Gândul săptămânii (III)

PROMISIUNILE CERULUI

Întinderea albastră de deasupra capului a fascinat omul din cele mai vechi timpuri.

Acolo a intuit el că este locul unde locuiesc zeii, acela este regatul lor, locul de unde ei urmăresc toate mişcările muritorilor peste care veghează. Acolo a năzuit să ajungă, într-un fel sau altul, fie în timpul vieţuirii, fie după ce trece pragul în nefiinţă.

Lungă şi grea i-a fost calea, aceea de-a urca de pe pământul ferm şi sigur în mediul iluzoriu şi periculos către care-şi ridica privirea în fiecare dimineaţă. S-a închinat zeului zbor cu ardoare, trudind şi căutând, observând şi asimilând lecţiile oferite de natură, calculând şi descoperind legile ce guvernează ridicarea în înalt, aplicând cele aflate şi transformând teoria în practică, păşind timid în teritoriul interzis, temător să nu supere zeii în al căror regat el încerca să pătrundă.

Lungă şi grea i-a fost calea, şi presărată cu multe dureri şi sacrificii, pentru că aşa se-ntâmplă atunci când îţi tai cale prin hăţişuri neumblate în loc să mergi pe cărările facile şi sigure ale conformismului. Progresul omenirii de către astfel de oameni a fost asigurat, de oameni ce nu s-au mulţumit cu limitele decise de unii şi de alţii, chiar dacă în teorie ele păreau a fi reale, ei preferând să caute, să pornească pe lungul drum al căutării, cel ce-i va duce în punctul unde vor realiza că limitele sunt numai în minţile oamenilor limitaţi…

Istoria realizărilor în domeniul aviaţiei, a ceea ce mai târziu va primi numele de aeronautică, este scrisă cu sângele celor ce-au avut curajul să încerce a demonstra viabilitatea descoperirilor pe care le-au făcut, iar lucrul fascinant este că, în ciuda eşecurilor şi a preţului suprem plătit de atât de multe ori, întotdeauna s-au găsit alţi curajoşi care să ducă torţa mai departe, călăuziţi de dorinţa arzătoare de-a gusta din nectarul zborului. Fără ei, fără aceşti deschizători de drumuri ce-au sfidat vremurile în care au trăit cu ascuţimea neobişnuită a minţii lor, fără aceşti pionieri ce-au riscat totul pentru a încerca atingerea celui mai vechi vis al omenirii, fără aceşti vizionari ce-au privit în jurul lor cu alţi ochi şi au reuşit a desluşi lucruri interzise altora tocmai datorită libertăţii ce rezida în minţile lor, fără ei am fi fost pierduţi, iar omul şi-ar fi continuat existenţa-i terestră, privind nostalgic şi temător la cerul aflat atât de departe…

Chiar dacă ne place sau nu, intuirea vastului potenţial de utilizare militară a maşinii zburătoare a fost scânteia care a alimentat enormul incendiu ce-a urmat, cel care a trezit interesul pentru aviaţie şi a impulsionat acest segment al industriei ce repede a devenit prioritar, investindu-se sume considerabile de către oameni vizionari în creaţiile altor oameni vizionari, lucru ce-a permis extinderea şi diversificarea cercetărilor şi multidisciplinaritatea ce-a dus la apariţia unei noi categorii de arme: aviaţia militară.

Chiar dacă acceptăm această afirmaţie sau nu, dezvoltarea fulminantă a aeronauticii a fost motorul dezvoltării umane în secolul XX, în cei puţin peste 100 de ani de istorie realizându-se lucruri ce, la începuturi, nu numai că erau de domeniul fantasticului, dar nici măcar nu puteau fi concepute de minţile de atunci. Apariţia motorului turboreactor, spargerea barierei sonice, posibilitatea executării de zboruri intercontinentale şi chiar de înconjur al planetei prin intermediul realimentărilor în aer succesive, apariţia maşinilor aeriene cu viteze hipersonice, totul culminând cu apariţia şi dezvoltarea programelor spaţiale, cele care au dus la cucerirea spaţiului cosmic şi ajungerea omului pe Lună, toate aceste realizări de o complexitate extremă s-au întâmplat în mai puţin de 100 de ani, confirmând – dacă mai era nevoie – că viitorul aparţine aviaţiei.

Acum, în zilele noastre, omul ţinteşte către alte planete. Cerul a fost cucerit, iar acum să-l străbată nu mai este un lucru ieşit din comun, fiind la îndemâna aproape oricui.

Teritoriul zeilor aerului a fost invadat de către om, iar ei s-au retras în grabă, ascunzându-se în continuare de ochii lui. Acum omul zboară singur, cu toate că, poate, imboldul lui de-a zbura s-a născut şi din dorinţa de-a-i afla, de-a-i găsi pe undeva, pe-acolo sus, prin regatul norilor, poate pentru a-şi alina singurătatea-i milenară, cea care i-a născut monştri în minte.

Oricât de sus ar fi ajuns omul ca specie, zborul în sine continuă să incite, cerul continuă să promită celor ce se încumetă să-i calce pragul cupa de nectar destinată fiecărei urcări în teritoriul celor cu aripi, pentru că zborul în întreaga lui accepţiune, fie el atmosferic sau spaţial, a fost, este şi va fi, visul de aur al omenirii, dezideratul pentru care merită să lupţi din toate puterile, cu pasiunea şi ardoarea cu care au făcut-o strămoşii noştri, pionierii zborului mecanic.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s