Să hrăneşti o pasiune

Cum „a cunoaşte adevărat înseamnă a cunoaşte cauzal” (Francis Bacon), ca să poţi defini un pasionat, trebuie mai întâi să defineşti pasiunea. Dar ca să poţi defini pasiunea, trebuie mai întâi să o ai.

Ce înseamnă să fii pasionat de aviaţia militară?

Hmm… sunt multe de spus aici…

 ***

Înseamnă să urci în avion şi să zbori, chiar dacă-ţi este cunoscută bătrâneţea camaradului tău de dural, vechimea lui de aproape 40 de ani, chiar dacă ştii că are de două ori vârsta pe care o ai tu şi că-i bătrân aproape cât taică-tu. Chiar dacă ştii că a trecut prin multe şi a văzut multe la viaţa lui de avion. Chiar dacă ştii că a îndurat afară, pe bretelă, ierni feroce, cu viscole şi vânturi năpraznice, cu zăpezi ce-l îngropau până nu se mai vedea decât vârful derivei din el, chiar dacă ştii că a trecut prin ingheţuri straşnice, când a zăcut acoperit complet sub un strat gros de gheaţă translucidă de 10 centimetri grosime, arătare zdrenţuită de ţurţurii încremeniţi în curgerea lor către betonul bretelei. Chiar dacă ştii că a suferit multe în cei 40 de ani ai lui, suprasarcini de aproape că săreau niturile de pe el, aterizări trântite şi bonturi de viteză şi înălţime, variaţii mari de temperatură şi presiune şi traversări nebune prin „balauri” din care scăparea se măsura în secunde şi sute de metri, el ieşind cam „şifonat”, iar tu epuizat, tremurând de la încordarea psihică şi fizică.

Înseamnă să te arunci în noapte în tunet de forţaj total, ştergându-ţi în prealabil din minte faptul că zbori un avion supersonic de vânătoare ce are limitări de plafon şi viteză, tocmai datorită uzurii avansate cauzate de dinţii timpului, uzură de care nu scapă nimic. Ai încredere în mecanicii de la hangar, cei pe care-i prinde noaptea meşterind la avioane, băgând ore neplătite de nimeni şi înregistrând recuperări pe care nu şi le vor lua niciodată, cei care fac din rahat bici şi care pocneşte al dracu’ de fain (!), cei care „se descurcă” în încercările lor – disperate uneori – de a da cât mai multe avioane la zbor, asigurându-ţi cu preţul unor eforturi supraomeneşti siguranţa ta de acolo, de sus.  

Înseamnă să decolezi la alarmă, oricând, ziua sau noaptea, atunci când eşalonul superior ţi-o cere, şi să te arunci cu capul înainte în orice fel de condiţii meteo, gata să-ţi încrucişezi sabia cu orice adversar, de oriunde ar fie el şi oricine ar fi el, uitând ce zbori şi având încredere în tine, în mâna şi în simţurile tale, şi în norocul tău proverbial, ce până acum te-a ferit de ceasuri rele… Decolezi cu capsa pusă, gata de scandal de parcă ai zbura un avion de ultimă generaţie, ce încă mai miroase a nou, a linie de fabricaţie, iar şurubelniţa tehnicului încă n-a luat stratul de vopsea de fabrică de pe turnicheţi. Îţi comanzi să „uiţi” că eşti ca o vrabie într-un cer de ulii, bazându-te numai pe faptul că eşti mic, adică greu de descoperit, „nervos”, adică manevrabil, şi… „ataci ochii”, dar îngropând în tine, undeva, adânc, senzaţia că eşti doar „carne de tun”, trimis acolo doar ca să mai câştigi timp şi să consumi muniţia adversarului… Nu, nu se poate, „uiţi” asta şi zbori mai departe, încrezător că totul se desfăşoară conform unui plan…

