Decolare neterminată

5 iulie 2010. Zi neagră pentru Armata Română. 12 suflete de militari s-au ridicat la ceruri, morţi de moarte năpraznică… Un avion de transport uşor tip AN-2T s-a prăbuşit la decolare, iar dintre cei 14 militari de la bord, 12 au decedat şi doi au fost răniţi. Echipajul şi aparatul de zbor aparţineau Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, în timp ce misiunea pentru care se aflau pe aerodromul Tuzla era de a desanta prin paraşutare militari din Grupul Naval al Forţelor pentru Operaţii Speciale. Aviatori şi militari, zburând cu aceleaşi aripi, aripi ce s-au frânt brusc şi fără veste, în ziua de 5 iulie a anului trecut…

 

Pe Nae l-am cunoscut întro zi toridă de vară, acum şase ani, pe 02 iulie 2004, la o zi de zbor pe MK, atunci când piloţii de la Borcea fuseseră dislocaţi acolo. Foozie, regretatul Foozie, ne-a prezentat lui, pe mine şi pe un bun prieten cu care venisem în „pelerinaj la MK”. Pe loc am fost cuceriţi de personalitatea lui, în timp ce discuţia s-a pornit repede şi a durat mult, ore bune, animată de dezvăluirea lui Nae cum că a zburat ani buni pe Deveselu, baza aeriană lângă care m-am născut. „A, ştiu comuna! În stânga e lacul în formă de W!”

Nae era un om foarte deschis, vesel, jovial, un om plăcut care ştia în mod natural să se facă plăcut. Am apreciat foarte mult la el felul lui de-a vorbi: vorbea pe un ton cu inflexiuni controlate ce te relaxa şi te convingea la nivel inconştient că discuţi cu un om cult şi inteligent, înainte de-a înţelege raţional acest lucru.

Ne-a povestit multe în acea zi despre viaţa de pilot militar, despre zborul pe MiG-21 la Deveselu, iar apoi, brusc, ni s-a plâns că după atâţia ani de zburat supersonicul cu aripă delta, nu s-a fotografiat niciodată în el!… Uimirea ne-a fost mare, iar invitaţia de a se lăsa fotografiat lângă LanceR-ele de la Borcea a fost urmată cu entuziasm.

Nu am mai vorbit niciodată cu el ca atunci, în ziua aia magică, petrecută în locul acela legendar, la MK – tare mult aş mai fi vrut să stăm de vorbă cu orele… L-am mai văzut de câteva ori în decursul anilor, cu diverse ocazii, dar nu am îndrăznit să-l rup de cei în mijlocul cărora se afla – o greşeală şi un regret pe care-l voi purta cu mine tot restul vieţii…

Vestea cum că el nu mai este, pierit în accident de avion, m-a devastat şi m-a lăsat fără grai… Nu-mi venea să cred că şeful Scolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi-a pierdut viaţa ca urmare a prăbuşirii unui avion AN-2…  

Imaginea lui, a omului numit Nicolae „Nae” Jianu, comandor aviator, pilot de vânătoare pe avioane supersonice, o voi păstra în mine, punând-o lângă cea a comandorului Dumitru „Foozie” Berbunschi, un bun prieten de-al lui şi un bun prieten de-al meu… 

***

 Mâna Laviniei am strâns-o întro zi caldă de sfârşit de primăvară, scăldată în vântul câmpiei buzoiene ce bătea hotărât atunci când, venit cu treburi, am vizitat Bobocul. Mi s-a prezentat împreună cu alţi colegi, piloţi din Escadrila 202, singura unitate dotată cu AN-2 ce mai activează în structura Forţelor Aeriene Române.

Fiinţă delicată, imaginea ei încă îmi mai stăruie pe retină, cu toate că ne-am văzut doar atunci, o singură dată, schimbând câteva cuvinte înainte de-a ne vedea de-ale noastre.

Peste doi ani de zile, o neagră premoniţie avea să se adeverească, Lavinia pierind în catastrofa aviatică de la Tuzla, împreună cu alţi 11 oameni, colegi şi membri ai desantului, scopul misiunii AN-2-ului din al cărui echipaj făcea parte. Nu am să-mi explic niciodată de ce în mintea mea s-a creat instantaneu acea conexiune îngrozitoare: prăbuşire – AN-2 militar – SAFA Boboc – echipaj decedat – Lavinia… Am încercat să alung gândul, muşcându-mi buzele, spunându-mi că nu se poate, nu poate fi adevărat, nu poate fi chiar aşa… Dar realitatea mi-a confirmat groaznicele mele temeri: luni, 05 iulie 2010, orele 17:40, viaţa locotenentului Lavinia Guită s-a frânt la numai 26 de ani în prăbuşirea avionului AN-2 nr. 53 pe câmpul de la Tuzla… 12 suflete de militari, aviatori şi marinari, s-au ridicat spre cerul ce nu le-a permis zborul, frângându-le aripile întro zi toridă de vară… 

Zbor lin, Lavinia!

