Un gând bun, azi, 20 iulie 2011

Cu ceva vreme în urmă, unii au decis ca ziua de 20 iulie să fie ziua în care va fi sărbătorită Aviaţia Militară Română. Trecând peste motivele care au stat la baza acestei decizii şi polemicile pe care le-ar putea provoca amintirea lor aici, am să adresez pe această cale un mic mesaj pentru cei ce slujesc Aripile Româneşti sub sfântul Drapel de Luptă în aceste atât de tulburi vremuri.

 Un gând bun piloţilor militari, oamenilor pentru care viaţa se trăieşte şi la viteză supersonică acolo sus, în înaltul cerului, atât celor mai bătrâni, din „vechea gardă”, ce încă n-au abandonat luptă şi stau de strajă în turnurile Cetăţilor, cât şi celor mai tineri, „lupilor tineri” ce şi-au ales această grea şi frumoasă meserie fără să ţină cont de situaţia actuală, situaţie ce nu oferă prea multe motive de-a zâmbi celor ce – stând cu picoarele bine înfipte în prezent – se gândesc la viitor. Mă înclin cu respect în faţa lor şi numai a lor, a celor ce ştiu ce-i aia manşă de aparat de zbor militar, fie ei generali sau sublocotenenţi, pentru că, nu-i aşa?, avionul nu se uită la grade, celor trecuţi prin misiuni de luptă executate în condiţii meteo grele şi celor ce ştiu cum se e să te odihneşti la umbra planului avionului între două misiuni de zbor. Numai ei pot înţelege nevoile unui pilot militar, numai cei crescuţi în această lume, lumea zborului militar. Numai ei înţeleg periculozitatea acestei celeste profesii, numai ei înţeleg cerinţele, legile scrise şi nescrise şi rigoriile acestei lumi, numai ei pot deosebi albul de negrul vieţii de pilot militar. Vocile acestor oameni ar trebui ascultate cu sfinţenie de către conducerea politică cea atât de prezentă în toate, atunci când iau decizii ce-i privesc pe aviatorii militari şi lumea lor. Pentru că, din afară, nimeni şi niciodată nu v-a fi capabil a înţelege fenomenul zborului militar şi necesităţile lui, nici măcar faptul că deciziile eronate luate pun în pericol vieţile celor ce trăiesc în mijlocul zborului militar. Cei îmbrăcaţi în costume croite după ultima modă, ce n-au avut niciodată pe epolet sau în suflet culoarea cerului, se lansează azi în discursuri sforăitoare despre înaintaşii aviaţiei militare şi înfăptuirile lor de seamă şi importanţa aviaţiei militare şi „la trecutu-ţi mare, mare viitor” şi etc., perorând mecanic fără să înţeleagă o iotă din cele debitate, animaţi de interese politicianiste obscure şi fără nicio legătură cu lumea zborului militar la care fac referire cu atâta elan. Nu înţeleg – sau poate nu sunt în stare?… – termenul de „deprofesionalizare”, nici faptul că simulatorul nu înseamnă întrutotul zbor militar, nici faptul că zece ore de zbor pe an = pericol de moarte pentru un pilot militar, nici faptul că suveranitatea naţională nu poate exista fără aviaţie militară. Nu înţeleg – sau poate nu sunt în stare?… – că sângele de pe duralul amestecat cu pământ este sângele ce pătează propriile lor mâini… Acestea şi multe alte adevăruri nerostite/trecute sub tăcere nu le înţeleg sau refuză să le înţeleagă, conduşi pe traiectorii politice de către directive de partid, orbi şi surzi la drama pe care-o provoacă în lumea zborului militar şi nu numai…

 Un gând bun tuturor celor ce fac zborul militar posibil, fie ei mecanici de bord sau tehnici de sol, de la pistă sau de la hangarul de mentenanţă, navigatori de la SDA sau din PC, şoferi de trăgaci şi de APA, militari şi civili, acestora şi multor altora, tuturor oamenilor de aerodrom militar ce conlucrează pentru a permite zborului militar să se nască şi să se desfăşoare în bune condiţiuni. Sunt mulţi cei din spatele cortinei zborului militar, dar toţi îşi au importanţa lor, toţi trăind aceeaşi viaţă de aerodrom şi existând sub aceeaşi zodie, zodia zborului militar. Mă plec cu respect în faţa acestor oameni pentru care nu există noţiunea de „imposibil”, pentru care familia este pe locul secund, iar aerodromul casa unde petrec mai mult timp decât acasă… Aceşti anonimi atât de importanţi merită un gând bun din partea noastră, a tuturor, nu numai azi, în această zi festivă, ci mereu când ne gândim la lumea aerodromurilor militare. Un gând bun pentru strădaniile lor de zi cu zi, pentru eforturile lor ce depăşesc cu mult normalul lor, eforturi de-a găsi soluţii pentru probleme greu de depăşit cauzate de alţii, cei care nu înţeleg viaţa de aerodrom, dar care au puterea de decizie. Cei care nu le uşurează munca lor ce oricum le este grea şi de multe ori vitală, ci le înzecesc greutăţile şi le amărăsc existenţa. Lor, oamenilor de aerodrom, trebuie să le strângem cu respect mâinile bătătorite de muncă, să le sărutăm obrajii arşi de soarele necruţător şi gerurile năpraznice ale anotimpurilor de aerodrom militar precum ne sărutăm părinţii, şi să-i privim în ochi pentru a le înţelege greutăţile lor de oameni, pe ai căror umeri atârnă poveri neştiute de atât de mulţi…

