Poveşti de la voi (III) – O noapte de vis

Rubrica „Poveşti de la voi” revine în forţă cu o scriere ce-mi place foarte mult, ce m-a captivat şi m-a făcut să doresc să aflu mai multe despre unghiul nou din care este privită viaţa de aerodrom. Scrisă într-un ritm alert, cadenţat, de raport militar, povestea are o cursivitate aparte, piesele ei conectându-se ritmat şi mecanic pentru a forma un tablou tulburător – zborul de noapte, văzut de la nivelul betonului pistei de către un observator ce simte pentru noi dezlănţuirea senzorială a unui zbor nocturn cu regimentul, zbor ce se desfăşoară pe aerodromul militar Mihail Kogălniceanu.

Nae de la PNA ne introduce în lumea celor ce aduc un aport vital la buna desfăşurare a zborurilor de noapte, cei ce aştern covorul de lumină pe care piloţii îşi aterizează avioanele venind din cerul invadat de întuneric. Eroi anonimi, ei muncesc din greu în umbra zborului, dar fără ei şi sudoarea frunţii lor, puntea ce leagă cerul de betonul pistei n-ar avea trăinicia necesară pentru a susţine în deplină siguranţă aviatorii militari şi zborul lor.

Mă înclin cu respect în faţa  lui Nae de la PNA şi a talentului autentic pe care îl are în depănarea poveştilor de aerodrom, şi îi mulţumesc pentru scrierea cu care vă învit să vă delectaţi în cele ce urmează. La mai multe!

***

O NOAPTE DE VIS

O noapte de vis, una din alea de crezi că există numa’ în imaginaţia poeţilor romantici.

Am făcut abstracţie de toate zgomotele şi m-am întins pe spate să admir cerul. Luna, subţire ca un fir de aţă, şi… stele, multe – de ce or fi aşa de multe stele când e senin? – mult mai multe decât ştiam io că ar fi. Încerc să identific câteva constelaţii, dar mă las repede păgubaş, e prea frumos cerul plin de stele ca să prăpădesc plăcerea pentru luciditate…

O noapte făcută pentru dragoste… dacă nu ai treabă! Revin din reveria plăcerii de câteva secunde la cotidian…

Zbor de noapte cu tot regimentul!

Am început la 8 dimineaţa, cu firul director. Aveam ceva probleme cu cablurile prea bătrâne de la îndepărtata veche, am rezolvat în vreo două ceasuri, începuse căldura… Am verificat goniometrul, radiofarul apropiat, retranslaţia, farul cu sclipiri… Bătrânul far cu sclipiri, o splendoare, cu geamurile lucind, fără urmă de murdărie sau praf…

M-am uitat lung la fruntaş, zâmbea, aştepta privirea… Mai mult ca să-l aţâţ, l-am pus să pornească grupul electrogen. A făcut-o, dând la manivelă, tot zâmbind, m-am uitat să văd pete de ulei sau… ceva care să nu-mi placă, n-am găsit. El zâmbea în continuare, aşa că am deschis discuţia:

– Spune…

– Sâmbătă e ziua de naştere a mamei, face 40, poate mă lăsaţi acasă…

N-am răspuns, dar ştia că îl voi lăsa, a vrut doar să-mi arate că merită…

La ora 14:00 era planificată intrarea la pistă pentru „lucru la balizaj”. Aveam în plan să schimb câteva cabluri pe stânga, cam pe la 2000, între bretela 3 şi degajare. Erau bătrâne şi cam crăpate, nu-mi plăcuseră la ultimul control. Mai am două ore până atunci, aşa că verific proiectoarele…

Soldaţii, fiecare la treaba lui, ca de obicei. Efective reduse la limita minim posibilă, munci agricole, gardă, canal…

Proiectoarele bune, curate şi pregătite. Vasilică, caporalul şi mai marele peste proiectorişti, îmi spune că a schimbat suportul de negativ ars, îi spusesem cu câteva zile înainte. Unul dintre şoferi îmi spune că are o problemă cu bujiile şi nu mai are de schimb – e mare problemă cu bujiile din cauza benzinei proaste… Deschid magazia, îi dau un set de bujii. Cărbunii sunt pregătiţi, fiecare proiector are câte cinci, sunt multe aterizări…

Telefon, aprobări de intrare la proiectorul de pe biută, intrăm la pistă. Radiotelefoanele, cablurile de schimb, trusa de lucru, vreo 32 de grade, transpirăm copios şi bărbăteşte. Verificat proiectorul axial, alimentat grupul electrogen, legătura cu turnul – putem intra la pistă. Pe stânga, balizajul aprins. Electricianul, militar în termen – ar fi trebuit să fie cel puţin doi, rareori îi aveam, era singurul loc unde nu îmi puteam permite luxul să nu am personal autorizat, risc mare, nu poţi glumi cu 380 volţi la consumul de 60 KWA – ia în spinare un cablu de 100 metri, iau şi io unul, mai iau unul de 50, el ia geanta, şi la pas, opt kilometri – patru dus, pe stânga, patru întors, pe dreapta, cu cablurile în spinare. Cam două, trei ore durează, depinde ce găsim…

Am terminat, e ora 17:00, intrăm toţi în dormitor, e plăcut, e răcoare… Duş, ceasul şi caporalul cu deşteptarea la 18:30. Masa, apoi la 19:30 repartizarea sarcinilor, iar la 19:45, la pistă.