Zbor lin, Nae!

Zbor lin, camarazi!

Cu adânc respect,                                                                                                                                  Poetu’                                                                                                                                                          Iulie 2010

 

Fotografii de Iulian Voicu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evocări și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Decolare neterminată

  1. Arbanas Eleonora zice:

    A fost si va ramane o pierdere incomensurabila pe timp de pace, pentru familie, pentru noi , pentru aviatia militara romana.Comandantul,OMUL Nicolae Jianu mai avea multe de implinit.Nu stiu cum alege Dumnezeu dar ma rog lui sa-i odihneasca in pace pe toti cei 12. Am avut onoarea sa-l cunosc pe Nicolae Jianu. Nu pot uita ziua in care am pasit pentru prima oara intr-o baza aeriana (Bacau) insotiti fiind prin unitate de comadorul Nicolae Jianu .Pasinea si profesionalismul erau la ele acasa.Ne-a fost greu sa plecam desi stiam ca vom mai reveni.

    Gandul ma poarta catre ziua de 18 august 1944 , timp de razboi; comandantul Grupului 9 Vanatoare,cpt. av.Alexandru Serbanescu a spus: ….tu ce faci Bazule zbori?! cu tine suntem 13 iar unul dintre noi va cadea si acela voi fi eu….”
    Ce premonitie , ce pierdere ….irecuperabila si atunci si acum.
    Un arc peste timp : doi olteni ambitiosi, zburatori de inalta clasa si tinuta,cu drag de oameni si de subalterni, daruiti trup si suflet aviatiei.

    Valori pe care avem datoria morala sa le pretuim ,
    sa le pastram tuturor vie memoria ca un Zbor spre Nemurire.

    Cu onoare si pretuire ,
    E.Arbanas

  2. Poetu' zice:

    Va multumesc pentru cuvintele pline de caldura, stimata doamna! Intradevar, de noi depinde totul, de noi depinde vietuirea amintirii lor. Si iarasi adevarat, Nae a fost unul dintre zburatorii Regimentului 91 de la Deveselu, cei care mi-au sadit in suflet dragostea pentru aviatia militara, regiment ce purta cu mandrie numele eroului Alexandru Serbanescu. Ce pacat ca regimentul nu mai este, ce pacat ca ei nu mai sunt…

  3. unul zice:

    Sincere condoleante familiei prietenului , sefului si in acelasi timp coechipierului si instructorului meu de zbor – Nae Jianu ! Am si acum si voi pastra cu strasnicie multe inregistrari ale zborurilor pe care le-am facut cu Nae la Bacau … inca il mai aud spunand – NASULE , esti sigur ca putem face asta ? iar dupa aceea – cu clasicul nimeni nu ar fi indraznit o asemenea manevra !!! Un om de mare caracter , un om pe care te puteai baza in orice imprejurare … pacat ca oamenii buni se duc asa repede .. Cand am fost la inmormanrarea lui mi-am permis sa-i spun sotiei sale – Doina , din pacate se inchide un cerc … Nae mi te-a prezentat pe acest platou la inmormantarea lui Doru Davidovici , apoi au urmat anii de pe Deveselu , anii de pe Bacau si cercul se inchide pe acelasi platou pe care te-am cunoscut !
    Inca odata sincere condoleante familiilor tuturor celor care au pierit in acel groaznic accident , Dumnezeu Sa-i odihneasca iar noi sa nu-i uitam niciodata !!!

  4. unul zice:

    Copile , SI EU SUNT * UNUL * DINTRE CEI DE PE DEVESELU !!! De unde crezi ca il cunosc , si am fost prieten foarte apropiat , pe Nae si familia lui ? Daca spui ca ai fost pe Deveselu inseamna ca il stii pe * Nasul * … eu cred ca esti unul dintre locotenentii de pe Turda care ai zburat cateva ore pe Deveselu inainte ca aceasta unitate sa fie desfiintata . Tot respectul pentru frumoasa initiativa de a tine treaz spiritiul zburatorilor care sunt din ce in ce mai putitni , mai huliti si mai incomozi actualei puteri …. ai adresa mea de maill , contacteaza-ma , mi-ar face placere sa vorbesc cu tine !
    Cu respect , NASUL !

Spune-mi ce părere ai!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s