 Un gând bun familiilor oamenilor de aerodrom, fie ei zburători sau tereştri, familii ce trăiesc în cadenţa militară a vieţii celui sau celei ce serveşte sub Drapel, dependente de ritmul vieţii de aerodrom şi acaparaţi complet de pulsul ei. Familii pentru care noţiunea de „sacrificiu” şi de „serviciul este pe primul loc” sunt adevăruri axiomatice, dureroase ca urmări, dar acceptate fără crâcnire. Familii izolate în colonii austere, în care noţiunea de „comfort” are alte înţelesuri, mult diferite de cele ale marilor oraşe. Familii ale căror copii trebuie să facă naveta la instituţiile de învăţământ ale oraşelor din apropiere, apropiere ce poate însemna kilometri buni. Sacrificii făcute în numele înţelegerii şi acceptării unui drum în viaţă, a importanţei muncii pentru Aviaţia Militară Română şi a statorniciei caracteristice acestei naţii. Sacrificii de puţini înţelese, mai ales azi, în zile când se consideră că poţi uşor alege un altceva mai atractiv şi – de ce nu? – mai bine remunerat. Peste toate rămâne respectul şi mândria apartenenţei la o castă ce a fost cândva puternică şi importantă, acum aflată la un trist şi amar apus…

 Un gând bun acestei arme celeste, Aviaţia Militară Română, posesoare a unui trecut atât de glorios, dar cu un prezent în picaj şi un viitor incert. Vina nu-i a celor ce-o compun, a celor ce zboară şi încearcă să-i ducă mai departe aura de glorie, ci a celor ce au putere de decizie şi fie nu se opun distrugerii ei gradate, stând pasivi şi ferind privirile, admirându-şi probabil gradele de pe umeri primite ca o recompensă otrăvită a tăcerii lor, fie o dărâmă cu frenezie dintrun elan bovin, curăţindu-şi scamele imaginare de pe costumele lor scumpe cât o oră de zbor pe MiG-21 LanceR de politicieni născuţi pe bandă rulantă dintrun vis urât al strâmbei noastre democraţii postdecembriste şi atât de autohtone… Să sperăm că istoria nu-i va uita şi le va rezerva locul pe care-l merită, istorie ce trebuie scrisă de noi, cei ce ştim, înţelegem şi nu vom uita, iar nu de trepăduşii lor, cei cu limba înveninată şi pana muiată în cianură.

  

Respect Aviaţiei Militare Române şi tuturor oamenilor ce-şi trăiesc vieţile în zodia zborului militar!

 

Poetu’                                                                                                                                                    20 iulie 2011

  

PS: rog a-mi fi iertat tonul sumbru şi acid al acestui „manifest”, dar acest locşor al Aviaţiei Militare Române nu este rezervat întrutotul pentru „basme”, ci şi realităţii, cea care, din nefericire, ne amărăşte vieţile şi ne îmbătrâneşte prematur…  

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Realitate și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Un gând bun, azi, 20 iulie 2011

  1. Eddy zice:

    Foarte frumos scris si cu mult adevar. Ai foarte dreptate ca fara aviatie militara nu poate sa existe o Tara puternica.
    Eddy

  2. Este o imagine putin incurajanta, sa speram, macar azi, la sarbatoarea Aviatiei Romane, ca va fi mult mai bine.

  3. Pingback: Ziua aviației fără avioane | Blog by AP

  4. Anonim zice:

    Stii, Poetule, in toata amaraciunea exista si o parte buna, care continuta povestea frumoasa inceputa candva: oamenii ca tine, care cred, iubesc si fac ceva pentru aviatie; tinerii care viseaza zborul, stau la gardurile unitatilor pentru a vedea o decolare si pentru a auzi un sunet de fortaj si care incearca prin propriile puteri sa ajunga la mansa! Si sunt multi, multi cei care isi inalta privirea spre cer cand trece un avion…si care vibreaza la asta!

  5. Night-elf zice:

    As vrea sa pot zice ca e scris frumos, dar din pacat e trist, iar tristetea asta o inteleg, chiar daca nu ma numar printre cei pe care cu camaraderie si respect ii enumeri. La multi ani de ziua voastra si sa ne auzim in vremuri mai bune.

  6. superb blog!!!!
    fara cuvinte … dar in suflet cu bucuria trairii prin voi, cei care traiti „cu cerul sub picioare” fericirea, implinirea sau deznadejdile voastre!!!
    felicitari!!!

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s