Înseamnă să te mândreşti în secret că eşti pilot de vânătoare, că zbori supersonice şi îi spui vitezei sunetului pe numele ei mic, de „Mach”, dar numai în secret, pentru că un ordin venit din biroul de sus ţi-a luat de ceve vreme dreptul de-a purta uniforma în afara programului, iar acum nu mai poţi să-ţi laşi vulturul de argint să sclipească pe buzunarul stâng al vestonului, acolo, lângă inima ta, inimă ce-ţi vibrează la auzul urletului de motor turboreactor. Acum nimeni nu ştie că eşti pilot de vânătoare, copiii nu te mai pot privi cu ochii cât cepele cum stai drept, cu pieptul bombat, impecabil în uniforma ta de un albastru ceresc, iar codanele nu-ţi mai pot arunca ochiade jucăuşe… Bătrânii nu te mai pot privi cu ochii arzând în lacrimi de aducere aminte, iar tu nu mai poţi inspira acel respect pe care Armata României l-a inspirat atâta amar de vreme… Acum tu îţi ascunzi apartenenţa la o castă încă exclusivistă şi la o armă de elită, orice-ar spune unii şi alţii, sub tricouri monocolore şi cămăşi în carouri, camuflându-te prin integrare în masa pestriţă a „oamenilor muncii”, banal şi placid la fel ca toţi ceilalţi.

Înseamnă să înfrunţi înaltul şi legile lui ce guvernează această planetă, sfidând nenumăratele-i pericole pentru leafa ruşinoasă ce-ţi este virată distant pe card la mijlocul fiecărei luni, leafă generatoare de pensii „nesimţite”, bune de arătat cu degetul, dar care ţie nu-ţi ajunge să visezi, la o casă, la o familie, la normalitatea unei vieţi trăite frumos şi… normal…

Înseamnă să trăieşti zborul militar ca pe-o cupă de ambrozie pe care-o primeşti rar şi pe care-o savurezi încet, ca să-ţi ajungă. Pentru ea eşti aici, pe aerodromul prăfuit din mijlocul câmpiei sau dintre dealurile verzi, pentru ea înfrunţi şi înduri, strângi din dinţi şi din pumni, pentru ea rabzi pe mulţi şi multe. Azi, ea îţi este răsplată şi scop şi-ţi este de ajuns. Mâine… cine ştie cât mai poţi să rabzi…?

Înseamnă toate astea şi mult mai mult, toate astea adunate şi învelite în acel „ceva” ce s-a născut odată cu tine şi te-a împins să dobori atâtea bariere pentru a ajunge acolo, în cabina aceea cu miros ciudat, miros ce ţi se impregnează şi în fibra eterică a viselor şi fără de care, oricât ai încerca, nu poţi trăi, zbucium şi trudă prin care ai trecut pentru a-ţi realiza un vis bătrân cât însăşi omul, interzis celor mulţi şi periculos ca un mustang sălbatic pe care-l încaleci pentru prima oară…

***

 Înseamnă să priveşti aviaţia de după gardul aerodromului, visând că într-o bună zi vei fi de partea cealaltă, dacă nu în cabina de pilotaj, atunci măcar în mijlocul activităţii de zbor, pe aerodrom, în mijlocul locului unde se naşte zborul.

Înseamnă să-ţi cheltuieşti ultimii bănuţi pe cărţi, reviste şi ziare cu unicul scop de a cunoaşte cât mai multe despre domeniul tău favorit, informaţii pe care, din păcate pentru tine, nu le găseşti pe toate drumurile, precum cele despre fotbal…

Înseamnă să-ţi cheltuieşti puţinul timp liber de care dispui pentru a citi şi a te documenta, învăţând lucruri noi şi hrănindu-ţi astfel pasiunea, nu dintr-o necesitate de a o păstra în viaţă în inima ta, ci datorită faptului că ea îţi cere, ca o necesitate aproape biologică.

Înseamnă să călătoreşti toată noaptea cu trenul pentru a ajunge la un miting aviatic a doua zi, fără să-ţi pese că în tren nu ai reuşit să adormi datorită condiţiilor insalubre şi a călătorilor dubioşi – la dracu’, am în rucsac scule de fotografiat în valoare de mii de lei…!

