Dorul de Dorel

6 iulie.

O zi de mare însemnătate pentru Aviaţia Militară a României. Zi în care, la 11 ani distanţă în timp unul de celălalt, se năşteau două genii ale manşei, doi piloţi de vânătoare ce vor influenţa profund lumea zborului militar în ansamblul său, doi oameni de-o valoare inestimabilă ce vor lăsa în urma lor legenda, aşa cum se întâmplă numai celor aleşi.  

 ***

  LT.COL. AV. DORU DAVIDOVICI (1945 – 1989)

Doru Davidovici a venit pe lume în Bucureşti, întro familie de intelectuali, acum 66 de ani. A ales de timpuriu cariera militară, dând examen şi fiind declarat admis la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, pentru ca mai apoi să se transfere la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.     

Acolo, în liceul militar, copilul de 14 ani a fost format şi transformat, şlefuit ca un diamant brut, de către mediul cazon şi oamenii lui, punând bazele omului şi ofiţerului de mai târziu. Acolo, în liceul militar, a început idila lui Doru cu haina kaki, haină pe care n-o va mai dezbrăca niciodată, purtând-o până la capătul drumului său. Acolo, tânărul Doru a început să scrie, parcurgând toţi paşii necesari urcării scării scriitorului militar, drum ce l-a dus până la includerea sa în Uniunea Scriitorilor şi obţinerea de premii literare şi o vastă recunoaştere.                                                                                                               

Întâlnirea cu aerodromul militar şi cu zborul pe avioane supersonice cu aripi delta a fost un moment de răscruce în viaţa lui, moment ce a imprimat un curs stabil nu numai vieţii pilotului de vânătoare DD, ci şi scriitorului DD, decis a transpune în cuvinte zborul la vânătoare, viaţa de aerodrom militar şi lumea piloţilor cu albastru pe epolet. Şi a făcut-o întrun mod ieşit din comun, întrun stil inegalabil şi unic, prin care zborul a căpătat o viaţă aparte, trăind în lumea cuvintelor cu o intensitate uluitor de apropiată de cea din realitate.                                                 

Doru ne-a introdus pe toţi, piloţi şi nepiloţi, în lumea zborului militar, descriind cu lux de amănunte imagini şi evenimente interzise în special nouă, nepiloţilor, permiţându-ne să gustăm cu ochii minţii tablouri aeriene de o frumuseţe ireală, născute la viteze şi înălţimi ameţitoare. Zborul militar, în întreaga lui accepţiune, a devenit accesibil – întro anumită măsură – cititorilor, născând pasiuni de tăria granitului şi imprimând direcţii în viaţă lipsite de regret. Cu vorbele lui Doru imprimate pe hârtie şi-au hrănit mulţi curiozitatea, ostoindu-şi setea şi dorul de un înalt pe care mulţi nu l-au atins niciodată, dar aprins în inimi de înseşi cuvintele lui.           

„Era DD” a început în anul 1973, odată cu debutul lui în lumea lucrărilor literare de mare întindere cu „Caii de la Voroneţ”, şi a luat sfârşit cu publicarea postumă, în anul 1991, a ultimei lui opere, volumul „Ridică-te şi mergi”. 12 lucrări scrise în 16 de ani de viaţă, destul cât să se nască legenda, destul cât să-l imortalizeze, imprimându-l în ţesătura tainică a sufletului multor dintre cei ce i-au savurat opera.     

Doru a fost şi ne-a fost un ghid de nădejde, un adevărat instructor de zbor literar, coordonându-ne navigaţia întrun mediu accesibil pe plan mental, înflăcărându-ne imaginaţia în moduri nemaiîntâlnite, complexe şi complet ieşite din cotidian.

