Razmut – ep. 3

Eram adunaţi în nişte poziţii impecabile de drepţi în biroul comandantului regimentului cantacuzin, în timp ce el spumega răcnind la noi. Era roşu la faţă şi ne privea cu maxilarele încordate, pumnii strânşi şi stând ţeapăn în picioare la un metru în faţa noastră. Cred ca aveam saliva lui şi în urechi…

Nu accept nimic, nicio scuză…! Nici că vă antrenaţi voi în zborul în razmut, nici că vă pregăteaţi pentru tragerile de anul ăsta de la Astrahan, nici că nimic…!

Priveam un punct de deasupra capului lui, dar observându-i cu uşurinţă, folosindu-mi vederea periferică, vena ce i se umfla periculos în partea stângă a gâtului. Un gând fugar mi-a şoptit că, dacă plezneşte, mă împroaşcă pe faţă… Mi-am muşcat buza de jos ca să nu izbucnesc într-un râs isteric…

Bă, voi mă înţelegeţi pe mine…?! N-am nevoie de eroi aici cum n-am nevoie nici de evenimente de zbor! N-am nevoie de cascadorii, nici de legende, am nevoie de piloţi bine pregătiţi, cu capul pe umeri, care nu fac prostii! N-am nevoie de cascadori, de tâmpiţi care vor ei să demonstreze ce maeştrii sînt ei în zborul în razmut…! V-a cerut cineva asta…? Tovarăşe locotenent-major, ţi-a cerut cineva să demonstrezi cât de bine pregătit eşti pentru zborul în razmut şi nu cunosc eu…?!

Nu, tovarăşe colonel!, a răspuns cu un calm ireal Saşa.

Aha! Atunci pentru ce sau pentru cine mama dracua fost cascadoria aia…? De fapt, cascadoriile alea, că n-a fost numai una, nuuu…! Nu v-aţi mulţumit să speriaţi un tren plin cu oameni, aţi mai făcut încă o prostie că, deh, nu-i de-ajuns să mă sune şeful Miliţiei TF Constanţa, trebuia să mă sune şi de la Comandamentul Marinei, aşa, că vi s-a sculat vouă s-arătaţi c-aveţi draci pe voi…!

Făcu o pauză să-şi recapete suflu, privindu-ne crunt când pe unul, când pe celălalt. De pe peretele din spatele lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne privea zâmbitor din tabloul agăţat ca o icoană. Eram nedumerit: el nu părea supărat pe noi, deci de ce…

Bă, băieţi, io vă ştiu pe fiecare, ştiu ce vă poate capu’, nu trebuie să-mi demonstraţi mie nimic, da’ dacă veţi mai continua aşa, io nu vă văd bine…! Sînteţi tineri, aveţi toată viaţa în faţă, da’ dacă mai continuaţi aşa, aveţi toate şansele să plângă mamele voastre pe sicriul vostru din tablă, mă, înţelegeţi…? Nici pe frunte n-o să poată să vă sărute, mă, aşa, de adio, că n-o să mai rămână nici căcat de analiză din voi…!

Se întoarse cu spatele şi se sprijini de birou, într-un gest teatral. Normal c-am folosit amândoi momentul pentru a schimba o privire unul cu celălalt. Aşa am observat că şi Saşa era roşu la faţă, şi el transpirat, şi pe el îl bufnea grav râsul…

Tovarăşe locotenet-major, ţi-a plăcut cascadoria de azi…?, m-a întrebat colonelul, întorcându-se încet către mine.

Ah, să-mi fut una, ce dracu’ să-i răspund acu’…?

Tovarăşe colonel… am înţeles ce ne-aţi spus acum! A fost periculos…

Normal c-a fost periculos, bă, băiete, bă…! Iar periculos e puţin spus! A fost nebunie curată…!

Părea a se mai fi calmat, privindu-ne cu braţele încrucişate, aşezat pe marginea biroului.

Saşa, cu marinarii ce-aţi avut…?, l-a întrebat cu voce calmă.

Tovarăşe colonel, raportez!

A făcut o pauză, de parcă s-ar fi gândit la răspuns. Nările îi fremătau, aşa că m-am pregătit…

 ***

 – Şefu’, punctu’ ăla e o barcă…?, am dat eu nesigur pe radio.

Da! Stai acolo că eşti bine!, a răspuns Saşa întrebării mele nerostite.