Înseamnă să mergi cu autobuzul duminică dimineaţa, la o oră când străzile sunt pustii, iar oamenii – normali, desigur… – sunt încă adormiţi, în timp ce tu abia îţi poţi stăpâni nerăbdarea şi freamătul interior la gândul că vei lua parte la un eveniment fain şi rar, din păcate.

Înseamnă să renunţi la multe, odihnă, confort, distracţie şi distracţii, socializare, şi multe alte coordonate ale vieţii unui om „normal”, descoperindu-te abandonat de amici şi iubite şi conştientizându-ţi singurătatea, în puţinele momente de „luciditate”…

Înseamnă să cauţi apropierea oamenilor făcuţi după acelaşi calapod, a celor ce îţi sunt asemănători în gândire şi preocupări, a celor în mijlocul cărora nu te simţi drept ciudatul grupului, ci eşti apreciat pentru cunoştinţele tale şi poveştile pe care le ştii, lucruri care pentru cei la fel ca tine contează enorm, deoarece cu ei vorbeşti aceeaşi limbă.

Înseamnă nopţi de nesomn când, chinuit de gânduri, nu poţi adormi, torturat de întrebări gen „La ce-mi folosesc mie toate cunoştinţele pe care adun?” şi „Oare voi ajunge vreodată să lucrez în aviaţie?” sau „Este asta o cale greşită pe care am apucat-o?”. Întrebări cum ar fi „Unde mă va scoate drumul pe care merg acum?” şi „Îmi irosesc viaţa oare?”, la care încă nu ai un răspuns clar, mintea luptând cu sufletul, pentru ca, într-un târziu, sufletul să învingă, alegând să mergi mai departe şi să îngropi în tine acele întrebări ce te dor, arzându-ţi mintea ca un pumnal înroşit în foc… Nu poţi decât să strângi din dinţi şi să mergi mai departe, pentru că ştii că nu vei putea abandona această cale orice ai face, pentru că în sângele tău este ceva, un „ceva” ce se linişteşte numai când eşti în mijlocul singurului element pentru care merită să trăieşti şi în mijlocul căruia simţi că trăieşti cu adevărat: AVIAŢIA!

Înseamnă să înghiţi multe ironii de la cei din jur, de la majoritatea care nu (te) poate înţelege deoarece: 1. – nu ştie ce este aceea o pasiune pentru că n-o are, şi 2. – nu înţelege ce este aceea aviaţie, iar ceea ce oamenii nu înţeleg, sunt instinctiv determinaţi să respingă, respingându-te şi pe tine.

Înseamnă să nu te descurajezi atunci când oamenii din jur îţi râd în faţă, ironizându-te şi bătându-şi joc de pasiunea ta, încercând să te aducă pe „drumul cel bun”, drumul din minţile lor şi bun pentru ceea ce vor ei să fii, nu ceea ce ştii tu că eşti. Ei sunt cei ce nu au nici-o pasiune şi nici nu-i înţeleg menirea şi nici nu ne vor înţelege pe noi vreodată, limitându-se confortabil în ironii şi critici la adresa noastră, nouă, celor diferiţi de ei. Pentru că fie că-i frumos să recunoaştem, fie că nu, pasiuni precum a noastră ne ridică dintre mase, colorându-ne vieţile în nuanţe speciale ce ne diferenţiază de cei mulţi, imprimându-le un scop ce te înflăcărează şi îţi aprinde o flacără specială în priviri.

