Când laşi manşa… – ep. 2

Îţi strângi cu atenţie şireturile de la ghetele de zbor, cu gesturi ce-ţi par a fi milenare. Totul este la fel ca de fiecare dată, iar o parte din tine se revoltă, exclamând contrariată Da’ ce-are zboru’ ăsta atât de diferit faţă de celelalte…?! Îţi vezi de treabă, neabătut de la ritualul echipării, termini, îţi iei casca şi ieşi din celulă. Simţi privirile celor ce stăteau pe banca în formă de U din faţa intrării în clădirea celulei, dar te faci că nu le observi. Le simţi înfipte-n spate, învăluindu-te, dar mergi mai departe…

Mergi încet către buzunarul de pornire, de parcă ai vrea să ţi se întipărească în minte şi numărul de paşi până acolo. Tehnicii roiesc printre şirul lung de avioane, înfofoliţi bine şi cu căştile de piele pe cap. E frig şi urât, cu un vânt pătrunzător. Vântul de aerodrom, prietenul tău…

Dubla 327 se vede prima, cu A.P.A. lângă ea, aşteptându-te docilă. A avut ceva probleme în ultima vreme şi a fost destul de mult timp indisponibilă. De-abia ieri au reuşit s-o dea jos de cricuri, iar Comandantul a fost cel care a încercat-o în zbor. Bănuieşti că eforturile s-au dublat pentru tine, pentru că oamenii ştiu ce legătură emoţinală este între ea şi tine, deci…

Un alt element pentru a închide perfect cercul ăsta…

Strângi mâinile tehnicilor din jurul dublei 327, la fel cum o faci de atâta vreme, apoi urci cele şapte trepte ale scării, pentru a sări apoi în cabină. În spate, pentru zborul ăsta, îl vei avea pe Comandant, onoare şi atenţie pentru care te simţi măgulit.

Vei avea de executat pentru această ultimă misiune un traiect la joasă, zbor ce te va duce prin Dobrogea şi pe deasupra mării, aşa că interiorul cabinei este pătat de roşul strident al vestei de salvare. Va fi un zbor frumos, aşa că abia aştepţi.

Brusc, din minte îţi dispare tot lestul de simţiri şi regrete, concentrându-te instinctiv pe zbor şi cerinţele lui. Nimic nu mai există, decât dubla 327 şi cu tine, parteneri pentru o misiune de zbor pe traiect la joasă înălţime. Nimic altceva…

Totul decurge normal, motorul pornit, comunicaţiile cu CZ-ul din zebră, parametrii bordului în limitele cunoscute, totul normal. Decolezi primul, aşa că, la semnalul paletei verde a inginerului de la start, începi rulajul către pistă, ieşind din linia de avioane. Rulezi încet, privind către dreapta la şirul de supersonice de culoarea duralului, aliniate cu precizie, cu tehnici pe lângă ele şi piloţi în cabine. Toate şi toţi par a-ţi prezenta onorul cu suliţele tuburilor Pitot, iar în momentul acela simţi ceva, ceva ce nu ai voie să simţi într-un zbor, aşa că îţi reprimi brusc simţirea rebelă, privind înainte la cei doi tehnici ce te aşteaptă pentru ultima verificare înainte de intrarea la pistă.

Frânezi dubla şi-i laşi pe cei doi să-ţi inspecteze căluţul de foc, căutând semne rele, semne de boală ce te-ar întoarce înapoi în linie. Ai avut parte şi de astfel de evenimente, cu tehnicul arătându-ţi mâna mânjită de lichid hidraulic şi arătând spre buzunar, ordonându-ţi să te întorci. Te executai, întorcându-ţi camaradul de dural şi privind cu părerea de rău pista de care ai fost atât de aproape. Îi mulţumeai în gând tehnicului, iar apoi, după zbor, îi trimiteai TV-ul cu o ladă de bere, cinstindu-l printr-un palid gest pentru că ţi-a salvat, poate, viaţa, a ta şi a avionului…