Ochii îmi baleiau între planul lui drept şi parbrizul blindat în care creştea cu repeziciune un punct ce se transforma pe măsură ce mâncam distanţa într-o navă. Aveam încredere în el, dar… navele astea au tot felul de catarge şi antene şi fire pe care nu le poţi vedea din fuga calului…

Am strâns manşa cu putere în mâna înmănuşată, corectându-mi inconştient poziţia corpului în scaun, lipindu-mi bine spatele de scaun. Ochii au fulgerat bordul, înregistrând cei şapte sute şi cincizeci la oră şi cei sub zece metri de înălţime deasupra apei mării. Un colţ de minte a început să calculeze: dacă vom catapulta… DACĂ… va trece cam o juma de oră până să ajungă elicopterul de pe MK la noi… Iar asta dacă sîntem norocoşi, că mai trebuie să ne mai şi caute… Până bâjbâie ăia… Plus că apa asta-i cam rece, iar cum eu sînt mai sensibil, dacă nu reuşesc să urc repede în bărcuţa de salvare… Oh, la dracu’…

– Saşaaa…!, am mârâit eu printre dinţi, cu maxilarele încordate, privind cum punctul negru alerga în întâmpinarea noastră cu o viteză ce mi se părea fantastică.

– Gura! Cabraj la comanda mea…!, l-am auzit dând pe radio cu o voce incredibil de calmă… Oare de câte ori o mai fi făcut nebunia asta…?!

 ***

 – Păi… erau fix pe traiectul nostru de deplasare! Schimbam noi capul pentru ei…?! Nu puteam să-i ocolim, tovarăşe colonel, nu…?!

Vorbise cu o siguranţă şi un calm în voce de parcă ar fi spus ceva absolut normal, ceva banal. În vocea lui nu s-a citit nici măcar un pic de regret sau remuşcare… Mi-am muşcat iar buza de jos, încordându-mă şi aşteptând avalanşa de decibeli să se reverse din nou asupra noastră… Da, Saşa nu se dezicea nici în astfel de momente…

Spre marea mea mirare, explozia nu s-a produs. Comandantul şi-a dus mâna la gură şi a continua să-l privescă. Apoi, umerii au început să-i tresalte, izbucnind în râs şi acoperindu-şi faţa cu palmele. I-am aruncat o privire fugară lui Saşa şi l-am văzut zâmbindu-mi în colţul gurii, în timp ce mi-a făcut şmechereşte cu ochiul.

– Băi, Saşo… tu eşti nebun, mă…!, a făcut comandantul ştergându-şi lacrimile.

– Tovarăşe colonel, n-aş fi schimbat capul nici dacă era iahtul Reginei Angliei…!, a zis Saşa, cu rânjetul lui caracteristic fluturându-i pe figură.

Comandantul a dat capul pe spate şi a emis un hohot sănătos de râs. Râzând, s-a îndreptat spre scaunul biroului său. S-a prăbuşit în scaun, s-a calmat, ştergându-şi ochii cu o batistă, şi ne-a privit clătinând din cap.

– Pe loc repaus!, ne-a ordonat cu voce morocănoasă. Ne-am executat cuminţi, bucuroşi că nu mai trebuie să stăm de parcă am fi înghiţit un par.

– Saşo, uite cum stă treaba… Data trecută m-ai aburit şi ai scăpat, dar de data asta nu mai scapi. Trebuie să te fac să înţelegi că ăştia nu gustă astfel de glume… Lor nu le plac razmuturile la înălţimea catargului… Dacă aţi fi răsturnat barca ălora, ce făceam…? Îţi dai seama ce scandal ar fi ieşit…?! Mie mi-ar fi dat un şut în cur, iar pe tine te-ar fi pus să plăteşti pagubele şi ai fi plantat pomişori tot restul vieţii, dragule…! Desigur, împreună cu prietenii tăi intimi de la bulău…! Da, nu râde! Distrugerea proprietăţii partidului ştii bine că se pedepseşte aspru… În plus, ar fi dat din tine un exemplu pentru toţi ăia care au gărgăuni în cap şi vor să facă pe supermenii… Te asigur că nu scăpai uşor… Şi văd că în amicul tău din şcoală ai găsit un foarte bun coechipier de ghiduşii… Doamne-fereşte, dacă aţi fi fost repartizaţi la aceeaşi unitate… Nici nu vreau să mă gândesc…

Ne priveşte aspru, în timp ce noi lăsăm capetele în pământ.