Înseamnă să nu dai înapoi atunci când anumiţi oameni te tratează suspicios când aud că eşti pasionat de aviaţia militară, aruncându-ţi în faţă acuze care mai de care mai elucubrante şi sfătuindu-te mai mult sau mai puţin voalat „să-ţi bagi minţile-n cap şi să-ţi vezi de treabă”, că „domeniul militar este numai pentru militari, iară nu pentru civili neinstruiţi”… Nu trebuie să te laşi intimidat de astfel de oameni, pentru că ei există şi sunt peste tot, pândind ameninţări şi căutând inamici – uneori inventându-i dintr-o frenezie debilă… – pentru a-şi justifica poziţiile, funcţiile şi salariile, perpetuând o doctrină a suspiciunii şi a vinovăţiei a priori ce nu poate decât să nască dezgust şi revoltă. Ei sunt cei ce încearcă să-ţi distrugă pasiunea, dar, în acelaşi timp, ţi-o şi testează, precum un test este şi timpul, iar dacă pasiunea ta rezistă acestui asalt, atunci înseamnă că ea există cu adevărat în tine şi nu este un simplu interes de moment.

Pestru că pasiunea fiecăruia este prima lui dragoste, cea care „te prinde” şi împreună cu care creşti şi îmbătrâneşti, pentru că o pasiune este definită nu numai de intensitatea cu care o trăieşti, cât şi de durata ei în timp. Sunt interese în copilărie care pot părea a fi pasiuni, dar care sunt zdrobite de trecerea timpului şi de transformările prin care trece trupul şi psihicul nostru, pentru a fi abandonate în favoarea altor preocupări, mai lumeşti şi mai pragmatice. O pasiune rezistă cu tine pentru că te defineşte şi se confundă cu ceea ce eşti tu, însoţindu-te oriunde mergi şi fiindu-ţi în minte orice ai face.

Îi poţi arăta unui om o bucată de şenilă şi-ţi vorbeşte două ore despre tancul căruia i-a aparţinut!” – asta spunea cu ani în urmă, în stilul lui caracteristic, ing. Cristian Crăciunoiu, omul cu a cărui revistă, „Modelism”, am crescut şi care mi-a fost sursă de informaţii de-a lungul multor ani, şi mare dreptate avea! Aceasta este puterea unei pasiuni, ea transformând un om care poate să nu aibă absolut nici-o legătură cu domeniul de care este pasionat într-un virtual expert, ce se documentează continuu dintr-un impuls interior irezistibil, pentru propria cunoaştere, iar nu pentru interese materiale imediate.

Necesar, în viziunea mea, a fi menţionat aici este şi opusul omului pasionat, omul pe care eu îl numesc infirm d.p.d.v. al interesului, cel pentru care locul lui de muncă este locul lui de muncă, acolo mergând doar pentru a-şi câştiga existenţa şi perfecţionându-se numai obligat de promisiuni de promovare în funcţie şi creşteri salariale. Aceşti oameni sunt de întâlnit peste tot, sunt în locuri şi fac lucruri pentru care pasionaţii şi-ar da şi un rinichi pentru a fi în locul lor măcar o zi, 24 de ore. Pentru ei, lucrurile pe care le înfăptuiesc nu contează prea mult, fiind legate numai de profitul personal – de orice fel ar fi el – pe care li-l pot aduce. Aceşti oameni se târăsc prin viaţă neataşându-se de nimic în afară de propriul interes, fără să lupte pentru nimic, fără să aleagă vreo tabără, fără să simtă înflăcărarea pe care ţi-o dă pasiunea.

Cel puţin în domeniul aeronautic, consider că progresul înregistrat la noi în ţară a fost realizat de oameni pentru care aviaţia nu a fost numai un simplu loc de muncă, ci mult mai mult, o datorie şi o pasiune, pentru care au luptat, s-au sacrificat şi au reuşit să-şi ducă misiunile la bun sfârşit, în timp ce distrugerea acestui sector vital, distrugere la care suntem martori în zilele noastre, este înfăptuită de cei pentru care job-ul este doar un simplu job, cei pentru care istoria duralului este o glumă bună, iar istoria însăşi un vid precum cel ce există în ei înşişi.

