sincer va spun ca fac sapaturi printre colegii de la Ploiesti, ca sa va identific -nu stiu de ce-, dar smecherii de colegi ai dvs imi zambesc si zic,” mai cauta ma ca doar asta ai invatat”. Inca o data va felicit atat pe dvs cat si pe d-l NAE de le PNA si va rog sa ne incantati si pe viitor cu povestile dvs formidabile de aerodrom.

    Am onoarea sa va salut

  8. Poetu' zice:

    Onoarea e de partea mea! Cu respect!

  9. bunicu srl zice:

    Va multumesc! Si astept noile dvs postari. Scuzati greselile gramaticale…. Stiti…. emotiile inceputului

  10. Poetu' zice:

    Emoţii avem cu toţii! Vă mai aştept în lumea poveştilor de aerodrom!

  11. bunicu srl zice:

    Corect. Va asteptam cu noi si frumoase povestiri de aerodrom. Sa nu va lasati.

    Cu stima!

  12. Ioan zice:

    Am lucrat si eu multi ani pe o „baba” .Au fost ani frumosi.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s