– Saşo, cu tine încă n-am terminat, vom mai discuta noi, între patru ochi, că, sincer, m-am cam săturat să mi-o tragă generalu’ X şi Y din cauza ta… Te dau io pe brazdă, fii fără grijă…!, făcu el, troznindu-şi degetele de la mâini, cu o figură diabolică. Tinere, voi când plecaţi la căşile voastre?!, mi se adresă ironic.

– Mâine dimineaţă, tovarăşe colonel!, i-am răspuns răspicat.

Ce bine…!, răsuflă el uşurat, ridicând privirea către tavan… Mi-ajunge câte aţi făcut de când aţi venit şi pân-acuma… Ai lucrurile pregătite pentru plecarea de mâine?

– Nu, tovarăşe colonel!

Atunci vei merge mătăluţă frumuşel să-ţi faci bagajele, apoi te vei reîntâlni cu tovarăşul Saşa la arest! Ne-am înţeles, dragilor?! Aveţi trei zile de căciulă! Matale, tovarăşu Poetu’, vei executa restul pedepsei la voi acasă! Am discutat cu comandantul vostru şi asta am decis. Mâine vin ai tăi, te ridică de la arest, te fac pachet şi te aruncă în AN-u, apoi te descarcă la destinaţie şi te bagă la bulău’ vostru! Întrebări? Nu?! Liberi!

Am luat iarăşi poziţia de drepţi, am executat un strânga-mprejur excepţional, şi am ieşit pe rând din biroul comandantului regimentului de la malul mării, întâi Saşa, apoi eu.

– La bulău cu voi, puşlamalelor!, l-am auzit exclamând pe colonel când închideam uşa, apuncând să-i văd figura luminată de un zâmbet.

Când m-am întors spre el, Saşa stătea cu pieptul umflat ca un cocoş, privindu-mă triumfător, cu ochii sclipindu-i diavoleşte.

– Ţi-am zis c-o să scăpăm uşor, nu…?! Hehehe!

 ***

 Nava a fulgerat pe sub noi cu viteza gândului… Tot ce-am putut cuprinde cu ochii a fost un catarg cu multe antene ca nişte ţepi, un fel de punte de comandă, deschisă, ca la şalupe, şi o siluetă îmbrăcată în negru şi cu o cască pe cap sau ceva de genu’, aflându-se într-un loc unde nu trebuia să fie… Sau mi s-a părut…?!

– Cabraj!, a ţipat Saşa în microfon.

Am tras de manşă şi am ridicat privirea, căutând cu inima cât un purice urmările uraganului pe care probabil că l-am abătut asupra sărmanilor mateloţi.

Abia după ce vom ateriza şi vor începe telefoanele să sune vom afla şi noi tot ce s-a întâmplat. Acum, aşa cum urcam, n-am putut distinge decât nava înclinată foarte mult pe partea stângă şi acoperită de un nor de stropi, proveniţi de la trombele de apă ridicate de trecerea noastră furtunoasă.

Adrenalina care-mi umfla venele îşi spunea cuvântul, aşa că am început să râd ca un nebun, depărtându-mă de 506-le lui Saşa şi intrând în nişte tonouri de bucurie că…. am făcut-o şi p-asta…!

VA URMA

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Zbor și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Razmut – ep. 3

  1. Dar chiar ca ati fost un pic nebuni !
    Imi dau seama ce groaza a fost pe oamenii aia cand au vazut ca avionul o sa intre in ei !

  2. tinel231 zice:

    Frumoasa povestire ! Nava era proprietatea partidului ? Era vreun iacht pt maharii de partid ? Cred ca nu ,ca nu scapati voi asa usor din chestia asta …

  3. tuteasca zice:

    Nu cred ca au apucat sa vada avioanele inainte de a trece de ei! Si atunci au crezut ca a fost tsunami!

  4. Anonim zice:

    … nu am mai ras asa cu pofta de multa vreme, imi aduc aminte ca si eu am trecut prin biroul comandantului de cateva ori…Doamne, ce vremuri…

  5. Anonim zice:

    Buna ziua, Poetu’,

    Foarte reusite povestiri – sper sa reusiti sa le adunati si sa le puneti si pe hartie.

    Ce s-a intamplat cu Papagalul 8006 ? Aveti idee ce s-a intamplat cu el ?

  6. Poetu' zice:

    8006 este în stocare pe Deveselu şi, din câte am înţeles, va fi în curând de admirat la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti. Mă bucur nespus că a supravieţuit furiei nebune cu care se distruge trecutul în România noastră cea de toate zilele…
    Vă mulţumesc pentru aprecieri!

  7. Pingback: Razmuturi | Resboiu

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s