 ***

 Să hrăneşti o pasiune înseamnă să fii sincer cu tine însuţi şi să-ţi asculţi vocea interioară, cea care-ţi ghidează paşii în viaţă. Înseamnă să mergi pe calea ce te-a ales, pentru că, de fapt, noi nu alegem nimic, ci suntem aleşi de alegerile noastre, alegeri ce transcend simplul acum (mai mult sau mai puţin) conştient în care trăim zi de zi, şi să-ţi bucuri sufletul de fiecare noutate aflată, de fiecare eveniment important pentru tine şi de fiecare om asemeni ţie pe care-l întâlneşti.  

Să trăieşti frumos înseamnă să trăieşti pentru „ceva”, un „ceva” la care să vibrezi cu toată fiinţa şi care să te determine să-l urmezi orice s-ar întâmpla şi în ciuda oricăror dificultăţi, pentru ca, într-o bună zi, când astrele se vor fi potrivit pentru tine, să simţi dorinţa copleşitoare de a crea, de a oferi celor din jur esenţa experienţei tale de-o viaţă, o viaţă trăită frumos în mijlocul unei pasiuni de-o viaţă.

VĂ DORESC CA FLACĂRA PASIUNII VOASTRE SĂ NU SE STINGĂ!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Realitate și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Să hrăneşti o pasiune

  1. Aflandu-ma de partea … a doua a gardului, stiu despre ce vorbesti. Multumesc pentru felul cum ai zugravit pasiunea noastra comuna!

  2. Anonim zice:

    foarte bine spus!
    cu stima,
    motanu’ de la borcea

  3. viesparul zice:

    Ati scris senzational! Am intrat un pic in pielea dvs citind eseul acesta…

    Mult respect tuturor! (adica si camarazilor dvs, aflati la sol sau in aer, pe care-i regasesc in aceste randuri). Si sus inima, domnilor! Vor veni si vremuri bune.

  4. Dan Antoniu zice:

    Inseamna ca pasiunea pentru aviatia militara, a acelora ce nu au putut sau nu au dorit sa zboare, să se transforme în munca de cercetare, in arhive, la zburatorii activi sau cei din categoria „rezerva” sau „retragere”, sa-i contacteze si sa scrie despre faptele si momentele dramatice, dar si fericite prin care au trecut in momentele cand si-au facut datoria, si-au satisfacut pasiunea vietii, zborul.

  5. Anonim zice:

    Foarte frumos scris!

  6. George GMT zice:

    Esti un tip inimos prietene! Nu stiu si nici nu indraznesc sa-mi compar pasiunea pentru Armata si Istoria Nationala cu cele descrise de tine. Pur si simplu nu se cade, dar… un pic din ce ai descris tu acolo, arde si in mine! Pot sta ore intregi cu ochii pe munte, sau privind avioanele decoland, ma infioara o coloana de blindate in mars si am probabil ceva din microbul tau 🙂 Acum ce sa zic, cu cat mai multi, cu astfel de pasiuni, cu atat mai bine pentru Romania. Poate vom schimba ceva…
    Sa auzim de avioane noi in curand!

  7. Dwg21 zice:

    Frumos! Zborul odata nascut…. nu moare niciodata. Si asa cum pasiunea OAMENILOR moare odata cu ei, asa indiferenta masei ramane aceeasi.Nu e de condamnat. Nu avem acelasi sange.

  8. Night-elf zice:

    Nu se va stinge flacara, Poete !
    Eu am crescut cu Modelism-ul pe care i-l ciordeam lui taicameu si dupa ce il cauta de innebunea il gasea la mine in camera printre caiete. Ma gandesc cati au ajuns sa tina o mansa in mana datorita acelei minunate reviste. Fiul meu (cand o sa-l am) va creste cu Top Gun si Lumea Aviatiei , sunt sigur, si poate va ajunge el sa poarte vulturul ala argintiu pe buzunarul vestonului. Flacara e insiguranta, prietene:)

  9. senatorul melcilor zice:

    frumos scris…..dar acum flacara se intretine mai mult intrinsec…ca extrinsec nu prea mai ai cum……

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s