Acum totul este în regulă, iar porţile cerului îţi sunt deschise. Saluţi cu mâna înmănuşată dusă la cască tehnicul ce tocmai ţi-a dat undă verde şi intri pe pistă. Opreşti, înfrânându-ţi oleopneumatic căluţul, călcând în copite axul director. Eşti bine instalat în cabină, cu bordul normal, mâna dreaptă strângând levierul de frânare de pe manşă, stânga pe maneta de gaze dusă în regim maximal, picioarele încălţate în ghetele grele de zbor înfipte ferm în paloniere, capul acoperit de cască rezemat de tetiera scaunului de catapultare şi ochii privind prin aparatul de ochire. Un fior mic, palid ca o părere îţi trece pe şira spinării la gândul că eşti în îmbrăţişarea prietenului tău, scaunul de catapultare KM-1, cel de care-ţi era teamă înainte de catapultare, dar pe care l-ai acceptat ca făcând parte din camaradul tău de dural după… Acum nu-ţi mai e teamă de el, dar îl urăşti, pentru că el, aparatul ăsta infernal, te-a smuls brutal din ghearele morţii, separându-te complet şi definitiv de camaradul tău cu aripi delta ce-a luat cu el în cădere o parte din sufletul tău… KM-1 ţi-a salvat viaţa, dar nu şi sufletul, iar acum îl simţi, înconjurându-te protectiv, gata să-şi desfăşoare ciclul exploziv la tragerea manetei, înger piromecanic aflat total sub comanda ta, iar tu aflat total sub protecţia lui metalică…

Cuplezi forţajul pentru ultima decolare din cariera ta.

Nu te vei sătura niciodată de această senzaţie, ce îţi umplea arterele de adrenalină încă de prima dată când ai decolat aşa, în dublă, abia stăpânindu-ţi urletul de excitaţie nervoasă. Ştiai că ai fi urlat cu siguranţă dacă ai fi decolat de pe un portavion, aşa cum ai văzut în filmele secrete de cunoaştere a tehnicii străine pe care ţi le-arătau băieţii cu ochi albaştri…

Acum înspiri hulpav oxigenul de avion de vânătoare, parcă încercând să te îmbibi de acestă ultimă decolare, de toate simţirile pe care senzorii tăi le înregistrează cu fidelitate umană, aşezându-le ordonat în memoria afectivă. Fuga accelerată a dublei, caroiajul colorat diferit al pistei, cu dalele ei mai noi şi mai vechi, botul săltând şi corecţiile de cap din palonier, tremurul hipnotizant al tubului Pitot în dreapta parbrizului blindat, cu cele patru aripioare ale importantului sistem DUAS, tremurul crescând născut de tropăitul galopului nebun pe faţa brăzdată a pistei aerodromului vecin cu Dunărea, apoi tragerea bruscă de manşă şi liniştea ce urma…

Tremurul alergatului pe pistă dispărea, vergeaua tubului Pitot vibra altfel, şi parcă ai putea jura că poţi simţi atmosfera îmbrăcându-ţi aripile scurte ale avionului tău, fuselajul lui tubular, gol pe dinăuntru, veşmânt aderent ce punea forţe pe suprafeţele de comandă, permiţându-ţi controlul mecanico-hidraulic al zborului ce tocmai se născuse. Erai în zbor, avântându-te spre plafonul ce creştea cenuşiu, urcând pe o pantă ascuţită de străpungere nemiloasă a lui. Dar îl cruţi de data asta, amintindu-ţi că nu ai treabă cu el şi că nu trebuie să urci mai mult de o mie de metri, aşa că aduci dubla în zbor orizontal, înfigându-i lancea tubului Pitot în linia zdrenţuită a orizontului.