  Am fost norocoşi că l-am avut pe Doru…

  

***

 GEN.FL.AER. (R) DOREL LUCA

 Născut sub semnul Racului acum 55 de ani, Dorel Luca a avut un parcurs în viaţă  similar – până la un punct – cu cel al bunului său prieten Doru Davidovici. La fel ca şi Doru, Dorel Luca a îmbrăcat haina militară de timpuriu, ca elev al Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, forjându-şi caracterul şi mentalitatea de învingător în cei patru ani de iniţiere în viaţa militară. Acolo şi-a clădit spiritul de războinic al înălţimilor, voinţa de ascet indian, hotărârea de neclintit şi dorinţa de-a fi cel mai bun. Acolo s-au pus bazele celui ce va deveni peste câţiva ani cel mai bun pilot de vânătoare pe avioane reactive supersonice pe care l-a avut România până la această oră.                                                         

În Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” a studiat enorm, afirmându-se drept un cadet serios, studios şi întotdeauna foarte bine pregătit. A făcut parte din prima şi singura promoţie din istoria şcolii ce a zburat numai avionul reactiv, executând zboruri în cei patru ani petrecuţi pe Boboc numai pe avionul subsonic de antrenament reactiv avansat şi atac la sol L-29 Delfin şi, cu toate că experimentul ce i-a inclus pe cadeţii clasei speciale – Clasa 1333 – n-a mai fost repetat, considerându-se că elevii au nevoie de mai multe zboruri în dublă comandă pentru a ieşi la simplă, se poate afirma că el, acest experiment, a creat un pilot militar supersonist de excepţie, pe viitorul colonel aviator Dorel Luca.

A urcat treptele ierarhiei militare, evidenţiate prin grade, şi pe cele ale ierarhiei piloţilor de vânătoare, nescrisă, dar evidenţiată prin recunoaştere şi respect, cu rapiditatea şi uşurinţa celui ce este sigur pe sine, siguranţă izvorâtă dintro solidă pregătire profesională, un bagaj de cunoştinţe enorm şi o cunoaştere profundă a propriilor capabilităţi.           

A fost de trei ori comandant al Regimentului 86 Aviaţie Vânătoare, Vânătoare-Bombardament de la Borcea, ultima oară trecându-l prin ample restructurări şi reorganizări, transformându-l dintrun „batalion disciplinar”, faimă căpătată datorită izolării şi a condiţiilor aspre pe care le oferea cu dărnicie Bărăganul, în prima bază aeriană integrată din cadrul Forţelor Aeriene Române – Baza 86 Aeriană „Căpitan aviator Dumitru Mociorniţa”.                                                  

A acumulat aproximativ 2500 ore de zbor în 23 de ani de activitate ca pilot de vânătoare, zburând trei tipuri de avioane cu reacţie, dar având o singură mare dragoste: MiG-ul 21. Începând zborul militar cu L-ul 29, Dorel Luca a trecut apoi pe MiG-21, avion pe care l-a zburat întreaga-i carieră şi pe care l-a iubit atât de mult, încât nu l-a dat nici pe cel mai performant avion de vânătoare pe care l-a avut în dotare Aviaţia Militară Română – MiG-ul 29. Pentru că da, Dorel Luca a executat trecerea pe MiG-29 la începutul anilor ’90, executând chiar şi un tur de pistă în simplă comandă, dar dragostea şi ataşamentul lui faţă de bătrânul MiG-21 au fost mai puternice, el rămânându-i fidel până la capătul drumului său sub drapelul tricolor.             

A trecut prin două momente de cotitură când a fost nevoit să catapulteze, părăsind două avioane MiG-21 care nu mai puteau susţine zborul. Din ambele a scăpat teafăr, constituţia-i robustă şi psihicul de fier spunându-şi cuvântul, stând drept şi revenind învingător la zbor în foarte scurt timp.                      

A revoluţionat acrobaţia aeriană cu MiG-ul 21 şi a stors din el tot ce se putea da, depăşind constant bariere şi evidenţiind cu claritate limite şi limitări. A reprezentat cu onoare România la nenumărate evenimente aeronautice din străinătate, în timp ce în ţară faima sa a depăşit gardul unităţii şi a ajuns în conştiinţa oamenilor de rând, promovând zborul militar şi inspirând nenumăraţi tineri în alegerea frumoasei meserii de pilot militar.                                                       

Dorel Luca a fost un deschizător de drumuri, un lider marcant, un simbol al acestei lumi, lumea aviaţiei militare, şi un etalon pentru toţi piloţii militari de vânătoare, trecuţi, prezenţi şi viitori.