Grupuri pornite, proiectoarele pe poziţie, gata de treabă. Urc în turn, mă întâmpină CZ–ul, Dănuţ. Ne salutăm, nu avem nevoie de cuvinte, dar raportez că totul e gata pentru zbor (asta pentru microfonul din masă), meteorologul face şi el acelaşi lucru – normale de noapte. Caporalul îmi şopteşte că staţiile radio sunt în funcţiune, aşa că ieşim pe terasă, cu cafelele…

Plec la locul meu, la pistă. Se verifică luminile, semaforul pentru proiectoare – galben, motoare turate, apoi verde, luminile crude inundă pista, şi roşu, amurg. Am un receptor radio pe frecvenţa startului, aud toate conversaţiile de pe canalul de start. Aud în cască, începe activitatea.

Noaptea se umple de zgomote, motoare turate, faruri, „Am primit gaz!”, „…rob pornirea!”, răcnetul motorului de MiG la parajet,  „…rob rulajul!”… Mă uit la splendoarea argintie care se desprinde din linie, rulează uşor, face stânga pe bretelă, se opreşte la comanda paletei. Urmează verificarea avionului, „…rob intrarea!”, avionul intră, virează, se opreşte. „…rob decolarea cu totalul!”. Flacăra roşu-violet se întinde din coadă urmată de mugetul sălbatic al fiarei, încordarea avionului, eliberarea frânelor, decolare cu flacăra care se face tot mai mică odată cu sunetul… Şi altul, şi altul, MiG după MiG, întâi 21, dup-aia 23. Toate se desprind hotărâte şi se pierd în întunericul ultramarin al nopţii de iulie…

Electricianul e la degajare, împreună cu cei de la paraşute. Se mai întâmplă ca paraşuta de frânare să agaţe o baliză şi s-o smulgă, depinde de direcţia vântului…

Locul meu preferat e între T şi bretela de intrare, aproape de locul plecării avionului. Îmi place să simt cum se încordează toate cele la izbucnirea forţajului, mă simt al naibii de viu…

Ascult conversaţia dintre avion şi George, cel de la dirijare. Avionul e la virajul 4, aşa că merg la proiector, telefon la celelalte proiectoare, „Flăcăi, încep aterizările!”, văd luminile avionului de pe pantă, îl aud pe Dănuţ comunicând datele pentru aterizare, recunosc vocea pilotului, nea Sile, văd aterizarea în lumina crudă a proiectoarelor, mă întreb – a nu ştiu câta oară! – cum naiba reuşeşte să-l pună pe beton fără cea mai mică urmă de fum la peste 300 pe oră… Îl văd pe Vasilică agitat la proiectorul 2, schimbă cărbunele negativ, face semn că e bine…

Vine un 23, face decolare în continuare, aud voci, urlete de motoare de MiG, motoarele A.P.A. ambalate, camioane cu MiG-uri la remorcă, decolări, aterizări, un 23 aterizat cu bonturi, e unul dintre „cei mici”… Aterizări, decolări, apoi ultima aterizare. E ora 1 noaptea, gata, am terminat, ăsta a fost ultimul…

Se face linişte, linişte din aia de-ţi ţiuie urechile, se sting luminile de la parajet, strângem, împachetăm, plecăm de la pistă.  

Marian, bucătarul, ne delectează cu o tochitură „ca la mama acasă” – normal, e moldovean de la poalele Ceahlăului…

Tehnica verificată, pregătită pentru orice, duş… şi la drum. Până acasă – împart un apartament cu un coleg – am vreo trei kilometri, juma’ de ceas la mersul meu, nu am chef de bicicletă…        

Trec pe lângă pădure şi mă abat din drum să iau un coniac la restaurantul TAROM. Intru, parte din cei care au fost la zbor sunt acolo, burlacii, aşa că ne salutăm, urmează un scurt schimb de impresii, renunţ la coniac, iau o sticlă de vin şi una de apă de la bar, un pahar, şi ies în pădure.

E trecut de ora 2. Aud privighetorile, e ceva sublim, nu există muzică să egaleze virtuozitatea naturii… Cred că sunt patru sau cinci, aşa că mă aşez şi le ascult. E fantastic, e cu totul opus la toate zgomotele mari ale zborului…

Ascult până în zori, las recipientele pe o masă de pe terasă, merg acasă, mă schimb şi plec la muncă. E de pregătit tehnica pentru următorul zbor de noapte…

Nae de la PNA

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poveşti de la voi și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Poveşti de la voi (III) – O noapte de vis

  1. tuteasca zice:

    Ce frumoasa paralela! :
    „E trecut de ora 2. Aud privighetorile, e ceva sublim, nu există muzică să egaleze virtuozitatea naturii… Cred că sunt patru sau cinci, aşa că mă aşez şi le ascult. E fantastic, e cu totul opus la toate zgomotele mari ale zborului…”

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s