Trenul, flapsul, parcă s-au escamotat singure, cu mâinile lucrând de parcă ai fi un automat de timp, conduse de un sistem de tact precis ca un ceas atomic. Mâna a răspuns privirii aruncate vitezometrului decuplând forţajul, iar virajul dreapta a pus dubla pe capul magnetic necesar zborului către primul punct al traiectului tău. Zburai la limita de jos a plafonului, la şapte sute de metri, cu zdrenţe de nori cenuşii zgâriindu-ţi firav cupola, tulburaţi de trecerea ta din somnul lor de nori de ploaie.

Îmi vor lipsi atât de mult norii ăştia…

Ai strâns din fălci pe sub masca de oxigen şi ţi-ai anulat cu duritate derapajul sentimental. Vei avea tot timpul din lume după ce vei reduce motorul la tăcere acolo, la gurile de alimentare. Acum, aici, în zbor, nu-ţi este permis acest lux. Acum poţi doar strânge din fălci…

Ai pus dubla într-un picaj uşor, iar apa mâloasă a bătrânului Danubiu ţi-a fulgerat pe sub planuri în lunecarea ta peste graniţa dintre Bărăgan şi Dobrogea. Lăsai în urmă câmpia pe care-ai străbătut-o în lung şi-n lat de-atâtea ori, trecând pragul acvatic în regatului camarazilor de pe aerodromul de la malul mării, aerodrom de rezervă pentru tine şi ai tăi şi regiment prieten. Acolo fuseseşi în dislocări de atâtea ori, aterizaseşi acolo când condiţiile meteo se înrăutăţiseră brusc, CZ-ul ordonându-ţi cu voce autoritară, ţie şi camarazilor tăi, aterizarea de urgenţă pe aerodromul regimentului cantacuzin. Îl bătuseşi la pas, de la Nord la Sud, plimbându-te cu amicii tăi pe care nu-i mai văzuseşi de atâta vreme, colegi de şcoală militară şi chiar mai mult decât atât, prieteni din copilărie. Acum, erau departe, ei şi aerodromul lor cu briză sărată, pierduţi undeva, în atmosfera saturată de umezeală. Nu puteai vedea aerodromul, n-aveai cum, dar îl ştiai dincolo de panglica şerpuitoare a Canalului Dunăre-Marea Neagră, cel pe care-l vedeai acum în vârful planului tău stâng, curgând împreună cu tine către mare.

Zburai jos, acum la două sute de metri citiţi pe altimetru, cu ochii la o zonă cu ceaţă ce se vedea în faţa ta. Erai bine acolo, cunoşteai zona, cotele ei şi obstacolarea, aşa că nu-ţi făceai probleme legate de ea şi n-ai zis nimic când te-a învăluit. Totul în jur a devenit alb, cu solul distingându-se intermitent, funcţie de golurile dintre bancurile de ceaţă ce alergau spre sud. La fel de brusc pe cât a apărut, aşa a şi dispărut, iar tu ai ieşit din zona cu ceaţa cea albă ca un glonţ de pe ţeava puştii, croindu-ţi mai departe drum către Marea Neagră, ce ştiai că te aşteaptă pentru o ultimă îmbrăţişare.

Peisajul terasat continua să-ţi alunece pe sub planuri, iar tu tăceai, simţindu-te singur în acest zbor în dublă comandă. Oare la ce se gândea Comandantul? Ce-o fi fost în sufletul lui? Oare se gândea că va veni şi vremea când va lăsa şi el manşa? Oare d-asta tăcea…?

Simţi furnicături în degete, nu te poţi abţine şi îl întrebi dacă-i bine, apăsând butonul intercomunicaţiei. Îţi răspunde că-i totul normal, pentru ca, după o pauză, să-ţi întoarcă întrebarea. Taci şi nu spui nimic o bucată de timp. Aşa, ca să înţeleagă. Apoi, îi trânteşti un normal cu voce profesională. Eşti foarte surprins de ceea ce urmează…

VA URMA

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă de pilot de vânătoare și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s