 

Am fost norocoşi că l-am avut pe Dorel…

 ***

La Mulţi Ani, Dorule!

La Mulţi Ani, Dorele!

Ne este tare dor de voi, chiar şi acum, după atâta vreme…                                                          

Au trecut 22 de ani de când ai decolat, Dorule, fără să mai aterizezi vreodată!            

Au trecut 10 ani de când ai lăsat manşa şi ai plecat, fără să priveşti în urmă, Dorele!        

Ne e tât de dor de Doru, dar ştim că el nu mai poate reveni în mijlocul nostru… Dar pe tine, Dorele, pe tine te aşteptăm cu sufletul la gură! Te aşteptăm să revii la fel de brusc cum ai plecat şi să ne povesteşti pe unde-ai mai umblat, să depănăm amintiri până târziu în crucea nopţii şi să ne admirăm firele de păr alb cu care timpul ne-a nins tâmplele! Te aşteptăm să-ţi spunem cât de mult ne-ai lipsit şi ce gol ai lăsat când ai plecat…

 

 Nu te vom uita, Dorule, oricât de mult timp ar trece…

Te aşteptăm, Dorele, oricât de mult timp ai avea nevoie…

  

Cu adânc respect,                                                                                                                     Poetu’                                                                                                                                                       06 iulie 2011

Toate foto de MM (r) Aurel Ivana

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evocări și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Dorul de Dorel

  1. Marius zice:

    Superb! Vreau sa te felicit pentru ca, din cate am vazut eu, esti primul care ii alatura pe cei doi in aceasta zi. Zi mare pentru aviatia militara din Romania.

  2. Anonim zice:

    Într-adevăr, astăzi este o zi specială pentru Borcea. Din păcate am rămas prea puţini din vechea gardă care să cunoască adevărata semnificaţie.

  3. Anonim zice:

    Un articol de exceptie, care din fericire pentru multi dintre noi exprima ceea ce simtim si ceea ce din pacate, nu avem nici puterea si nici cuvintele sa spunem! Multumim autorului pentru ceea ce face!

  4. Violeta Ionescu zice:

    Tu, draga autorule, care te ascunzi sub perdeaua anonimatului, dupa ce ai scris aceste minunate cuvinte despre Doru si Dorel, poate ca iti dai seama ce importanta are numele cuiva, totusi… Iti multumesc pentru ne aduci aminte de ei. Si vad lacrima virtuala din ochii lui Nelu Taralunga, care i-a iubit deopotriva pe amandoi si le-a fost camarad de suflet toata viata.
    Personal, nu i-am cunoscut, nici n-aveam cum. Prin Nelu Taralunga ma simt insa prietena si solidara cu soarta lor: a primului, pentru renuntarea ne-voita la zbor; a celui de al doilea, pentru actul de renuntare voluntara pe care nu multi sunt in stare sa il faca. Oare isi imagineaza cineva ce este in sufletul cuiva care, desi traieste, nu mai poate zbura?
    Felicitari pentru site. L-am descoperit abia azi, prin Dan Antoniu, si multumesc tuturor care fac posibila aparitia lui, pentru ca m-ati facut fericita.
    Violeta Ionescu

  5. Anonim zice:

    Salut poetule. Pentru a respecta adevarul trebuie facute cateva mici precizari: Dorel a zburat in scoala militara 3 ani L-29(atat dura pe atunci scoala), iar cu MIG-29 a zburat inclusiv in zboruri de interceptare a unei tinte aeriene; deci a avut mai multe ore de zbor cu acest avion.
    Cu stima Ioan Necsoiu

  6. Nazare Mihai zice:

    [Aviatia.ro] Ziua de nastere a lui Doru Davidovici.Wednesday, August 10, 2011 8:24 PM
    From: „mihai nazare” Add sender to ContactsTo: aviatia@yahoogroups.com

    Alergand pe magistralele internetului, cum fac de fiecare dată daca îmi permite timpul, am dat de acest blog în care am citit o emoționantă povestire scrisă de Poetu’ în 6 iulie 2011 ziua de naștere al celui care a fost dragul nostru Doru Davidovici.

    Sper că autorul acestor frumoase cuvinte să fie de acord ca gândurile sale să ajungă la inimile tuturor celor care iubesc aviația română si pe eroii care o slujesc si o iubesc atât de mult încât unii dintre ei, din pacate prea mulți și-au dat și viața.

    Zan.

  7. Pingback: Dorul de Dorel - Pilot Magazin

  8. Violeta Ionescu zice:

    Citind si tot afland cate ceva despre Doru Davidovici, am impresia că se intoarce printre noi. Desi, el insusi o spune: „Nu m-am intors…/ Eu sunt aici, risipit pretutindeni…// Risipit, adunat între ziduri surpate…”. E atât de bine cand cineva, aduna, dintre ziduri surpate, amintirea acestui om cu totul deosebit, care s-a nascut intr-o zi istorica și… nu a dispărut, fiindcă e „aici, pretutindeni!. S-a nascut intr-o zi când undeva, la capătul lumii, moartea venea spre pamânt dintr-un avion… și la 20 aprilie 1989 s-a risipit, tot cu un avion, simplu, în mit… Si a rămas, dezmintind mitul. Dovada? Este amintit de prieteni, de admiratori, de colegii de breasla. Pe volumul postum de poezie aparut în 1991, marele lui prieten, Ion Țarălungă mi-a scris: „Ce să fac… El nu mai este; El ar fi trebuit să o dăruiască. Eu imi fac datoria sa nu las uitarea sa il acopere”. Asta fac si eu acum: nu las uitarea…Violeta Ionescu

  9. puiu zice:

    Am fost militar pe Borcea.I-am cunoscut pe cei doi ,am lucrat cu ei ,le-am ascultat ordinele.Ceea ce s-a scris despre ei este adevarat dar prea putin.Despre eroii nationali tot ceea ce ai spune e prea putin.Avem mare nevoie de oameni de genul asta.Daca 2% din romani s-ar apropia macar 20%de ei Romania ar fi o gradina a Edenului.Am ramas cu o amintire foarte placuta despre „oamenii cu aripi” ai Romaniei,si le multumesc pentru curajul lor de a zbura ca ciocarliile pe cerul patriei.Sa nu-i uitam totusi pe Solomon,Maria,Giju,Vancea si multi altii,care au dat dovada de acelasi devotament.Cu foarte mult respect…puiu.

  10. florin zice:

    nascut, crescut acolo unde i-am cunoscut si pe Dorel si Doru(DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA)oameni deosebiti.I-mi doresc sa pot da timpul inapoi cu 30 de ani sa-i mai pot intinli pe acesti oameni care au dat dovada de mult respect si devotament in tot cea ce faceau…!

  11. razvan zice:

    Am citit aceste comentarii despre cei doi oameni, piloti, modele de urmat
    in viata, adevarate caractere si nu ma pot abtine sa intreb care este motivul
    pentru care Luca Dorel a renuntat sa mai zboare in Romania? Ca doar
    mai avem vreo 2-3 avioane! Luca Dorel nu renunta usor, nu abandoneaza
    lupta. Nu este felul lui asa. Altceva (altcineva) este responsabil
    pentru indepartarea lui Luca. Om de un caracter ireprosabil.
    Luca ar reveni intr-o clipita, dar este oare dorit cu adevarat de
    toata lumea? Luca nu a renuntat la marea dragoste de a zbura,
    altii au renuntat la el. De ce a fost comandant la Borcea de trei ori
    ci nu odata? Din pacate nu stim sau nu vrem sa ne onoram cum se
    cuvine eroii, valorile. In curand si de ar reveni nu ar mai avea ce pilota
    ca au avut grija cei fara scrupule de treaba asta. Cu respect pentru
    cei ce au amintit de glorile trecutului dar cateodata e mai putin
    dureros cand uitam ca am mers drepti candva (si chiar am zburat)
    ci nu am fost dintotdeauna cocosati.

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s